Valoarea frumuseţii ne este transmisă gata pervertită din generaţie în generaţie, căci părinţii noştri o predau aşa cum au primit-o şi ei, la rândul lor. Iar atunci când te-ai făcut destul de mare, cât să îţi dai seama că sânii oricum se lasă şi cearcănele se instalează neautorizat, poate fi prea târziu să recurgi la alte trucuri de cultivare, cum ar fi o carte deşteaptă sau o excursie în Orient. Fiindcă, o dată cu sânii, te lasă şi articulaţiile şi memoria. Că nimic nu ţine la nesfârşit.
De aceea zic, frumuseţea e poate cel mai atractiv element la un om, dar nu o confundaţi cu rujul. Şi doriţi-vă forme voluptoase în circumvoluţiuni cerebrale şi nu, în cupa de la sutien. Antrenaţi-vă mai degrabă memoria decât fesierii, vă va fi de mult mai mare folos la un moment dat. Chiar dacă la 18 ani lucrurile păreau să stea altfel. Adică, fesierii chiar stăteau alt- fel. Lărgiţi-vă sfera cunoaşterii înaintea sferei de influenţă, căci cauzalitatea funcţionează unidirecţional. Când e în sens invers, e şi cu termen limitat.
Iar în mintea bărbatului, frumuseţea femeii lui se naşte pe retină, se continuă între palme şi se păstrează între tâmple. (Bine, poate mai face un popas între coapse, dar despre asta, altă dată, că acum vorbim poezie. Şi se strică ritmul şi se întrece măsura.)
Aşa că, îmbogăţiţi-vă mintea şi nu garderoba. După o vreme, cele mai scumpe haine pe acelaşi manechin îşi pierd efectul asupra privitorului. Nu-i permiteţi să ştie pe de rost ce se ascunde dedesubt.
Şi nu vă lăsaţi frumuseţea consumată. Fie ea cât de fibrată şi deşteaptă, nu încetaţi niciodată să vă străduiţi. Căci, şi pentru cea mai frumoasă femeie din lume, există un bărbat care s-a săturat să o f**ă.
Dan Ciulea
cine ti-a impartasit secretu’ nostru’? … care a fost tradatoru’?
Zany
mai, ce-i cu vulgaritatea asta? 🙂
copila blondă
un articol pentru doamne, la care primii doi ce sar să comenteze sunt bărbaţi 🙂
Doamnele sunt pe gânduri…
căpcă1
voi macar aveti avantajul ca, uneori, puteti fi prostute dar va scoateti cu frumusetea.
un barbat urat tre’ sa aiba bani ca mentina specia…da’ daca n-are bani?! ghinionul lui!
Zany
bani sau foarte mult umor! 😉
căpcă1
wow, de aia mi se zice ca am umor?
nina
Cata dreptate in doar patru paragrafe. Stii, uneori sotul meu imi spune ca si cu ruj si fara ruj femeile sunt aceeasi pentru ce care le cunosc.
cori
Da, cam asa cred si eu ca stau lucrurile, trebuie sa ne ingrijim “interiorul” dar asta nu inseamna sa neglijam exteriorul.
Dar ce ne facem cand tot ce auzim este “ce sani si fese ai” si nimic despre diplomele pe care ne-am chinuit atata sa le obtinem? pe mine a inceput sa ma enerveze superficialitatea asta, a barbatilor in special.
Zany
daca pe tine te anima barbatii care vorbesc asa, atunci diplomele tale nu fac 2 lei. 🙂
fara suparare..
kid4ever
ai dreptate…frumusetea nu se cultiva cu rujuri.. 🙂
căpcă1
buei, nu va mai certati!
femeile au fost si vor fi vesnica minune a barbatilor. urate, destepte, frumoase, toate femeile au un “ce” al lor care ne va atrage vesnic.pentru ca, nu-i asa, suntem uniti in diversitate, mereu o femeie va fi cea mai frumoasa pentru un barbat, dupa criterii numai de el stiute!
daca avem parte de o femeie frumoasa si desteapta, cu atat mai bine!daca nu, deh, asta e! ce, barbatii sunt mai brezi?io, de exemplu, is mai urat decat prevede regulamentul dar mi-a dat Dumnezeu si mie cuibul meu, iar de destept, ha, ha,ha…noroc ca n-am nici bani!
poi atunci ce trebuia sa patesc eu?sa ma eutanasieze?
nu spuneti ca da, am si io o inima, ca orice caruta!
PS mai bine apreciati verbul relaxant al fetei blonde iar, daca va uitati pe avatrarul ei ,va dati seama ca e si misto!asta da noroc!
Valeriu
Frumusețea e ca o lanternă, dacă o ții prea mult aprinsă ramane fară baterii mintenaș. Lanterna mea preferată luminează uniform dinăuntru către afară. :))
My7uNa
Daca un cos il mai poti ascunde cu putin fond de ten sau peste niste buze uscate , fara prea multa culoare mai poti aplica un ruj cale sa le dea culoare , forma .. ceea ce ai in minte niciodata nu va putea fi ascuns . Frumusetea e trecatoare insa nu trebuie neglijata si nici exagerata . Trebuie sa stim sa ne facem placute atat prin frumusete cat si prin ceea ce avem in interior .
Nicu
Domne d-aia se inventa clubu’ sa confunzi rujul cu frumuseatea si apoi sa te considere sarmana naiva “club addicted”, neintelegind de ce ii ceri sa va vedeti doar acolo 😛
windwhisperer
fara ruj :)fara ruoj 🙂
paloarea ne arata in ce masura trupul intelege sufletul , mintea.
” De-or trece anii cum trecură,
Ea tot mai mult îmi va plăce,
Pentru că-n toat-a ei făptură
E-un “nu ştiu cum” ş-un “nu ştiu ce”.
M-a fermecat cu vro scânteie
Din clipa-n care ne văzum?
Deşi nu e decât femeie,
E totuşi altfel, “nu ştiu cum”.
……………….
Camil
când îți place să te trezești lângă aceeași persoană dimineața, se cheamă că ea este frumoasă :). indiferent de ce spune luciul oglinzii
just my $0.02
NightOn
Daca in interior nu e totul pus la punct, nu se mai merita osteneala sa pui totul la punct in exterior. Ar fi egal cu zero.
Bogdan
al treilea blogger care deschide acest subiect in ultimele zile 🙂 dupa zoso si olix.
copila blondă
cori, pe bărbat îl fascinează chestiile astea superficiale la “femei”, nu la “femeia lui”. Eu vorbeam de frumuseţea pe care vrei să ţi-o păstrezi în faţa bărbatului tău, cel care deja te place şi te-a luat acasă 😛 Că aceea e adevărata provocare. La ţîţe şi la cur reacţionează şi şantieriştii de pe stradă
windwhisperer, merci că mi-ai amintit versurile astea
Bogdan, subiectul pare acelaşi, punctele de vedere sunt însă diferite. Cred că ai citit doar titlul.
CiRi
Fiecare dintre noi percepem frumosul in mod personal . Si-l simtim, doar daca avem receptorii activati, exersati pentru a-l vedea, a-l descoperii (pentru ca de multe ori el este ascuns privirii), a-l aprecia
si respecta.Trecatoare este tineretea, trecatoare este frumusetea exterioara, dar niciodata nu va fi trecatoare frumusetea interioara a unui suflet sensibil.Si este pacat ca superficialitatea si suficenta sunt doua repere din ce in ce mai des intilnite in viata noastra. Chiar si in ceea ce priveste frumosul, in orice fel de manifestare.
nenea
ce incheiere… barbateasca!
evergreen
putem să printăm asta şi s-o trimitem tuturor femeilor? să facem bannere gigantice?
ar schimba cîte ceva.
copila blondă
Putem dară.
denisa
fooaaaaarte frumos! bravo!
jeremy
Ca tot s-a incheiat perioada Pascala imi vine in minte un proverb – “satulului ii convine sa glorifice postul” si cred ca oricine te-a vazut macar o data in carne si oase imi va da dreptate ca in paragrafele de mai sus, incercand sa subliniezi frumusetea naturala sau cea interioara, te pierzi in pedanterii… dar nu te teme, caci intotdeauna vei avea capacitatea de a te “regasi” in fata oglinzii.
Irina
Pur si simplu multumesc pentru acest articol.
Bianca
Superb post!