Azi am simţit

Mirosul vieţii prin poluarea de pe Magheru. Dorul de apă rece pe ochii mei de dimineaţă. Frumuseţea unei întâlniri neprogramate. Şi bucuria ei din bucuria mea. Prietenii ăştia sunt rari.

Azi am simţit că natura şi-a curăţat rănile şi şi-a plâns câte lacrimi au mai fost nevoie. Am rezonat întru trezire.

Că urmează o vară frumoasă, cu nopţi clare şi poveşti târzii. Cu prieteni noi şi oameni apropiaţi. Azi m-am despărţit de tot acel “degeaba” care pusese stăpânire pe existenţa mea şi mă mânca pe dinăuntru ca un vierme care nu se mai satură. Mi-am auzit inima cum bate a clopoţei de voie bună şi am văzut luminiţele reflectându-se-n geamul metroului. Din ochii mei treziţi cu apă rece. Şi dorinţe senine.

Sunt în mişcare. E bine.

Azi mi-a fost dor de “blonde” şi de scrierile în stil apus, azi v-aş fi îmbrăţişat pe fiecare şi n-aş fi lăsat nici o pagină sărită prin cărţi. Am stat vreo 5 ceasuri în librărie. Azi v-aş fi povestit cât de dor mi se face mereu şi cum i-aş spune noapte bună în fiecare zi. Cum i-aş descâlci cârlionţii şi ondula visele. Azi mi-aş fi dorit să mă îndrăgostesc din nou, dar tot de el. De parcă ar exista poveşti pe care le scrii şi le citeşti, fără a te sătura vreodată. Să fie povestea oare adevărată?