Acum, intr-o seară, ieşeam de la metrou la Universitate, când văd un grup de oamneni holbaţi la un nenea cocoţat pe stâlp. Nimic neobişnuit, de altfel, că omul era cu echipament de protecţie, avea scară din aia de nene care se cocoaţă ca să repare chestii, deci, repet, nimic ieşit din comun.
Dar mă opresc, când îi aud pe oamenii de care vă ziceam că se holbau vorbind germană. Rar am auzit în oraşul ăsta limba în care am învăţat eu prima dată să scriu şi să citesc, deci n-o să râdeţi, când o să vă spun că îmi trezeşte un fel de dor. De mine şi de atunci.
Bine, asta nu e relevant decât pentru mine, aşa că trec la subiect. Deci, ăstia toţi stăteau aşa, cu capetele lor blonde atârnate pe spate şi cu privirile suspendate de cabluri, şi se minunatu ce de firăraie şi furtune ne împodobesc oraşul. Iar unul, mai umblat prin România -bag seama- le explica exact ca în titlu, doar cu muuult mai multe semne de mirare. E de înţeles, noi nu le ştim niciodată altundeva poziţionate şi tot ne deranjează în peisaj. Da’ oamenii ăştia ce să mai zică?
Le-am făcut repede poza asta întunecată şi m-am decis s-o şi postez, că doar se potriveşte cu culorile şi cerul Bucureştiului. Mult gri şi harababură de cabluri. Şi-am plecat amintindu-mi de străzile Londrei, fără maşini pe trotuare, cu cer înnorat, dar deloc gri.
Valeriu
Prima data cand am fost in tarile cu apa calda, abia dupa doua zile mi-am dat seama ca oamenii nu au cabluri pe stalpi :)) dupa aia mi-am dat seama si de ce le merge netul asa de prost si de ce e asa de scump :))
Cand le spui nemtilor ca ai viteze de download de peste 50Mbps se uita la tine ca pisica in teava, “cum prin cablurile alea asa?” le-am spus ca nu arata ele prea bine dar avem internet si fibra optica sa dam si la porci, ca la noi la tara cainii se leaga cu fibra optica :))
Cablurile din Universitate au fost bagate underground ca nu degeaba au sapat aia toata iarna :p
Dan Ciulea
Din cate am inteles e ceva proiect, prin care ii obliga sa isi ingroape cablurile (cel putin asa am auzit in Cluj, nu stiu, poate e un proiect local) … adevaru’ e ca arata ca picsu…
eu si...
Vezi ce bine ca Londra nu seamana cu Bucurestiul! Daca semana, te mai gindeai cu atita nostalgie la cerul inorat, dar nu gri si care se oglindea in picaturile de ploaie si-n ochii…lui? Nu…ei vezi la ce sunt bune cablurile si cenusiul care acopera intreaga suflare romaneasca. Sa ne aminteasca in fiecare clipa ca nu suntem ca ei.Ca inca mai avem un urias drum de parcurs pina sa ne civilizam. Asta doar daca, nu se va casca o prapastie in drumu.Dar sa fim optimisti. Stii ce zice un pesimist? Mai rau decit atita nu se poate, dar ce spune un optimist? – Ba se poate, ba se poate!!!!!!!!
Nicu
Eu am avut o discutie cu un strainez care mi-a spus ( fara sa exagereze cu prea mult)”Romania e frumoasa pana sa iesi din zona liberea a aeroportului si in camera hotelului la care locuiesc”
morbo
pff, ce atatea mofturi,dom’le. cenusiu era pana acu’ 20 de ani, ce-i azi e caraibe toata ziua fata de timpurile alea.