Luna: February 2010 (Pagina 2 din 3)

Astăzi nu am fost a mea

Toată ziua.

Am avut un extraordinar sentiment că mare parte din ceea ce sunt datorez celor care mă iubesc. Şi am făcut în capul meu un soi de analiză cronologică a unor evenimente atât de frumoase, care nu mi s-ar fi putut întâmpla niciodată, dacă nu ar fi fost oamenii din spatele lor.

Nu se poate constitui vreun fel de top, fiindcă fiecare element se asortează la o circumstanţă, la un moment, fără a se putea compara parametri de efort, fie el fizic sau financiar. Ştiţi, unele bucurii ţi se nasc din cea mai împrăştiată cenuşă, doar fiindcă îţi dai seama că există cineva acolo dispus să o adune. Am întâlnit oameni bucuroşi să o strângă pe a mea, fără măcar să înţeleagă ceea ce fac. Iar atunci eforturi mici se transformă în gesturi măreţe.

Într-o zi ca asta, te simţi prea norocos pentru cât de mic eşti, pentru cât de puţine ştii şi cât de puţine faci. Binecuvântat, că cele mai arzătoare probleme pe ordinea zilei sunt nămeţii de afară şi băiatul care nu te sună. Şi-apoi te sperii şi începi să îţi doreşti să rămână telefoanele mute şi nămeţii înalţi, ca nu cumva, dispărând din peisaj, să lase loc altor probleme…

Dragă, am început să mă cam satur

Şi dragă, ce-mi spui mie, n-ai nişte prietene? Sau nişte tovarăşi de bere, după caz?

Ăsta e un text tipic feminin, cu toate că s-au mai văzut şi câţiva rătăciţi care să ştie articula asemenea idioţenie. Ăia sunt fix cei care au alături excepţia de la regula feminină.

Ori că i-o spui verde-n faţă, ori pe la cafele cu prietenele solidare, cam tot aia e. Cel mai bine ar fi să ţi-o spui în gând, măcar în felul ăsta nu cerşeşti să fii judecată de alţii. Hm, până şi asta e discutabil, că el -nefericitul care face obiectul saturaţiei- nu ştiu dacă mai ajunge în prag de judecare, că nu prea are datele problemei. Vorba aia, pentru ca să facă asta, ar trebui să fie atent la ce-i spui peste 30 secunde. Cum ziceam, discutabil.

“Am cam început să mă satur” e un fel de şantaj emoţional practicat în masă, cu speranţa unei schimbări. Dar ne-am convins după atâta vreme scăpaţi de comunism, că schimbarea se poartă doar în nuanţă, nicidecum în esenţă.
Când începi să-ţi serveşti textul la început, o faci cu încrederea că ai libertatea de a lua viaţa în piept şi nenorocitul la palme. O faci cu încrederea că ai curajul de a-l părăsi în toiul relaţiei de amor, lăsându-l singur şi dezbrăcat de vise. Se-ndură altă duduie de el numaidecât, crede-mă pe mine. Ba una dispusă să-i facă şi friptura soldăţei sau şireturile la papuci. De fapt, ştiai şi tu asta. Deci nu era tocmai el şi obiectul compasiunii tale.

Bine bine, până nu te mai rabzi. Şi îi zici în gura mare, dragă, eu am început să mă cam satur!
O-paaaa. Conexiune stabilită. De o fracţiune de secundă, hai două să fie nevoie până să-şi revină din şoc şi să-şi dea seama că nu e nici un pericol, că mereu începuturile sunt pe placul femeilor. Sau ceva în genul ăsta a citit el într-o revistă de-a ta din baie. După care , conexiune întreruptă la loc şi menţinută aşa. Nu cu TV-ul, bineîinţeles şi nici cu semnalul de la mobil.

Nu vorbesc din filme, vorbesc din realităţi. Şi nu numai ale mele.
Când conexiunea s-a păstrat peste 30 de secunde, clipele începuturilor mărturisite erau regretate.
Însă unele soluţii nu se aplică retroactiv. Iar simţirile nu se livrează pe rând.

Când am terminat să mă satur, am deschis uşa şi-am plecat. Nici măcar n-am anunţat.
Doar am întrerupt conexiunea.

—————————————————
De ce schimbările se produc aşa târziu şi se aplică mereu altora mai norocoşi?

Dreptul copilului la tată

Mi s-a făcut pielea de găină şi m-am simţit mică şi nerecunoscătoare când i-am citit prima dată blogul.

Ştiţi cine e Daniel Răduţă? Cu siguranţă.

Daniel e un tip din generaţie cu cel mai bun prieten al meu. Îi e soţ Ralucăi şi viitor tată al băieţelului lor. Care va veni pe lume în martie. Iar la numărătoarea de luni, mi-a dat că probabil au aflat sexul bebeluşului şi nefericitul diagnostic al lui Daniel cam în acelaşi timp. Mi-am imaginat toată bucuria pe care au avut-o la aflarea veştii că Raluca e însărcinată, îi şi văd la coadă la ecografii, precis deja au acasă şi poze cu pruncul. Cred că i-au ales şi numele.
Mai rămâne să îl ţină în braţe şi să-l înveţe poezii.

Şi mai rămâne ca şi pruncul să crească şi să-şi amintească. Dar pentru asta, el are nevoie de timp. Iar timpul costă bani. Vreo 150mii de euro, de data asta.
Cam tot atâta, cât dreptul unui copil la tatăl lui.

Noi, oamenii, nu putem face minuni, nici măcar atunci când suntem doctori. Însă putem încerca să contribuim la ele.

Continuare

Slăbeşte cu cap

Este un blog pe care l-am pornit de câteva zile, mai sunt detalii tehnice de aranjat (mereu or să mai fie), dar nu mă mai puteam abţine să nu vi-l arăt.

http://www.slabestecucap.info/

Îl construiesc în jurul ideii de sănătate şi grijă faţă de noi înşine. Fiindcă putem fi frumoşi şi deştepţi în acelaşi timp. Iar cei isteţi ştiu că nu te poţi lua la trântă cu propriul organism. Sau te poţi lua. Până când nu mai poate el…

Nu e un blog exclusiv pentru femei, fiindcă nici bărbaţii nu pot scăpa de chiar toate datoriile.  Şi mi-l imaginez ca un suport pentru cei care ştiu pe de rost toate dietele pământului, ba pe unele le-au inventat chiar ei.  Dar nu vreau să le indexăm în liste şi nici să numărăm calorii.
Fiindcă dietele nu sunt despre bucate.

Şi nici blogul ăsta nu e pentru toată lumea! 😉

Aseară am fost VIPe

Aseară am fost cu fetele la film. Sherlock Holmes, foarte drăguţ de altfel. Recomand călduros, mult mai călduros decât Avatar. Fierbinte chiar, în comparaţie. Dar, asta e doar părerea mea, având în vedere că pe dl Robert Downey Jr nu te sperii dacă îl visezi.

Concluzia serii e că sălile sunt chiar frumoase şi scaunele extraordinar de confortabile, mai ales pentru nişte fete cu picioare lungi ca ale noastre 🙂 şi că nici nu e o afacere aşa de proastă să mergi la sala de VIP. Biletul costă 50 ron în timpul săptămânii şi 60 ron în weekend. Vedeţi aici. Iar în banii ăştia intră şi bufetul.

Deci mă gândesc aşa, diferenţa faţă de un bilet obişnuit, plus popcorn şi Cola sau ce alte prostii se mai consumă la astfel de ocazii nici nu e aşa mare, dacă este vreuna. Deci nu e tocmai scump.

Sper să nu se simtă vreun VIP  depreciat 😛

P.S. Mulţumesc că m-aţi luat şi pe mine!

A început din nou să ningă. Cu gunoaie!

Stăteam azi-dimineaţă frumos la o cafea, când mă trezesc cu revoluţia bunului simţ că-mi bate la geam. Probabil ştia că blondele n-au nici o culoare politică şi s-a hotărât să insiste. Agăţându-se de oblonul meu răblăgit. O fi vreun semn de sus, ceva mesaj cu subînţeles? (Ar trebui să repar oblonul?)

Dacă dumneavoastră pricepeţi, vă rog să îmi explicaţi şi mie. Până atunci, mă tot minunez…

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 67 queries in 0.155 s