Luna: February 2010 (Pagina 1 din 3)

Din aer

Va scriu din aer, la propriu. Am lasat fleacurile pamantene si m-am dus. Deasupra norilor. De data asta, si la figurat.

Va scriu de acolo de unde timpul nici nu mai exista, iar albastrul se vede atat de adevarat ca aproape ti-ai dori sa il respiri. Sunt intre fuse orare si multe ore de nesomn. Sunt usoara de ganduri, am impachetat doar bucurii si doruri cu mine. Ca gandurile stiu ca ma asteapta toate sa ma intorc acasa. Ca si ele numai pe mine ma au.

Incercati si dumneavoastra. Mariti pauza dintre doua ganduri si observati.

Iar daca ma vedeti pe strada, nu veniti sa ma treziti. Fiindca oricum toate visele isi afla la un moment dat sfarsitul. In afara de cele care se implinesc 😉

———————–

Postul acesta il scriam duminica dimineata, din avionul spre Londra. Din pacate, nu am ajuns la un internet mai repede de azi. De fapt, din fericire.

Copiilor noştri, partea a doua

  • De asemenea, este explicat pe larg ce bine e pentru fetiţă să crească în prezenţa ambelor principii: masculin şi feminin.
  • Multe fetiţe spun în copilărie că ele, când se fac mari, or să se mărite cu tati. Iar pentru rezolvarea Oedipului este de mare ajutor ca fetiţei să i se explice de către mamă că nici ea nu s-a măritat cu bunicul. Sau de către tată, prin simpla confirmare a faptului că o iubeşte, dar ca pe o fiică, el fiind bărbatul mamei. Se face lumină în capul fetiţei.

    Continuare

Copiilor noştri, cu cel mai mare drag

Întotdeauna în sesiune citesc cele mai faine cărţi, cu cel mai arzător interes şi în cel mai scurt timp. Tot în sesiune ating culmile creativităţii din tot anul şi mă implic în diverse chestii care mă solicită pe mai multe planuri. De parcă e singura perioadă “fertilă” din punct de vedere intelectual pentru mine. Aş clona vremurile astea câteodată.

Sexualitatea feminină, Françoise Dolto

Tipa este o psihanalistă renumită, care descrie întreg traseul sexualităţii feminine din scutece. Cartea se citeşte greu, sunt mulţi termeni de specialitate, adesea trebuie să reiau fraze întregi, ca să nu mă pierd într-un citit mecanic. Vorbesc serios. Mă enervez când nu pricep din prima, dar e totodată o provocare când reuşesc să culeg câte ceva dintre rânduri. V-am spus că îl admir pe Jules Verne şi pe Eminescu, dar din păcate nu învăţ prea multe de la ei. Să citim cărţi care ne învaţă ceva. Cum ar fi să înţelegem lucruri.

Continuare

Trei calităţi. Zero condiţii.

Mă tot macină o treabă, mereu aud vorbindu-se despre “ce-mi doresc de la celălalt”, “cum să fie jumătatea mea”, cum să se poarte, cum să miroase, ce flori să-mi aducă, de câte ori să sune la uşă, chestii din astea. Sau chiar detalii precum, ce şeptar să conducă, ce cupă să poarte, ce nasture descheiat, etc.

Toţi avem cerinţe. Da’ cerinţe, domne! Şi oferta…, unde-i oferta?!

Aşa că vin eu cu următoarea propunere, exerciţiu de imaginaţie: numiţi 3 calităţi pe care vi le doriţi şi 3 pe care le oferiţi. Dar zero condiţii, adică 3 pe care le oferiţi indiferent de ce primiţi. Deci fără, dacă tu eşti sincer cu mine, sunt şi eu cu tine, dar până atunci mint de îngheaţă apele. Că aşa ajungem la eu ofer, dacă primesc doar. Şi atunci aştept mai întâi să primesc ca să ofer, iar în timp ce voi aştepaţi să primiţi şi să doriţi, nimeni nu mai oferă nimic. Şi iar ne întrebăm cine a fost mai întâi: oul sau găina.

Ce îmi doresc de la celălalt: unu-doi-trei.
Şi ce ofer: unu-doi-trei.

Cică regula de aur e să iubeşti, că ţi se va întoarce. Dar au uitat să preiczeze ce anume. Că şi palmele se întorc peste figuri.

Voi sunteţi mari, voi ştiţi mai bine! Sunt curioasă.
Până scrieţi, eu mai cresc…

Valentin e noul Revelion

Am simţit aceeaşi nebunie în aer, asemănătoare cu cea dinaintea revelionului, când toată lumea caută o jumătate tranzitorie cu care să se pupe sub vâsc. Nu ştiu pe unde se pupă de valentin, dacă aveţi dv ceva informaţii, rămân recunoscătoare. Oricum, singurul vinovat e el, dl Valentin, că hormonii încă hibernează şi nici cheful de trezit n-are cum să-i lovească, mai ales dacă au ascultat vreo prognoză meteo recentă.

Şi până la urmă nici nu e rău să ai motive să ţi-o cauţi, cu lumânarea, pe jumătatea AIA, că cine ştie de unde sare iepurele. Iar presiunea socială e mare, mai ales pe timp de criză. Dacă auziţi de vreo superofertă pe undeva, spuneţi-mi şi mie. Din nou, o să rămân recunoscătoare. Cu toate că în superoferte nu mai cred demult.

Fiindcă pleci acasă fericit de ce meganoroc a dat peste tine, ba mai suni şi toate prietenele să le faci geloase, iar când desfaci ambalajul constaţi că fie ţi-ai luat mai mult decât îţi trebuie, de fapt, fie că termenul de valabilitate tocmai a expirat. Ambele variante – necâştigătoare. Mai încercaţi!

Deci grijă la superofertele scoase pe piaţă înainte de “sărbători”. Rareori sunt proaspete. De preferat iubitul de sezonul trecut. Cu avantajul că el ştie deja cum îţi place să fii ţinută în braţe. Ba mai mult, îi place şi lui 😉


p.s. Ce ziceam anii trecuţi despre asta, că atâta am tot zis, de parcă şi ideile au intrat în criză:

Săptămâna Marilor Tristeţi

Aşteptând Săptămâna Marilor Speranţe, vă doresc să nu lăsaţi niciodată pe nimeni să vă spună cine sunteţi.

Uneori se pot înşela fără să vrea, alteori intenţionat, dar aproape întotdeauna sub factori de mediu şi circumstanţe. Nimeni nu are cum să ştie mai multe despre tine decât tu însăţi/insuţi. Eşti singura persoană care e permanent cu tine. Nici în vise nu vă despărţiţi. Oricine ai alege să fii, eşti mereu cu tine , undeva în forma aceea brută şi inocentă care-şi întreba părinţii ce e bine şi ce rău. Şi orice ai face, eşti singura persoană care nu te va părăsi niciodată. Fiindcă în final, doar tu îţi vei rămâne.

Când eram mică, mică-mică, eram rea. Dar rea, domne. Şi de gură şi de nărav. Mereu o certam pe mama, când dădea medicamente oamenilor şi noi rămâneam fără. Îmi spunea că nouă nu ne trebuie şi că este bine să ajuţi. Da’ cine se mai credea şi “este bine” ăsta?! Niciodată nu am priceput subiectele subînţelese, incluse sau excluse din orice urmă a logicii mele.

Mama zice că binele se întoarce

Pe vremea aia mă enervam cumplit, fiindcă noi realmente rămâneam fără un algocalmin în casă. Doamne feri să te fi plesnit vreo jenă sau durere cruntă, că precis îţi trecea în drum spre farmacie. Dar binele chiar se întoarce. Când ţi-l faci ţie şi sufletului tău. Însutit chiar, avea mama dreptate, cu toate că nu sunt sigură dacă exact la asta se referea.

Ridicarea eului în slăvi

Concluzia e că trebuie să ne iubim noi, înainte de a-i aştepta pe alţii să o facă. Dar trebuie să ne iubim la momentul potrivit. Ştiţi, credeam că există nişte valori pe lumea asta, pe care mi le-au pus ai mei în plasă, nişte piloni pe care mi i-au fundamentat în suflet, care să mă ţină tot timpul privind în sus. Cu alte cuvinte, să reziste coafura, indiferent de vremuri. S-au păcălit. Neglijând faptul că, dacă la ei se poate, nu înseamnă că aşa e peste tot.

Am început de la cine suntem şi ce ne spun alţii să fim şi am ajuns unde trebuie.
Astăzi vreau să fim egoişti. Fiindcă în final, doar noi ne vom rămâne.


p.s. pentru postul ăsta, mama o să îmi explice nişte lucruri, care or să înceapă cu: “Miruna! …”

Pagina 1 din 3

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 141 queries in 0.309 s