Luna: December 2009 (Pagina 2 din 3)

De la profă la doamnă

Când a deschis uşa clasei la prima oră dintr-a cincea, aş fi dat orice să fie doar un vis urât. Mă jur. Stăteam în prima bancă de la mijloc cu cea mai bună prietena şi mă rugam să nu fie adevărat. Trecerea de la învăţătoarea mea tânără, cu bucle libere şi vorbă rârâită se transformase într-o vibraţie puternic negativă. A spaimă.

Nu ştiam cum o cheamă, dar îi cunoşteam glasul, după cum striga la noi prin pauze, pe holuri. Era înaltă, pe la vreo 50 de ani. Cu un spate îngust şi un bust mic, bucle negre, sucite cu fierul şi o pereche subţire de buze trase-n ruj sidef. Îi ştiu şi acum ochelarii de pe nas şi gestul cu care lua pixul în mână şi trecea absenţii în catalog. Uneori se uita fix peste ramele aurii, de parcă nici nu voia să te vadă prea bine, în toată mizeria ta prost exprimată, de clasa a 5a. Era fix genul de profă care îţi chinuie anii copilăriei. Sau ce-o mai fi rămas din ei.

Am început să-l urăsc pe Creangă, pe Sadoveanu şi pe toţi ai lor,

Continuare

Pe urmele demonilor

Zilele acestea citesc ceva plăcut şi deloc solicitant, ba picat în mâinile mele ca dintr-un fel de complot ciudat, o dată cu prima ninsoare. Cei care aţi citit ştiţi despre ce vorbesc. Ceilalţi să stea liniştiţi, n-au pierdut mare lucru. Precizez că aceasta nu este o recomandare de carte, nici măcar un articol propriu-zis. E doar o înşiruire de gânduri, de vise transpuse şi mărturisiri cărora n-o să am vreodată curaj de a le da glas. Decât formă.

Iată-mă.

Despre înşelat şi alţi demoni

Se zicea despre o femeie şi un bărbat. Puşi ca într-o oglindă, nu se iubesc între ei, ci iubesc în două planuri diferite, complet întâmplător intersectate. Şi iubesc – fiecare pe omul lui- absolut, curat şi nebun. Iubesc în felul acela în care doar cărţile scriu, iar oamenii doar îşi doresc să trăiască. Dar momentul întâmplător îi găseşte pe cât de leşinaţi de iubire, pe atât de leşinaţi şi de dor. Căci jumătăţile erau la New York, respectiv la Londra. Cu treabă. Cu navete pe avioane şi conversaţii pe mess. Cu vibratoare în dulap şi unghii roase de necaz. (Tată, aşa era-n poveste, eu nici măcar nu ştiu ce înseamnă cuvântul ăla. “Necaz”, desigur.)
În fine, oamenii se întâlnesc, nu-şi pot ţine hainele pe ei şi cu asta basta. După care e vorba de şters urma păcatului, de pe pielea, aşternutul şi sufletul lor.
Povestea e spusă de ea. Care-şi explică nevinovăţia, aducând iubirea pentru cel de departe ca probă absolută. O banalitate demnă de clasa a 2a, o să-mi spuneţi. Dar finalul (chiar dacă previzibil) întoarce situaţia şi schimbă verdictul. Hainele zburaseră doar într-un vis de-al ei, păcatul fusese născut în mintea ei bolnavă. De dor şi de iubire. Îmbolnăvită de un chip de bărbat, care nici în vise nu-i mai era accesibil. Nici în acele vise măcar…

Un băiat mi-a spus odată că bărbatul poate iubi doar cu trupul, fără să-şi implice şi sufletul în actul trupesc. Iar eu i-am răspuns că şi femeia poate iubi doar cu mintea, fără să conteze că al cui e trupul iubit.

Că urmele se şterg, dar demonii rămân.

Rezumatul acestor zile

  • Înregistrarea emisiunii de la Radio Lynx  aici
  • Un guest post la artistu:

Reacţia tatălui meu la aducerea acasă a primului tânăr într-o calitate „anume” a fost demnă de premiat. Ori cu Nobelul pentru Pace, că tot se poartă, ori cu Oscarul pentru situaţii extreme. Şi să nu mai batem pasul pe loc, întrucât cauza extremităţii de situaţie e evidentă tuturor, sunt aproape convinsă. Deci tata…

  • Ştiţi noul Blend a med white pearl, care intoxică momentan cu reclame pe toate gardurile?! Mi-a distrus gingiile în doar o săptămână (atâta mi-a luat până am cedat în faţa durerii şi sângerării , acu’ nici dinţi albi nu mai îmi trebuie, îs buni ai mei cu galbenul lor cu tot. După două zile de revenit la vechea pastă de dinţi, mi s-au reparat toate rănile din gură)

Un vaccin împotriva cancerului

Pe principiul încercarea moarte n-are, se reia campania de vaccinare a fetiţelor împotriva cancerului de col uterin.

Un vaccin împotriva cancerului. Mai citiţi o dată. Un vaccin împotriva cancerului!!! Să deţii aşa ceva în ziua de astăzi ar trebui să însemne că eşti un fel de Dumnezeu. Ar trebui să fii putred de bogat şi să ai statui ridicate la fiecare colţ de stradă. Dar lucrurile nu stau chiar aşa, cel puţin la noi în ţară.

Mai demult am fost invitată la o conferinţă pe această temă, unde s-au analizat greşelile de comunicare în campania trecută de vaccinare. Într-adevăr extrem de prost făcută. Într-adevăr, şi tanti Neli de 4 ar fi putut s-o gândească mai bine, dar nimeni n-a întrebat-o pe ea.

Ce nu înţeleg eu acum e de ce oamenii ăştia repetă greşeli din trecut? Şi de ce fix oamenii (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului) care ar trebui să apere interesele pruncilor noştri au interesul de a le băga beţe-n roate? N-au fost şpăgile destul de consistente? Mai mulgeţi, fraţilor, o vacă şi puneţi de un cozonac, poate mai creşte cota la bunăvoinţa cui n-o are. (Nu vă imaginaţi că ştiu despre ce vorbesc, dar îndrăznesc să trag aceste concluzii după ce citesc îmbârligăturile astea. Şi le recitesc, că mă pierdusem printre nume de instituţii care mai de care mai majusculat caligrafiate)

E un subiect delicat, asta am stabilit deja. Gândiţi-vă că iei una bucată tată şi îl pui să se gândească la fiică-sa. Aia pe care o ştie din burtă de la mamă-sa, aia pe care a şters-o de bale şi a hrănit-o cu biberonul. Aia pe care o pupa pe mânuţe şi o lăsa să-l tragă de perciuni. E aceeaşi copilă, chiar dacă acum are 10 sau 11 sau 12 ani. Pentru el e aceeaşi. Şi spune-i omului că fata lui are vagin şi o să facă sex la un moment dat. Şi că treaba asta ar putea s-o îmbolnăvească, să facă o grozăvie de cancer şi să moară. E vorba de franzeluţa aia de copil, care îi încăpea în palma dreaptă.

E delicat, la extremă. Iar comunicarea proastă la aceeaşi extremă : foarte.

Ştiu că ziceam la un moment dat un mare NU acestui vaccin. Între timp, cer permisiunea să mă mai gândesc. Iar până va veni vremea să am nevoie să judec o decizie pentru copilul meu, oi avea şi mai multe studii de caz ca argumente solide. Într-o direcţie sau alta.

În încheiere, vă amintesc un singur lucru: A avea relaţii sexuale neprotejate cu o persoană e ca si cum te-ai fi culcat cu toate persoanele cu care s-a culcat respectiva pînă atunci. Din punct de vedere epidemiologic creşterea e exponenţială. Iar franzeluţele din franzeluţe se fac, dacă mă-nţelegeţi.

*(un bun punct de plecare pentru cei interesaţi să cerceteze subiectul găsiţi la dl Petreanu)

sursa foto 1, 2, 3

Cronica surselor de nervi

Articolul acesta ar trebui să fie despre o chestie care mă enervează. Întrucât mi-e greu să aleg una singură din tolba cu variante şi superficialitatea mi-e dictată de stele (e o caracteristică a gemenilor, una pe care o exercit în cea mai înaltă funcţie) o să fac o listă 🙂 Sunteţi liberi să o continuaţi.

Mă enervează smotocioacele de păr care se adună seara pe scările de la metrou. Mi se face o scârbă de cea mai pură esenţă. Dar n-ai ce le face, ele se formează ca nişte fenomene ale naturii de necombătut. Decât dacă ar sta careva cu mătura călare pe ele, să le pândească şi să le vină de hac înainte de a veni ele în câmpul meu vizual. Că am încercat şi să nu mă uit, că doar m-am gândit la asta. Şi după ce era să-mi rup gâtul de câteva ori şi să mă dau de-a dura în public, am renunţat. Astfel încât reuşesc să mă indispun în fiecare seară. Aştept să-mi dobândesc toleranţă, indiferenţă, rezistenţă. Ca la antibioticele alea pe care le dau mamele pruncilor pe post de bomboane când le curge nasu’.

Tot la metrou. Că dacă m-aţi pornit, acuma, ce să fac…
Mă enervează îndrăgostiţii. Dar nu toţi. Ăia îmbujoraţi, care stau mână-n mână şi respiraţie de dimineaţă în respiraţie de dimineaţă. Care îşi zâmbesc complice de parcă doar ei ar şti şirul întâmplărilor din ultimele 10 ore. Nu, dragilor, cu toţii ni le imaginăm, iar pentru cei lipsiţi de circumvoluţiunile creativităţii există ziarele de dimineaţă, cu distribuţie gratuită. Deci, da şi ăştia mă enervează. Iar când mai sunt şi urâţi şi ea cu pletele slinoase de la cât şi-a plimbat el degetele prin părul ei, mă enervez şi mai tare. Fiindcă eu sunt mai mereu cu podoaba capilară strălucitoare de la şampoanele şi balsamele pe care le folosesc, dar uneori mi-aş dori şi pentru mine strălucirea aia slinoasă. Care mă enervează la metrou.

Mă mai enervează că nu ninge când vreau eu. Că ceasul mereu sună prea de dimineaţă şi niciodată nu-l visez pe el. Mă enervează că timpul trece pe cât de frumos pentru bebeluşii care cresc de la o săptămână la alta, pe atât de înspăimântător pentru bunicii de peste 80 de ani. Mă enervează că vremea nu oboseşte deloc. De parcă ea nu ar îmbătrâni niciodată. Şi o să mă mai enerveze sărbătorile astea de iarnă după ce vor fi trecut şi mă vor fi lăsat în chinurile unei sesiuni necruţătoare. Şi distrugătoare de nopţi frumoase de iarnă. Deja mă enervează cenuşiul în care se acoperă oraşul, când cobori de la revelion şi revii acasă, la viaţa ta scoasă din poveştile cu straturi groase de zăpadă sclipicioasă.

Mă enervează că tot ce vă pot trimite e un text înşirat pe un blog, când aş avea atâtea bucurii şi momente şi veselie. Că astea nu se consumă, nici când le împarţi.
Şi dacă nu vă înmulţiţi în clubul cititoarelor copilei blonde pe unica.ro o să mă enervez pur şi simplu şi mai tare! :p Glumesc. Dar se potrivea în context 😉

Deseară mă vedeţi la radio

Deseară, începând cu 8 p.m. o să fiu la Radio Lynx cu Buddha şi Adela Marchis. Ştiţi vorba aia, că între două nu te plouă, da’ nici bine nu-ţi merge?

De data asta, singur şi-a căutat-o. Cu lumânarea, cum s-ar zice. Acuma, subiectul întâlnirii va fi hărţuirea în mediul online. Nu ştiu dacă aţi păţit vreodată, dacă v-aţi gândit vreodată la asta, eu vă povestesc deseară din tolba cu întâmplări adevărate. Şi dacă deţineţi vreo istorie care să facă istorie, s-o auzim şi noi! Ar fi interesant să lăsaţi un comentariu sau să trimiteţi un mail (sub anonimat, desigur, la miruna la siblondelegandesc punct ro). Poate facem schimb de experienţe.  Glumesc. Ideea e că deseară o să citim şi o să discutăm şi alte situaţii decât cele prin care am trecut chiar noi. Că unde-s mulţi, puterea creşte, iar acest fenomen nu trebuie lăsat să prindă rădăcini.

Vă amintesc că la Lynx se şi filmează, deci ne vedeţi deseară! Mama a anunţat toată strada 😀

—————

p.s. Nu uitaţi şi de concursul de pe site-ul Unica, poate vă mai plictisiţi într-o pauză de cafea şi donaţi un click acestei blonde. Sănătate multă.

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 146 queries in 0.207 s