Articolul acesta ar trebui să fie despre o chestie care mă enervează. Întrucât mi-e greu să aleg una singură din tolba cu variante şi superficialitatea mi-e dictată de stele (e o caracteristică a gemenilor, una pe care o exercit în cea mai înaltă funcţie) o să fac o listă 🙂 Sunteţi liberi să o continuaţi.

Mă enervează smotocioacele de păr care se adună seara pe scările de la metrou. Mi se face o scârbă de cea mai pură esenţă. Dar n-ai ce le face, ele se formează ca nişte fenomene ale naturii de necombătut. Decât dacă ar sta careva cu mătura călare pe ele, să le pândească şi să le vină de hac înainte de a veni ele în câmpul meu vizual. Că am încercat şi să nu mă uit, că doar m-am gândit la asta. Şi după ce era să-mi rup gâtul de câteva ori şi să mă dau de-a dura în public, am renunţat. Astfel încât reuşesc să mă indispun în fiecare seară. Aştept să-mi dobândesc toleranţă, indiferenţă, rezistenţă. Ca la antibioticele alea pe care le dau mamele pruncilor pe post de bomboane când le curge nasu’.

Tot la metrou. Că dacă m-aţi pornit, acuma, ce să fac…
Mă enervează îndrăgostiţii. Dar nu toţi. Ăia îmbujoraţi, care stau mână-n mână şi respiraţie de dimineaţă în respiraţie de dimineaţă. Care îşi zâmbesc complice de parcă doar ei ar şti şirul întâmplărilor din ultimele 10 ore. Nu, dragilor, cu toţii ni le imaginăm, iar pentru cei lipsiţi de circumvoluţiunile creativităţii există ziarele de dimineaţă, cu distribuţie gratuită. Deci, da şi ăştia mă enervează. Iar când mai sunt şi urâţi şi ea cu pletele slinoase de la cât şi-a plimbat el degetele prin părul ei, mă enervez şi mai tare. Fiindcă eu sunt mai mereu cu podoaba capilară strălucitoare de la şampoanele şi balsamele pe care le folosesc, dar uneori mi-aş dori şi pentru mine strălucirea aia slinoasă. Care mă enervează la metrou.

Mă mai enervează că nu ninge când vreau eu. Că ceasul mereu sună prea de dimineaţă şi niciodată nu-l visez pe el. Mă enervează că timpul trece pe cât de frumos pentru bebeluşii care cresc de la o săptămână la alta, pe atât de înspăimântător pentru bunicii de peste 80 de ani. Mă enervează că vremea nu oboseşte deloc. De parcă ea nu ar îmbătrâni niciodată. Şi o să mă mai enerveze sărbătorile astea de iarnă după ce vor fi trecut şi mă vor fi lăsat în chinurile unei sesiuni necruţătoare. Şi distrugătoare de nopţi frumoase de iarnă. Deja mă enervează cenuşiul în care se acoperă oraşul, când cobori de la revelion şi revii acasă, la viaţa ta scoasă din poveştile cu straturi groase de zăpadă sclipicioasă.

Mă enervează că tot ce vă pot trimite e un text înşirat pe un blog, când aş avea atâtea bucurii şi momente şi veselie. Că astea nu se consumă, nici când le împarţi.
Şi dacă nu vă înmulţiţi în clubul cititoarelor copilei blonde pe unica.ro o să mă enervez pur şi simplu şi mai tare! :p Glumesc. Dar se potrivea în context 😉