Luna: July 2009 (Pagina 2 din 4)

Traficul arde, muncitorii se plimbă

E tabloul tipic de România: unu’ lucrează şi cinci se uită. (sau se cultivă)

Azi am făcut drumul Bucureşti – Sibiu în atâtea ceasuri, încât am epuizat şi setul înjurăturilor de rezervă. După ieşirea de pe autostradă, am dat de o coadă luuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu – uuuuuuuuuuuuuuuuuuuungă pe vreo 30 km. Am stat vreo 2 ore cu farurile stinse şi aerul condiţionat la turbo-jet. Chestia asta te poate obosi mai rău decât un drum până la Oradea, dus-întors. Parcurs pe bicicletă.

Când soarele-ţi prăjeşte pielea de pe mâna stângă, iar AC-ul îţi bate-n ceafă, tot ce îţi poţi dori e să emigrezi. Să te iei, să te duci, domne, cât vezi cu ochii, într-o ţară unde gramul de creier pe cap de demnitar a fost mai generos distribuit.

Pe Dealu’ Negru, la Deduleşti se lucrează. Modelul îl cunoaşteţi desigur. Ce nu înţeleg este de ce pentru 3 m pătraţi de drum înclinat a trebuit înnebunit tot traficul din zonă. De ce pentru o ditamai hardubaia cu gabarit depăşit a trebuit blocată circulaţia, când se ştie demult că-i greu la deal cu boii mici. Excepţie, în povestea noastră boii erau mari. Şi prea mulţi! Sau de ce tot muncitorii se ocupă de dirijatul circulaţiei, iar alţi muncitori, de compania celor dintâi.

N-o să pricep niciodată de ce alegem să facem lucrurile prost, doar fiindcă suntem obişnuiţi cu asta. Că doar nu s-o coace asfaltu’ doar ziua-n amiaza caniculară, şi nici caii putere nu s-or înteţi cu energie solară.

Balconul meu – înainte şi după

Dibăcia mea continuă să vă uimească? Ţineţi-vă bine!

Asta e ce-a rămas din balcon după ce am aruncat la gunoi toate ţigăniile. TOT. Puteţi face şi dv acasă, că, oricum, ce nu ştii că ai n-are cum să îţi lipsească.

Continuare

Jumătate e mai puţin decât întreg!

Din capitolul să vezi şi să nu crezi, continuă episoadele cu nervi şi spume în hypermarket. După ce am înjurat şi m-am jurat că nu mai calc pe la ei, mă duc ieri cu o prietenă la Real.

Toate bune, până ne loveşte foamea şi  mirosurile de mâncăruri gătite, care ne provoacă poftele şi imaginaţia. Culinare, desigur. Mie mi se face de o salată cu pui şi ciuperci; deja simţeam şi crănţănitul chiflelor proaspete între dinţi, aşa că am luat bon din ăla de dezordine  şi m-am pus la coadă. Dar nu eu fac savoarea acestui post. Din păcate însă, nici puiul de la rotisor.

Exact, prietena de care vă spuneam – la fel de blondă, dar mult mai înfometată decât mine- îmi împărtăşeşte gândurile ei necurate faţă de un pui din ăla. Că uite cum arată, uite cum se-nvârte, numa’ poezii nu zice, vorba ceea. Îmi propune să împărţim animalul, eu o ţin pe-a mea cu salata şi pâinea crocantă, nu te pui cu poftele blondelor.

Când colo, ce să vezi, bucurie mare, cineva cumpără jumătate de pui minunat! Yeah baby, deja viaţa părea mult mai frumoasă! Asta până când am descoperit că mă aşezasem la coada greşită, iar pofta de salată mi s-a tăiat ca maioneza în ziua de Crăciun. Instantaneu.

Pe de altă parte, prietena mea – nicidecum din spirit de solidaritate pentru cei mai puţin norocoşi- rămâne şi ea cu buza umflată, să vedeţi de ce: puii se dădeau ca pe bandă rulantă înaintea ei, când îi vine rândul, mai era unul singur în vitrină, deci yeah baby! continuă. Cică: daţi-mi jumătate de pui, vă rog.

La care, poftim răspuns: “Jumătate?! N-am decât întreg!”

Continuare

Caut nume de fetiţe frumoase*

*nume frumoase, de fetiţe frumoase

În mai puţin de o lună îmi pierd oficial titlul de “aia mică” din familie. Trec prin momente dificile, dar profit la maxim de perioada asta, vă asigur. Mă alint de două ori mai mult şi mă trezesc tot după ora doişpe. 😀

Vă spuneam odată de poveştile altora de iubire. Iar, în curând, vine continuarea. Pe lume.

Nu vreau să vin cu lugu-lugu şi ploaie de diminutive, că-mi trimiteţi doctorul la domiciliu, dar … mă topesc de drag! O fi şi căldura asta nenorocită de vină, dar, vă zic, am început să mă topesc de prin noiembrie, de când am aflat vestea… Între timp, mă trezesc holbându-mă la ţoale pentru prunci, minunându-mă în faţa unor botoşei şi căciuliţe.., chestii din astea de adult repsonsabil. (De fapt, nici nu ştiu de ce am zis asta, că nici adult, nici responsabil nu mi se potrivesc.)

Ca idee, copilul ăsta nu vine pe nepusă masă, că, har-Domnului, şi-a anunţat vizita cu ceva luni înainte. Deci, nu există scuză că aia şi ailaltă…,şi deocamdată mai sunt detalii de pus la punct. Şi ce detalii! Aşa că, faceţi bine şi ziceţi acolo un nume frumos de nepoţică! 😉 (Ţinând cont şi de faptul că nu va rămâne toată viaţa aşa. Ea, că numele nu creşte…)

Ta-dam!

Vă rog, observaţi detaliul de pe perete! 😉

Şi ghiciţi cum a ajuns acolo sus!!! Cu ajutorul meu şi-al bormaşinei! Eaaaah…o supercombinaţie. Nu întrebaţi cum arată camera fără obiectul decorativ; scopul scuză fiecare gaură în parte… :p (Jeez, I sound like a man!)

*Creioanele le-am primit cadou mai demult, după cum nu am uitat să mă laud 🙂

Între noi fie vorba,

de câteva zile, sunt cu capul în nori. Şi ca să nu vă mai enervez şi pe dumneavoastră (a pătimit mama pentru tot globul la un loc), voi încerca să mă exprim în semne. Punctual, voiam să zic.

  • Alaltăieri am împlinit 1 an de activitate pe punct ro. Am uitat complet.
  • Ieri am scris primul articol pe inpanamea.ro, un blog colectiv care va creşte-ntr-un an cât altele în zece.
  • Pinkish zice “acasă la copila blondă” şi mai şi publică poză! Oricum, eu nu recunosc nimic, nici pe el nu îl cunosc.. :p

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 123 queries in 0.167 s