Luna: June 2009 (Pagina 3 din 4)

mă gândesc la ea – non-stop :)

Sibiu, strada Tribunei

-> Sibiu, strada Tribunei

fără photoshop, promit. Şi habar n-am de câte ori oi fi trecut pe-acolo până aseară, când am şi văzut ce scrie. E grozav cum descopăr, de fiecare dată când mă plimb prin Sibiu, colţuri din astea uitate de timp şi trecători. Cum descopăr că adesea privim, dar nu vedem, că auzim, dar nu ascultăm. Iar colţurile astea sunt micile dovezi. Poate ar trebui să trecem şi să ne oprim mai des. Ca să ne fie trecerea frumoasă.

Oare ideea e a unui domn sau a unei doamne?

Later edit: mulţumesc frumos pentru ajutor, aşa am descoperit şi sursa ideii, Mircea Nicolae, via.

Drei-Wetter-Flit la Gândac

Nu ştiu dacă ăsta e subiect de blog. Nici măcar subiect de discuţie nu ştiu dacă e, dat fiind jenibilul situaţiei.

Să vă spun mai întâi aşa: nu-mi plac, domne. Nu mi-e frică de ei, nu mă urc în vârfurile degetelor şi nici nu-ncep un dans nevrotic pe ritm piţigăiat, doar nu-mi plac. Mi-e scârbă de ei. Plus, întotdeauna mi-am imaginat la sfârşitul lumii, nu bombe atomice şi Uber-tsunami, ci insecte. Multe insecte. Atât de multe, că nu mai e aer de respirat. Şi se vor respira insecte.

În fiecare dimineaţă, găsesc livrat câte un gândac cu cracii-n sus şi-l ajut să-şi dea ultima suflare. Îi dau ucisa, cum ar zice un bun prieten ploieştean. Buhuhu. În ciuda celei mai conştiincioase dezpuţiri a casei (de orice soacră ar ucide să mă aibă), în ciuda Raid-ului cu fîs, caniculei şi furtunilor locale, …  gândacul rezistă!

şi blondele fac spume! :ax:

Vedeţi că-i ziua mea

Azi se împlinesc 23 de ani de când o cunosc pe mama. Ea pe mine, ceva mai dinainte… 😀

Şi da, primesc urări de sănătate, minte şi noroc, doar mereu e loc şi de mai bine , când vine vorba de astea 3 🙂 şi blonde la un loc. A, şi fără pretenţii de petreceri şi băute (cu toate că vecinii ar merita chinuiţi un pic), dar mâine e cu examen. Şi asta presupune exces de ştiinţă, nu de alcool.

p.s. şi până la alte înştiinţări, copilele tot copile rămân.

Truc de crescut traficul pe blogurile fetelor

În afară de conţinut de calitate, cât mai puţin roz şi sclipici şi alte detalii din astea care apar pe toate gardurile, cică ajută să pui şi ceva poze cu tine. Şi nici măcar nu trebuie pe prima pagină, ci la secţiunea “despre mine”. Ca să vadă cititorul că în spatele textelor e un om, nu un robot, că în felul acesta se identifică mai uşor cu relatările din texte.

  • Innocente, Ciupercutza, Tomata cu scufiţă n-au nici o poză,  Nevasta nici măcar pagină de profil. Iar Iren, deţinătoarea minţii de ceai şi a locului întâi în top 50, afişează o singură imagine, puternic misterioasă şi deloc relevantă în ceea ce priveşte faţa ei.
  • Pyuric are o singură poză în pagina de profil, la Idaho imaginea autoarei apare în orice pagină a blogului, căci face parte din design. Însă în descriere, vedem doar text. 2smartcherries îşi arată figurile în semiobscuritatea unor dimensiuni de thumbnail, mai de voie, de nevoie, aşa zice blogspot-ul. La fel şi Kidha, doar că la ea, poza e de o claritate şi duioşie de invidiat.
  • Marie Jeanne, Denisuca şi Soacra Mică au postate mai multe poze la descrierile lor. Nu ştiu dacă asta înseamnă să te recunoască lumea în metrou ori să te urmărească paparazzi, dar cred că e o altă dimensiune a asumării bloggingului. Să-ţi asociezi şi faţa, nu doar ideile. Că vorba aia, faţa e prima care sare în ochi, sau na.., după aia urmează ideile, dacă mai are cineva răbdare să le asculte.

Postul ăsta vine ca urmare a unei discuţii recente, când Sebastian mă provoca la un experiment grafic, şi anume să las 3 poze în pagina mea de profil vreo 2 săptămâni şi să urmărim traficul. Susţinător apropiat, Piticu se jura că saltă de 3 ori cifrele, cică “pe probate-lea”.

Nu am stat să caut gagici pe gresia din baie ca autori, dar mă cam îndoiesc că blogurile menţionate la ultimul punct, chiar ar avea de pierdut, dacă ar scoate pozele respective. În materie de trafic. Şi am arătat că Iren e în fruntea clasamentului, chiar dacă ‘moaca’ ei rămâne la prima vedere cu semn de întrebare. Poate aici e şi farmecul.

Vă las să analizaţi singuri trafic şi număr de abonaţi şi să trageţi concluzii. Apoi, spuneţi-mi cu mâna pe inimă, cum e treaba asta cu pozele?

*blogurile menţionate în acest post sunt luate absolut la întâmplare, pe principiul din floare-n floare.

Bloggeriţe în piele de găină

(Care nu ştiţi despre ce e vorba: se lansează un magazin de haine în online, chestie care vrea să includă o campanie cu bloggeriţe. 3 articole, o şedinţă foto cu apariţie pe site şi în ceva revistă gratuită, răsplata -ţoale de 200RON, detalii la zoso)

Cum văd eu o campanie

Orice “chestie” pentru a fi de succes are nevoie să fie mai întâi “win-win-situation”. Căci compromisul de o parte a balanţei înseamnă compromisul şi de cealaltă, inevitabil. Nu e win-win, nu e Succes.

  • Atenţie la start! Când construieşti o campanie, fii foarte atent la corelarea pretenţiilor proprii cu bugetul dispus. Altfel, e ca şi când te dai doctor, da’ tu habar n-ai în ce parte stă ficatul. E aberant. Forma nu naşte fondul.
  • Pune-te întotdeauna în pielea celui care primeşte propunerea ta. Şi cercetează “drumurile” cu care îi este obişnuit piciorul. Că unii sunt perfect adaptaţi la pietre şi galop, în loc de asfalt şi 4×4, dar alţii ar putea face băşici în tălpi şi spume la taste, dacă-i duci pe-acolo.
  • Analizează şi cântăreşte fiecare punct. Vezi ce presupune cererea ta. Cât efort obişnuit din partea bloggerului, cât efort suplimentar şi cât timp de investit. Ia alte campanii la puricat şi compară, căutând puncte comune. Ai multe de învăţat şi din greşelile făcute deja.
  • Personalizează oferta. În funcţie de lungimea unghiilor, adâncimea decolteului sau culoarea părului. Că cine se mai uită la nişă, trafic şi feedburner în ziua de astăzi… :p
  • Nu lăsa loc de interpretări. Oferă date exacte despre cum, unde şi cu cine se va întâmpla. “Marele premiu de la Otter” poate fi şi un şiret de pantof. Nu te baza pe imaginaţia mea. Apoi, şedinţa foto cu stilişti şi paparazzi sună a scufiţa roşie, nu îmi fie cu supărare. Ca să-mi dai dovada profesionalismului tău, dă-mi şi nume. Oameni pe care să-i pot vedea eu pe google că există şi sunt capabili de ceva mai mult decât de un pliant de Metro sau Takko.
  • Nu-mi explica tu câte am eu de câştigat de pe urma ta. Că mă prind şi singură că acasă mă duc doar cu freza încleiată, rânjetul încremenit, vreo trei articole pe blog şi un mic suvenir. Unde primele trei erau din start ale mele.

Banii. 200RON?! Poate euro. Poate 2000. Poate altădată.

Sau nici măcar bani, ci produse. Comparabil cu cei care mi-au trimis pizza şi am scris despre ea. Dar mai întâi am mâncat-o, să zic aşa. Acum, probabil mai trebuia să cerem şi de la părinţi nişte bani, ca să nu apărem la pagina 5 -“bloggeriţe în piele de găină” :p

Una peste alta, ar fi fost o experienţă măcar interesantă. Pentru mine, cel puţin. Că în sala de lectură sau în cabinet nu te trage nimeni în chip, eventual doar la răspundere. Aşa că soluţia mea a fost să boicotăm campania. Toate fetele. Ca şi cum panourile publicitare ar intra în grevă şi ăştia nu ar mai avea pe unde să-şi lipească reclama. Fără noi nu ar fi existat campanie. Dar unele răspunsuri au fost date prea repede şi altele, deloc. Poate altădată…

Şi intervenţia lui Zoso e cumva inoportună, chiar dacă omul are dreptate, însă nu cred că mişto-ul va transmite mesajul sau va lumina minţi. Nu e strategia de a comunica ceea ce vor bloggerii să promoveze, şi anume calitatea de formatori de opinie şi nu de războinici ai PR-ului intrat la apă.
Later edit: nu citisem ce a adăugat omul. Greşeala mea.
Păcat că uneori vorbeşti degeaba. Că uite, unii nu pricep, altele nici măcar nu văd…

Cel mai mare păcat al unei femei

Să lipsească de lângă un bărbat care o doreşte este cel mai mare păcat al unei femei,  după acela de a fi acolo când el n-o vrea.

– Helen Rowland

Probabil aici suntem cu toţii de acord (?) Şi cei păcătoşi şi cei hărţuiţi. Să luăm aminte, că unele păcate se pedepsesc cu moartea fără înviere şi veşnicia fără pomenire. Acuma, eu v-am zis, voi… treaba voastră!

😛

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 159 queries in 0.210 s