(Care nu ştiţi despre ce e vorba: se lansează un magazin de haine în online, chestie care vrea să includă o campanie cu bloggeriţe. 3 articole, o şedinţă foto cu apariţie pe site şi în ceva revistă gratuită, răsplata -ţoale de 200RON, detalii la zoso)
Cum văd eu o campanie
Orice “chestie” pentru a fi de succes are nevoie să fie mai întâi “win-win-situation”. Căci compromisul de o parte a balanţei înseamnă compromisul şi de cealaltă, inevitabil. Nu e win-win, nu e Succes.
- Atenţie la start! Când construieşti o campanie, fii foarte atent la corelarea pretenţiilor proprii cu bugetul dispus. Altfel, e ca şi când te dai doctor, da’ tu habar n-ai în ce parte stă ficatul. E aberant. Forma nu naşte fondul.
- Pune-te întotdeauna în pielea celui care primeşte propunerea ta. Şi cercetează “drumurile” cu care îi este obişnuit piciorul. Că unii sunt perfect adaptaţi la pietre şi galop, în loc de asfalt şi 4×4, dar alţii ar putea face băşici în tălpi şi spume la taste, dacă-i duci pe-acolo.
- Analizează şi cântăreşte fiecare punct. Vezi ce presupune cererea ta. Cât efort obişnuit din partea bloggerului, cât efort suplimentar şi cât timp de investit. Ia alte campanii la puricat şi compară, căutând puncte comune. Ai multe de învăţat şi din greşelile făcute deja.
- Personalizează oferta. În funcţie de lungimea unghiilor, adâncimea decolteului sau culoarea părului. Că cine se mai uită la nişă, trafic şi feedburner în ziua de astăzi… :p
- Nu lăsa loc de interpretări. Oferă date exacte despre cum, unde şi cu cine se va întâmpla. “Marele premiu de la Otter” poate fi şi un şiret de pantof. Nu te baza pe imaginaţia mea. Apoi, şedinţa foto cu stilişti şi paparazzi sună a scufiţa roşie, nu îmi fie cu supărare. Ca să-mi dai dovada profesionalismului tău, dă-mi şi nume. Oameni pe care să-i pot vedea eu pe google că există şi sunt capabili de ceva mai mult decât de un pliant de Metro sau Takko.
- Nu-mi explica tu câte am eu de câştigat de pe urma ta. Că mă prind şi singură că acasă mă duc doar cu freza încleiată, rânjetul încremenit, vreo trei articole pe blog şi un mic suvenir. Unde primele trei erau din start ale mele.
Banii. 200RON?! Poate euro. Poate 2000. Poate altădată.
Sau nici măcar bani, ci produse. Comparabil cu cei care mi-au trimis pizza şi am scris despre ea. Dar mai întâi am mâncat-o, să zic aşa. Acum, probabil mai trebuia să cerem şi de la părinţi nişte bani, ca să nu apărem la pagina 5 -“bloggeriţe în piele de găină” :p
Una peste alta, ar fi fost o experienţă măcar interesantă. Pentru mine, cel puţin. Că în sala de lectură sau în cabinet nu te trage nimeni în chip, eventual doar la răspundere. Aşa că soluţia mea a fost să boicotăm campania. Toate fetele. Ca şi cum panourile publicitare ar intra în grevă şi ăştia nu ar mai avea pe unde să-şi lipească reclama. Fără noi nu ar fi existat campanie. Dar unele răspunsuri au fost date prea repede şi altele, deloc. Poate altădată…
Şi intervenţia lui Zoso e cumva inoportună, chiar dacă omul are dreptate, însă nu cred că mişto-ul va transmite mesajul sau va lumina minţi. Nu e strategia de a comunica ceea ce vor bloggerii să promoveze, şi anume calitatea de formatori de opinie şi nu de războinici ai PR-ului intrat la apă.
Păcat că uneori vorbeşti degeaba. Că uite, unii nu pricep, altele nici măcar nu văd…
