Nouă cam da, vouă … şi vouă?
Ştiţi, să vorbeşti în industria modei despre valuri şi răcnete e mult out-dated, over out-dated, dacă-mi permiteţi. Eah, şi tre’ să-mi permiteţi, că n-aveţi încotro… :p Specialiştii sunt întrebaţi de trenduri, de ce e cool vara aceasta şi care sunt must-have-urile, am închis ghilimelele. Revistele fac liste cu ce e hot şi not, de parcă ăştia doi chiar ar avea şi altă treabă unu’ cu altu’, în afara nevinovatei relaţii de paronimie. Liste cu in şi out, de parcă e un fel de mesaj subliminal, la care CNAul ar da amendă. Noroc că şi minorii au fumat formulările astea demult..
Şi ca să fie clar despre ce tot vorbim atâta: e croiul ăla tipic de “păpuşă”, unde materialul porneşte de sub sâni şi cade în greutatea lui, cu uşoare pliuri. Acuma, fetelor le place stilul ăsta babydoll. (Din următoarele motive:
- nu se lipeşte materialul de tine. Ceea ce e o binecuvântare la orice oră de vară.
- nu se mulează fidel pe drepţii abdominali, mă-nţelegi, ăia bine ascunşi sub straturile adipoase
- poţi şedea în voie şi în orice poziţie, că bluza nu capătă colăcei. Ăia sunt numai ai tăi.
- îţi dă un aer de puştoaică, de cuminte şi inocentă. Din punctul ăsta de vedere, babydoll-ul ar fi echivalentul blondului în materie de păr.)
Dar pe domni i-am auzit adesea bombănind că aşa şi pe dincolo, că nu e feminin să te porţi aşa, fiindcă maschează formele. Că ei nu înţeleg unde-i frumosu’ şi de ce mai tre’ să şi coste atâta. Domnii ăştia sunt în general ăia de acasă, că ceilalţi, cei puţini, de altfel, sunt ori creatorii care au făcut invenţia, ori vânzătorii de la magazin. Tata mi-a zis şi când ieşeam pe uşă să merg la banchet în a 12a, că încă nu e prea târziu ca să mă răzgândesc. E drept, nu vă imaginaţi că am purtat rochie lungă cu spatele gol. Dar nici încă una ca mine nu mai era! :p
O fi adevărat că tipele se imbracă mai mult pentru alte tipe? Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nu am atenţia distributivă necesară pentru a diferenţia perechile de blugi ale prietenei mele cele mai bune. Însă, atenţie, nu toată lumea e aşa! Da’ nici cu domnii nu mi-e ruşine, când vine vorba de detalii…
sursa
Când previzibilul e un lux, amânatul devine cea mai proastă invenţie a omului. Fiindcă dă dependenţă şi vieţi peste cap. Că niciodată nu ştii care-i punctul de origine al forţei şi ce drum alege bumerangul. Iar dezechilibrul nu atrage echilibrul niciodată. Ba adesea se menţine din inerţie, ca acele stupide mecanisme cu bile şi sfori, oferite ca ştafeta în loc de cadou.
