În Carrefour. Eu m-am jurat că nu mai calc în magazinul ăsta, dar se pare că mă încăpăţânez să mă conving că nu e rost de a 2,3,4a şansă…

O scurtă trecere în revistă a cretinităţilor care mi s-au întâmplat în acest magazin de doi lei cu angajaţi unul mai cretin decât altul, de-a lungul vremii:

• L-am întrebat pe un din ăla cu tricou “Suntem la dispoziţia dumneavoastră”, care-şi plimba inutil gelul în freză, unde se află un anumit fel de cablu. Dar înainte să-mi pun punct la propoziţie, el ştia deja răspunsul: “Nu ţinem.” Nu ţineţi neuroni în cutia craniană sau bunăvoinţă în mădulare sau ambele, concomitent. Evident că aveau cablul respectiv, doar că a trebuit să îl identific singurică după ce am făcut inventarul tuturor firelor trase în plastic. Şi o grămadă de spume.
• Altădată, m-am dus la ei să-mi iau chestii din alea de lipit de picioarele scaunelor, ca să nu frece gresia sau parchetul. Sau de lipit pe tocul uşilor sau la sertare, să nu se trântească.. Cu o zi înainte le văzusem cu mama, în acelaşi Carrefour idiot în care mă aflam, dar plecaserăm fără ele. Aşa că, a doua zi, am revenit eu. Şi fiindcă nu am mai ştiut unde să dau de ele, întreb o binevoitoare, bănuindu-i răspunsul standard cu nu ţinem. După ce i-am explicat că eu cu ochişorii mei văzusem la ei în Carrefour respectivul produs cu mai puţin de 24 h înainte, am constatat că individa habar nu are despre ce vorbesc. Buun, respir adânc, abordez un alt tânăr, care se conversa la un telefon. Telefon mare, probabil ceva din echipament. Aştept să termine. Aştept, aştept, nu mai aştept. Îl rog să mă ajute cu ceva când termină. La care cretinul îmi întoarce spatele şi-şi înfige figura într-un raft. A zis cineva ceva…undeee…pam-pam… Am plecat fără cumpărătură, doar cu nervi şi jurăminte nerespectate.
• Când am luat bohrmaşina. Coadă pentru garanţie. Un băiat amabil, o desciocolează, o conectează la curent, doar că nu ştie mai departe, că nu el se pricepe. Da’ cine se pricepe? Păi, un alt băiat. Să vină băiatul. Păi, nu se poate, băiatul e în pauză. Nu-i bai, să vină alt băiat, nu facem discriminări. Păăăi… care alt băiat, doar unul există. Adică, să vă explic. Dacă ăla era persoană-cheie, unic angajat pe o anumită treabă şi se nimerea taman în pauza în care îmi cumpăram eu bohrmaşina să-l apuce şi pe om burta şi să ia buda în braţe forever, what next.. Cei de la ghişeu, foarte amabili, cică, vă semnăm noi garanţia şi puteţi pleca, doar că nu e valabilă în felul ăsta. Între timp i s-au dat tipului din pauză enşpe mii de telefoane, dar la capătul celălalt al firului răspundea un sictir: pauză. Până am început scandalul. Cu chemat după şefi şi feţe palide. Că doar am şi alte idei de conversaţii decât circ ieftin într-un căcat de Carrefour.
• Şi ieri, ultima mea vizită în Carrefour. Ce credeţi că păţesc?! Îmi este furat coşul din magazin, cu produsele din el, cu tot. Adică, văzut produs pe raft, adăugat în cărucior (e foarte simplu, aproape seamănă cu felul în care se cumpără pe net :p), văzut alt produs, lăsat cărucior, deplasat om. Întors, cărucior -ciuciu, cumpărături intenţionate – rămase aşa. Intenţionate…

Adică, eu pricep: criză în economie, criză în portofele şi monezi de 5mii, criză de cărucioare, criză de civilizaţie, DAR CĂRUCIORUL CU LUCRURILE MELE NEACHITATE SĂ SE FURE nu mai înţeleg. Când am întrebat la informaţii de unde luăm alt cărucior, pe aia a umflat-o râsul. Apoi, am hotărât. Căruciorul acela, tocmai fusese ultimul meu cărucior de Carrefour.

Pentru asta au fost inventate Real, Mega Image şi chioşcul de vizavi.

p.s. ăştia îşi merită salariile mizere. Dacă nici la nivel de îndeplinire a sarcinilor de 7 milioane nu sunt capabili să se ridice, măcar să tacă din gură, să nu se mai plângă atâta şi să râncezească pe mut. Că mai rău încurcă.