Fără datorii în noul an

Pe parcursul drumului meu prin împodobita urbe ieri, am auzit diverse bazaconii, păcat că nu le ţin minte pe toate. Dintre care a rămas încârligată în zbârcita mea memorie (ce-oi avea azi cu atributele antepuse) fraza bărbosului cu privire resemnată, de la poştă. Eu eram acolo pentru două copii xerox. Întreb la ghişeu, afirmativ -maşinăria funcţionează, mă pun la coadă. Pardon, la coaaaaaaaadă. Şi zice omu’ – care şi el tot după xeroxuri umbla- că la poştă tre’ să ai răbdare, orice ai face. Că dureazZzză.

Skip. Alt adevăr general îl scoate o gură anonimă, dar adevărat grăitoare: că mulţi se înghesuie pe la ghişee în perioada asta, să plătească toate datoriile. Aham. Şi mă gândeam că e un fel de paralelă cu rezoluţiile pentru noul an. Pentru aţipit conştiinţe (acceptaţi “ieşirea” tranzitivă a verbului ca pe un fel de favoare personală, nu rămân datoare :p) .  Ca atunci când am zis că încep anti-alergie- regim ăsta aducător de zile negre şi nesărate, iar cu o zi înainte am halit tot ce însemna avocado cu muuuuultă sare şi piper (din frigiderul personal, nepregătit fizic şi psihic, mai ales, pentru asemenea vremuri grele). Şi am topit ciocolata din Adventskalender. Ca atunci când te laşi de fumat, dar îţi cumperi un ultim pachet.

Ne achităm impozitul, oare, în speranţa de a nu mai primi vreodată înştiinţări de plată? Ne facem rugăciunile, crezând că nu mai murim niciodată? Ne tratăm mahmureala în timp ce ne jurăm că e ultima din viaţa noastră? Până când? Până  la următoarea factură.