Oferte de sarbatori

Tocmai am găsit în inbox vreo trei emailuri cu titlul acestui post: “Oferte de sarbatori“. E drept că azi mi-am luat sacou pe mine, că am văzut o tanti cu cizme defilând prin mall, dar, totuşi, lungimea minijupului ei abia zărit de sub geacă nu mi-a dat motive de îngrijorare.

Ştiu, luni încep copiii şcoala. N-o să zic că mi-e dor de prima zi de şcoală, că n-o recunoşteam nici când încă mai aveam vreo legătură cu ea. Şi să spun ceva acum, ar fi clar: semn de bătrâneţe. Dar, după calendarele mele nici mijloc de septembrie nu este. Şi ăstia vor să îmi planific revelionul?! Îmi trimit liste cu număr de locuri, facilităţi de cazare, mijloc de transport şi preţ pe sejur. Hm, eu încă nici vara nu am terminat-o de aranjat că, hop, aţi şi sărit pe mine. Nu zic, să organizezi viitorul e dovedit benefic. Dar eu, dacă mă hotărăsc de pe acum ce fac la iarnă, o să mă plictisesc numai de gând, până atunci. Aşa că nu plănuiesc, că oricum mă înspăimânt când încep alţii să o facă. Iar eu mă văd prin 20 decembrie încă nehotărâtă încotro să o apuc. Tendinţa a fost de evocare a sărbătorilor trecute, dar îmi dau seama că aş fi deplasată. Că încă nu ne-am pus rochiţele şi pantalonii scurţi la naftalină. Şi că aş fi ca ăştia, care mi-au trimis mail: “Oferte de sarbatori“…

Aş putea să-mi imaginez un peisaj de iarnă, un Crăciun fără gălăgie. La gura sobei, ca-n poveşti. Într-un sat de munte, cu fursecuri prinse-n brad şi cozonac de casă. Cu şosete de lână, pături tricotate şi miros de lemne arse. Colinde în surdină şi ceşti cu lapte cald. Urme de copii, în zăpadă, şi haine puse la uscat. Dar fără gălăgie. Aşa cum ne visam, în Maramureş, astă-iarnă. Şi ar mai fi ceva. Dar nu vă spun, că poate nu se mai adevereşte. Plus, tot nu am scos cojocul de la naftalină. Şi dacă aş începe să visez la iarna care vine, aş fi ca ăştia, care mi-au trimis mail…

Subj: “Oferte de sarbatori

A înnebunit lupul?

Articolul anterior

Cheer up, people!

Articolul următor

Mesaje ascunse din jurul nostru

5 Comentarii

  1. Lasa ca si eu am primit oferte de petrecere a Revelionului:)) si cica mai sunt putine locuri:|

    atata timp cat inca nu sunt intrebat ce fac de Paste e ok. asta cu sarbatorile e un reflex de la racoarea de afara

  2. Eu nu vad nimic rau in a primi/cauta oferte. Perioada sarbatorilor este full si daca vrei ceva fain nu e cazul sa lasi pe ultimull moment. Anul trecut m-am zbatut sa gasesc ceva ca lumea in Austria pentru unul din sefi, cu 2 saptamani inaintea revelionului si nu a fost deloc fun.

  3. Ne pregatim din timp.
    Sarbatorile de iarna sunt cel mai frumos lucru din viata noastra.
    o zi minunata iti doresc

  4. Pentru mine vacanta e vara e esentiala, si cea de 1 mai.Atunci sigur plec undeva sa ma bronzez.Cea de iarna o consider la la sine facuta pt a sta cu cei dragi,nu cu altii si nici departe.Cel mai bine e acasa in familie iarna.Mi-e dor de zapada vazuta din casa, de la caldurica, de muzica si cozonaci, insa acasa.Niciunde atundeva.

  5. Eu vreau plaja nu imi place Iarna si urasc sarbatorile

    Craciun sux big time
    Anu nou o porcherie 90% se imbata ca porci ca sa terminat inca un an din patetica lor existenta si ca mai au 29 la credit de platit hip hip hurei 🙂

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 125 queries in 0.392 s