Luna: July 2008 (Pagina 11 din 14)

Atenţie -Radar în asfalt la intrarea în Sibiu dinspre Sebeş

Acum am aterizat acasă.
La zece jumătate am pornit din Cluj. Şi era sară!
Atâta m-am lălăit, mi-am pierdut cheile printre rochii şi capu’ printre nori. În fine, bine că am ajuns, că săracii ai mei cred că şi-au zis toate rugăciunile până m-au văzut la poartă.

În semn de bun venit, ce să vezi, la intrarea în Sibiu trec peste un radar ca cel de care vorbeam acum câteva zile. Se pare că ne-am modernizat şi noi.
Nu eram eu în mare ilegalitate, că la 00.31 treceam prin Miercurea Sibiului unde stăteau cloţanii la înhăţat, de mi-am dat seama că ăştia umblă şi cu noaptea-n cap (o să ziceţi, care cap, şi nu prea am argumente să vă contrazic).
Dragă, da’ voi n-aveţi casă, masă?! Ori vreo nevastă nemulţumită că lipsiţi nopţile şi nişte plozi de păzit?

(Pe de altă parte, foarte bine că stau pe marginea şoselei, că sunt câţiva nebuni care trec cu suta prin sate. Eu ştiu că faci cu nervii şi dai în bâlbâieli câte sate pot exista în ţara asta, dar când ai 100km/h şi dai peste careva, l-ai omorât direct. Când ai 50km/h, eventual îi rupi toate mâinile şi toate picioarele, da’ măcar îl laşi în viaţă. Şi tu îţi faci numa’ concediu de odihnă în Aiud la răcoare, şi nu toţi următorii cinci ani ai tinereţii.

-Okay să stea, dar să nu stea la pândă. Fără tufişuri ori radare-surpriză, vă rog.)

Se poate ca CDplayer-ul meu să fie sensibil la antiradarele altora?

E posibil ca CDplayer-ul meu să fie bruiat când trec alte maşini pe lângă a mea? Am observat chestia asta în special la cei care mă depăşesc prin sate. Unde eu circul cu viteza melcului turbat, că n-am chef de fluturat din gene şi conversaţii cu poliţia română.

Apropo de New Yorker şi poluare

Dincolo de faptul că New Yorker nu e un magazin de fiţe şi că mulţi îl ocolesc, şi mai mulţi sunt un fel de “abonaţi” aici. Marfa e variată şi accesibilă ca preţ.

Iar eu îndrăznesc să adaug că sunt unele lucruri chiar drăguţe.

O vină pe care o găsesc aici, dar nu numai, e că nu se folosesc toate casele existente. Nu pricep de ce tre’ să faci treişpe-paişpe la o coadă luuuuungă, ca tot tu să le dai lor bani, până la urmă. Şi-apoi să-i mai zici ceva lu’ tata când n-are răbdare să meargă la cumpărărturi!

Dar mi-a sărit în ochi ceva pe punga primită de la ei, în colţul din dreapta jos.

Care, în traducere, înseamnă că pungile sunt valoroase, ele fiind 100% din polietilena. Iar clienţii sunt rugaţi să returneze aceste pungi la magazin, care garantează o reciclare de 100%. Apoi, m-am întrebat, oare de ce scrie în germană. Şi câţi dintre cei care pricep chiar fac ceea ce scrie acolo. Oricum, iniţiativa e nobilă.

Eu una, o să-mi îndes tot felu’ de hodrobele în ea plasă de la New Yorker, toate alea de n-or să încapă în geamantane. Că îmi adun jucăriile şi plec de la Cluj. Pe drumuri.

Axion, inamicul grăsimii!

Inclusiv al grăsimii de pe lavetele mele de şters ochelarii.

Îmi lovesc genele enervant de lentile. Care lentile se murdăresc. Care murdărie încerc să o îndepărtez cam la zece minute cu bucata aia specială de material (la care nu ştiu cum îi zice).
La zece minute, pentru că altfel se înceţoşează perspectivă.

Care bucată de material acumulează multă grăsime. De pe degetele mele. Care grăsime nu se duce în totalitate cu ceamai rămas din săpunul nostru Nivea de trandafiri (miroase oribil, să nu vă luaţi). Aşa că am atacat Axionul, care se afla nevinovat pe marginea chiuvetei. Cu altă destinaţie, evident.
Dar omul e inventiv.

p.s. ce cretinitate de post, dar chiar aşa am făcut :p

Iulius sau Polus? Comparaţie între mall-uri

În Cluj există două mall-uri: Iulius şi Polus.
Două temple, cum le numea un bun prieten, unde merge lumea duminică dimineaţa mai ceva ca la templu.
Sunt foarte curioasă care din cele două e preferat. E drept, sunt diametral opuse ca localizare, dar la ambele se poate ajunge cu mijloc de transport în comun.

Să vedem,

  1. Polus are mult mai multe firme decât Iulius. Un plus pentru varietate.
  2. Polus e mult prea lung şi lat. Iulius e “mai” vertical. Prefer să mă plimb cu scările rulante decât pe tocurile înfipte în călcâie.
  3. La Iulius zona de restaurante e mai drăguţă. Nu-i mare lucru de capul ei oricum, dar dacă e musai să punem semn între ele, ăsta câştigă. În Polus, am avut senzaţia aia de terasă cu mici, bere şi burtoşi. (Plus că nu ştiu cum se face că mereu când mă pun la o masă, lângă mine sunt ori plozi urlători ori urlători turmentaţi. Azi, gălăgia venea de la nişte oameni de lângă masa mea care trebe’ c-or adus duminica tot satul la McDonalds’. În asemenea hal se înmulţeau, că şi-au mai adus două mese, le-au lipit de masa la care eram eu, iar unii au ajuns să ocupe loc şi aici. Măcar de ar fi fost pe silent, poate aş fi terminat şi eu din farfurie.)
  4. Iulius primeşte un plus pentru starea toaletelor, care dincolo e… :S Uşa de la intrare se trânteşte în asemenea hal, că faci cu inima de sperietură. Apoi uşile toaletelor propriu-zise SCÂRŢÂIE. De îţi vine să-ţi inhibi mental nevoile fiziologice, numa’ să scapi o dată de acolo.
  5. În Polus există: ZARA, MANGO. Berschka, Pull and Bear. Okay, o să ziceţi că şi în Iulius e Mango. Un scuipat de Mango, poate. Da’ bine că este King Art, ca să avem de unde lua cadou pentru tanti Nuţi de la parter.

Concluzie: câştigă Polus. Şi drumul e mai bun şi îngheţata mai gustoasă.
Iar eu…
am mers după rochie şi mi-am luat cărţi.

Prost să fii, da’ să-ţi revii!

Visele de iubire sunt făcute pentru consumatoarele de telenovele şi beţivii abonaţi la crâşma de la colţ.
Oamenii deştepţi nu se mai ocupă cu aşa ceva.
Mereu trecem din poveste în poveste. Din greşeală în greşeală. Şi în loc să învăţăm că pariurile cu destinul sunt cele mai periculoase, dorinţa de a demonstra teoria „happily ever after” ne întunecă orice urmă de raţiune şi ne aruncă într-un vârtej necruţător.
Anotimpul trecut mă găsea grăbită pe drumuri. Cu toate dovezile simţirii atent dosite în sertar. Dar de propria-ţi inimă nu te poţi ascunde. Căci ea singură te ştie persecuta. Constrânge şi determina.
Anotimpul ăsta mă proiectează între ramele cu imagini. Vii ale respiraţiei mele. Pentru că sunt momente pe care le-am trăit.
Există oameni care nu au stat prinşi nici măcar o clipă în cuiul veşniciei pe perete. Şi alţii pe care i-aş fi luat cu mine în mormânt.

Există copile prostuţe care înfig episod după episod durere în inima lor. Dar există şi minţi înviate din nenorocire.

O dumincă frumoasă să aveţi.

© 2007-2025 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 112 queries in 0.570 s