Prost să fii, da’ să-ţi revii!

Visele de iubire sunt făcute pentru consumatoarele de telenovele şi beţivii abonaţi la crâşma de la colţ.
Oamenii deştepţi nu se mai ocupă cu aşa ceva.
Mereu trecem din poveste în poveste. Din greşeală în greşeală. Şi în loc să învăţăm că pariurile cu destinul sunt cele mai periculoase, dorinţa de a demonstra teoria „happily ever after” ne întunecă orice urmă de raţiune şi ne aruncă într-un vârtej necruţător.
Anotimpul trecut mă găsea grăbită pe drumuri. Cu toate dovezile simţirii atent dosite în sertar. Dar de propria-ţi inimă nu te poţi ascunde. Căci ea singură te ştie persecuta. Constrânge şi determina.
Anotimpul ăsta mă proiectează între ramele cu imagini. Vii ale respiraţiei mele. Pentru că sunt momente pe care le-am trăit.
Există oameni care nu au stat prinşi nici măcar o clipă în cuiul veşniciei pe perete. Şi alţii pe care i-aş fi luat cu mine în mormânt.

Există copile prostuţe care înfig episod după episod durere în inima lor. Dar există şi minţi înviate din nenorocire.

O dumincă frumoasă să aveţi.