Prejudecâţi şi paradoxuri în blogosferă?

Prima “cercetare” pe care am executat-o cu scop informativ în legătură cu subiectul “BLOG” a fost undeva prin preajma ultimului RoBlogFest, în intenţia de a publica materialul în Ziarul Studenţesc. Asta nu s-a mai întâmplat, căci evenimentele s-au precipitat, toată presa vuia pe tema asta, iar noi nu voiam să plictisim studenţii.

Cert e că atunci am văzut pentru prima dată “Cristian Manafu” pe ecranul monitorului şi pe el într-un filmuleţ pe Youtube, în care -şi acum ţin minte- spunea că tocmai asta e marea limită a blogului -faptul că nu are limită. Fiindcă oricine poate ajunge oriunde, să citească orice, iar atunci se complică treaba. Nu e chiar aşa uşor să-l aduci pe om la tine să citească bolboroseliile, când poate merge oriunde altundeva.

(Uite, Tudor Chiriliă. E un fel de blogger conştiincios, însă fără a se implica direct în blogosferă. Şi nu duce lipsa de trafic, har Domnului! Însă el mizează pe imaginea lui profesională (şi pe toate adolescentele isterizate şi cu acces la net). Îşi foloseşte blogul într-un fel isteţ pentru o promovare nouă la noi, pe care o controlează direct. Păstrează o distanţă clară de viaţa lui privată, probabil şi blogul e un job. Dar cred că îi face plăcere. Şi eu am fost o adolescentă isterizată, acum sunt doar isterizată.)

De Zoso citisem prin presă, inclusiv minunăţia că e primul blogger român care apare în Wikipedia. Am privit cu uimire blond-admirativă acest fapt, până s-a dezlegat misterul şi mi-a spus cineva că în Wikipedia oricine poate scrie cam orice. Bine, să zicem că Zoso nu e oricine, dar încă nu am o vechime suficientă ca vizitator al blogului său pentru a emite o părere coerentă. La prima vedere, cred că e băiat isteţ pentru că rămâne în top, chiar dacă e poate unul din cei mai înjuraţi români din blogosferă. Pentru că nu se ia numa’ de Băseşti şi mătuşi Tamara, ci inclusiv de nea Caisă ăla din faţa blocului. Iar paradoxul se construieşte la punctul în care realizezi că multe (eu nu am simţul estimărilor procentuale) din comentariile lăsate la el sunt înjurături de mare clasă. Îmbrăcate în ţol festiv, aşa ca atunci când îţi scoţi căţelul duminica la plimbare.

Tot atunci aflam un fapt care continuă să fie de actualitate (din câte îmi zice google): că şi blogosfera e o lume a bărbaţilor. Aş spune că doamnele au lucruri mai importante de făcut decât să taie frunza pe net, dar mă abţin. Cert e că fenomenul se manifestă nu doar cantitativ, ci şi calitativ. Adică, blogurile de top au autori masulini. Mare mi-a fost mirarea, când a răsărit în articolul ăsta din Biz “un blogger în fustă”, după cum i-am spus. Şi mă întreb… oare de ce doar 1?

(Personal, citesc şi blogurile fetelor, uitaţi-vă în blogroll că nu mint. Şi nu vă imaginaţi că din spirit de solidaritate. Dar de multe ori, am văzut fete cu user din care nu poţi trage o concluzie privind sexul deţinătorului)

Okay, blogosfera are câteva prejudecăţi referitoare la sex (ăla din codul genetic, nu ăla de la TV) şi la locaţie. Asta cu domiciliul bloggerului e un paradox în sine, căci limitele netului sunt fluide, dacă sunt, mă-nţelegeţi… Doar că amu au răsărit întâlnirile între bloggeri, bisericuţele şi prieteniile, iar ora fixă se dă, ca de obicei, în Bucureşti.

O altă limită depăşită de anonimatul, pe care ţi-l conferă internetul, este vârsta bloggerului. Am auzit cu toţii de copile de 7 ani şi puşti de 11 care povestesc poveşti cu făcutul ghizdanului seara pentru a doua zi la şcoală, când dau dictare şi nu ştiu unde vine linuiţa în expresia “să fim serioşi!”. Pardon, fără cratime pe-acia, dar întotdeauna e bine să gândeşti mai întâi şi doar apoi să scrii. Exact my point! (Personal, sunt sceptică în ceea ce priveşte veridicitatea compunerilor la şapte ani, dar dacă e adevărat mi-e milă şi atât. Eu încingeam nişte jocuri la vârsta aia, de nici la masă nu-mi trebuia când mă chemau.)

Însă, întotdeauna primul contact e cu conţinutul blogului şi doar apoi cu autorul lui. Mie mi s-a întâmplat să ajung pe teoblog.net şi să revin chiar. Iar într-un târziu abia, am făcut clickul care mi-a adus informaţia că băiatul ăsta are 17 ani. Eu am 22. Nu e mare diferenţa, dar mă gândesc aşa.. când eu eram “domnişoară, la liceu”, el era în clasa a…treia?! Da, posibil. Şi cu toate astea, mă interesează ce scrie. M-am şi abonat şi îl felicit.

Însă nu pot să nu mă întreb oare câtă compatibilitate există între generaţia mea, cea de peste mine şi asta la care abia îi dau ochii? (asta e împărţirea lumii înainte şi după blonda asta) Oare ce credibilitate prezintă o puştoaică în faţa unui cititor trecut de 40? V-aţi mira să ştiţi câţi prieteni de-ai părinţilor mei intră aici pe blog. (cu toate că s-ar putea să exagerez deja cu punctul ăsta de referinţă, că încă n-am pus eu coada la prună. Dar poate tomcai de asta e relevant.)

Oare ce înseamnă să te faci de mândra minune sau Contează în ochii cui te faci de ruşine? Sau ambele exprimări sunt expirate în update-ul constant din online…