Iubirea, un lux. Pe sârmă

Suntem oameni informaţi, multifuncţionali, conducem maşini puternice, vorbim la telefoane ultraperformante şi suntem permanent conectaţi la reţea.

Departe de a fi simpli, ne încurcăm în propriile noastre alegeri şi ajungem să ne îndoim de principii clar stabilite, uităm ce e bine şi ce e rău. Consultăm reviste şi psihologi care să ne amintească ce e sănătos pentru vieţile noastre.

Ne petrecem timpul în birou, în trafic sau la telefon. Sărim peste prânz , iar cina o luăm în oraş. Ne dorim weekenduri ca să le umplem cu ore de somn. Timpul liber ni-l petrecem în doi la TV. Sau singuri. De multe ori, diferenţa e doar o linişte aparentă a conştiinţei noastre încremenite.

Plecăm în concedii, unde ne preocupăm cu făcut poze, în loc să înregistrăm peisaje şi miresme, atmosfere şi vibraţii în aparatul nostru permanent purtător. Uităm să ne purtăm firesc împreună şi ajungem să ne scoatem ochii. Şi să rărim vacanţele.
Ne reducem discuţiile din familie la subiecte primitive gen hrană, somn şi bani.

Ne bulversează varietatea ofertei de pe piaţă şi ne urmăreşte îndoiala propriei alegeri. Americanii nu îsi pot duce relaţiile amoroase “a la long” şi ajung în terapii, bântuiţi fiind de eventuala existenţă a unei alternative “mai grozave”. În sensul, mai “fotomodeală”, mai ţâţoasă, mai deşteaptă, mai devreme acasă. Gândurile astea torturează şi nu-ţi lasă nopţile în pace. Şi nici fericirea. Iar eu nu vorbesc din cărţi.
Am dat broasca din mână pe prinţul din basmele mele. Şi nu o dată. De am rămas cu golul din stomac şi plinul în rezervorul cu iluzii. Iar când plinul seca, rămânea vidul. Şi ecourile tristeţilor. Împreună cu dorul de broaşte. Şi singurătatea prinţesei.

Altădată, am avut răbdare să mă conving că niciodată povestea Luceafărului -la dimensiunea ei romantică- nu ar fi putut avea un happy end. Fiindcă happy end-ul apare doar în cazurile de împerechere în cadrul aceleiaşi specii. Cătălin şi Cătălina. Nu Cătălin şi Miruna. :p

Iar azi, urmărindu-l pe Tudor Chirilă lansând o idee în care crede, strigând trezirea omenirii, mi-am dat seama că orice modificare de ritm cardiac e binevenită. Câtă vreme mai avem timp să ne doară, înseamnă că mai avem o şansă – reconexiunea la simţire.

În zilele viitorului meu, prezentului altora, mărunţişurile neechivalabile în monedă internaţională vor constitui luxul epocii. Şi dacă nu au preţ, nu ni le putem cumpăra. Nici măcar cu banii ăia mulţi pentru care muncim de ne sar capacele.

Va fi un lux să-mi beau, dimineaţa, cafeaua cu bărbatul meu.
Va fi un lux să îngurgitez o ciorbă la amiaz şi să pregătesc cina familiei mele.
Să ma joc jocuri cu puiul meu şi să îl ţin braţe.
Îmi voi înghesui poveştile cu fetele între rândurile încărcate ale agendei. Şi voi purta trei telefoane în geantă. Şi cinci ceasuri la mână. Iar asta nu din exces de trend, ci din criză de timp.
Va fi un lux să mergem în piaţa mică şi să batem străzile Sibiului nostru.
Va fi un lux să fac baie cu bărbatul de la cafea şi spumă parfumată. Să topesc aşternuturile într-o noapte de iubire pasională şi să adorm în ritmul bătăilor inimii sale. Vor fi zile fixe şi limite de durată pentru descărcările sexuale. Că dimineaţă sună ceasul devreme. Şi copilul trebuie dus la şcoală.

Va fi un lux ca el să îmi vegheze somnul şi să-şi rărească respiraţia ca să nu mă trezească. Mai bine ne acoperim cu plapume separate şi evităm să ne lovim trupurile în somn.
Va fi un lux să ii par frumoasă dimineaţa şi să ne sărutăm de “la revedere”.
Sms-urile se vor rezuma la ocaziile aniversare sau şedinţele importante din care nu poţi fi deranjat. Când mesajul e important. Nu cel de amor, ci să nu uiţi copilul la şcoală. Şi poate luaţi şi pâine de pe drum.

Dacă aşa arată viitorul, din partea mea: PAS!
N-am nevoie de funcţii înalte, nici de şedinţe prelungite. Nu vreau concedii plătite, doar vacanţe de calitate. Nu vreau tocuri înalte, ci tenişi comozi.

Nu vreau cunoştinţe faimoase, ci prietene apropiate. Nu vreau petreceri fotografiate, ci evenimente memorabile. Nu vreau omagii post-mortem, ci nepoţi care să-mi poarte ochii. Şi numele. Vreau timpi, amintiri, simţiri şi gândiri.

Tudor spunea azi cât de greu e să păstrăm ce avem, să menţinem iubirea. Iar metafora sârmei se regăseşte dominant în vieţile noastre.

Fie-vă mersul uşor, Pe sârmă (clipul în întregime îl găsiţi) aici

Articolul anterior

Angela Merkel. Oana Roman

Articolul următor

Astazi n-am chef

14 Comentarii

  1. aikisan

    Da, franturi de “viata”, asta simtim. Dar astea au rol de electrosoc pentru suflet. Inima ar trebui sa inceapa sa bata, dar, deobicei, dupa o scurta clipa de claritate, revenim la a fi doar o carcasa.

    Foarte bine ca nu vrei, dar crezi ca e asa usro – mai ales ca ti-ai ales o meserie destul de solicitanta? Cati oameni cunosti tu care sunt asa? Si ce sanse crezi ca avem noi cei care acum incepem?

    Eu sunt optimist in ceea ce ma priveste, dar si constient de ispite. Sunt nemultumit ca e la moda sa te declari cu tarie un Henry si defapt..

    Ai vazut doar ca si Henry s-a resemnat pana la urma 🙁

    0
  2. o blonda cazuta... pe ganduri

    Crezi ca ar fi fost mai bine sa se arunce?
    Eu cred ca avem nevoie si de perspectiva unei resemnari. Eu nu cred ca omul iubeste numai o data in viata, doar ca nu iubeste identic.
    Iar aceste doua personaje nu imi par exponentele sexului pe care il reprezinta. Ele sunt inchipuirea a doi oameni care se iubesc. Doar ca trebuiau sa primeasca un chip si un fir epic inscrise in niste tipare. Intr-un limbaj inteligibil.

    Iar in ceea ce ma priveste sunt puternic optimista. Si eu. In primul rand nu o sa am de zambit ipocrit vreunei sefe invidioase, ci de dat solutii optime pacientilor mei.
    O sa-mi duc copiii la scoala si o sa le aplaud poezille la serbari. O sa invat sa gatesc pentru puiul meu si o sa-mi beau cafeaua cu mama.
    O sa-mi vad prietenii in weekenduri si nu in poze. O sa-mi iau concediu cand mi se umple paharul si nici o ora suplimentara muncita nu va fi pe mocca.

    Voi avea datorii etice fata de pacientii mei si responsabilitati pentru sanatatea si uneori viata lor. Voi avea nopti cu emotii pentru unii dintre ei. Sau altele cu ipoteze de optiune terapeutica.
    Iar cateva vor fi de kef dupa rezultate extraordinare.

    Imi vreau familia aproape. Prietenii. Vreau sa-mi cunosc vecinii si nu doar peretii caselor lor. Si timp pentru mine. Poate iti permiti o zi la salon, poate imi permit si acum, dar acolo nu se vinde placerea de á ingriji templul care iti gazduieste fragmentul acesta de existenta.

    Iar daca nu voiam toate astea, o apucam pe alt drum. Dar m/am ales pe mine.

    0
  3. aikisan

    a dat eroare 😐

    0
  4. o blonda cazuta... pe ganduri

    grrrrrrrr

    0
  5. Anonymous

    Asta e cel mai interesant si mai frumos text al tau si pot sa spun ca mi-a creat emotii intense.
    Si cine s-a plimbat pe stradute inguste seara la bratz cu persoana iubita si a stat pe la terase pana noaptea tarziu, cand timpul parca statea pe loc, la lumina lumanarii.. la un vin.. in Piata Mica.. stie ce zici. Si eu visez cand inchid ochii ca ma plimb prin locurile pe unde sigur te-ai plimbat si tu. Si eu am succes, dar imi lipseste ceva. Si eu oftez din cand in cand 🙂 Continua tot asa ca scrii fain

    0
  6. telefoane nokia

    nu toate blondele sunt blonde…nu generalizati…

    0
  7. Charles Rex

    Servus,

    Textul acesta este senzational.

    Singurul lucru care nu-mi place este acel “trebe dus” in loc de “trebuie dus”

    Toate cele bune,
    Charles

    0
  8. mulţumesc frumos, Charles. Voi corecta.

    0
  9. Mi-a placut mult acest post. Cand nu mai avem timp de iubire, fiind orbiti de diverse lucruri materiale, orgolii, invidii etc. ar trebui sa ne intrebam daca toate acestea, odata dobandite/invinse chiar ne aduc fericirea…

    0
  10. Daca s-ar fi cerut cont ca sa comentez mi-as fi facut! (si nu ma las usor convins spre astfel de chestii) 🙂

    Acum ca ‘mi-am facut contul’… sincer nu stiu ce sa comentez.. trairile si momentele pe care le-ai scris tu acolo sus sunt mai mult de admirat (la cat de rar se intalnesc) si nu de comentat.. e superb textul si.. da.. si mie mi-a creat ’emotii intense’

    Ma impresioneaza (si nu consider asta un lucru normal..) faptul ca mai exista persoane neinrolate INCA in batalia materialista care e pretutindeni..

    0
  11. Da, Iubirea este cel mai greu lucru de pastrat in viata. E si cel mai greu lucru de gasit. Good luck!

    P.S.: am ajuns aici de la postul lui Cabral – Luna aniversara, back to you!

    0
  12. alexandra

    foarte interesant, mai ales ca sunt lucruri simple, de care ne lovim ,unii dintre noi, zilnic. Dar, oare…povara asta nu am ales noi sa o purtam?…Si in plus, poti sa iti aduci aminte sa zambesti cand te uiti, rand pe rand la ceasurile de la mana…poate nu arata ora identic, si mai e timp. Pentru fiecare dintre noi!

    0
  13. te citesc si te apreciez Miruna!!!:)

    0
  14. wow!
    Felicitari pentru scris, pentru post, pentru ce ai reusit sa transmiti. 🙂

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 171 queries in 0.421 s