Angela Merkel. Oana Roman

Aseară, într-un brainstorming înainte de culcare, am mai găsit două nume:

Angela Merkel : Din anul 2000 Angela Merkel este preşedinta Uniunii Creştin-Democrate (CDU). În 2005 a fost aleasă ca membră a Parlamentului German, reprezentând electoratul din landul Mecklenburg-Vorpommern. În presă, mai ales cea britanică, Merkel a fost frecvent comparată cu Margaret Thatcher, fiindcă ambele sunt femei şi fac parte din partide conservatoare.
Pe data de 10 octombrie 2005 partidele CDU şi SPD au căzut de acord ca Angela Merkel să fie propusă în faţa Bundestag-ului pentru fotoliul de cancelar federal. Pe data de 22 noiembrie 2005, cu 397 de voturi pentru, 212 împotrivă şi 12 abţineri, Bundestagul a ales-o pe Angela Merkel în funcţia de cancelar federal.

Oana Roman – dincolo de numele tatălui ei, care mie nu mi-a plăcut niciodată, ea mi se pare o isteaţă.
Realizări: o diplomă în Relaţii Publice la Sorbona, lansarea unei cărţi despre telefonia mobila
A avut o relaţie amoroasă ultramediatizată cu stripperul Cornel Păsat, acum fiind doar amici şi parteneri de afaceri. Este o figură mondenă des întâlnită şi atent observată. E prezentă în paginile revistelor de modă, mult criticată sau puternic invidiată.
Dincolo de lumea în care se mişcă, e un om obişnuit, cu cont pe hi5 (accesibil tuturor utilizitaorilor) şi blog personal. Vă invit să o descoperiţi făcând abstracţie de contextul ei familial.

Articolul anterior

Prinţesa Diana. Floriana Jucan

Articolul următor

Iubirea, un lux. Pe sârmă

4 Comentarii

  1. Anonymous

    blogul tau devine tot mai interesaant si informativ 😉 tot asa!

  2. Anonymous

    Uite o chestie referitoare la Oana Roman:
    http://morar.hotnews.ro/polemici-ordinare-astazi-doamnei-oana-roman.html
    Nimic de comentat.:)

  3. o blonda cazuta... pe ganduri

    mda, sa-i iau apararea oanei sau sa-i sustin sarcasmul lui morar? k sa nu gresesc raspunsul…

    raman la parerea ca Oana e o blonda care gandeste. Doar ca o blonda cu LV, atata tot.

    Plus, pe lumea asta exista cei care traiesc fabulos si cei care vorbesc despre ei. probabil astia doi, oana si morar nu fac parte din aceiasi categorie.

    p.s. stiu, traim in Romania, unde e PACAT sa-ti mearga bine. Si totusi, cine isi doreste sa fie sarac lipit pamantului…

  4. chiar o admir pe Oana!..ai un blog foarte cool..Bravo!!!

Leave a Reply

© 2007-2025 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 129 queries in 0.517 s