Cu ochelarii cei noi pe figură, pedala sub talpă şi gândurile încurcate, m-am rătăcit niţel pe străzile Clujului până să găsesc ieşirea pe Calea Turzii. Spre Sibiul meu.
M-am dus cu inimă uşoară, curaj proaspăt ouat şi principii bine înfipte. Am mânat hotărât, fără nesăbuinţe ori teribilisme blondine.
Am oprit la PetromV-ul de după ieşirea de pe centura oraşului Turda (puteţi râde de exprimare, dar nu m-am riscat să fac un acrod greşit) pentru o apă şi trei reviste. De fapt, îmi era foame, dar e păcat să o strici ştiind că te îndrepţi spre casă!
Toaleta lor e infectă. Merită sa va mai ţineţi până la următorul OMV.
La volan şi în baie îmi vin întotdeauna cele mai bune idei. În baie, pe WC sau sub duş, mai exact. Acolo unde relaxarea e maximă. Există şi o explicaţie pseudoştiinţifică, ce zice că în momentele astea de abandon total (mă rog, la volan nu e deloc indicat!) se deschid canalele de comunicare şi se transmite informaţia universală. Mai spuneam undeva, că mintea noastră are nevoie de aceste pauze. Nu glumeam. Iar data viitoare când vedeţi vreun ameţit căzut pe gânduri sau că “visează cu ochii deschişi”, lăsaţi-l în pace, nu-l deranjaţi. Se odihneşte.
Deci, aflându-mă timp de 160km la volan, multe gânduri mi-au bântuit minţile. Pe unele le-am primit călduros, pe altele le-am analizat rece, iar fantomele le-am îngropat fără slujbe. Şi nu vă aşteptaţi să fac parastase.
Mama mă aştepta. Tânără şi veselă cum mă aşteaptă mereu. Şi cu multe bunătăţi. În limita ortodoxiei. Dar bunătăţi tocmai de aceea.Ne-am povestit şi ne-am ghiftuit ca un bun creştin la ceas de post. Sau nu, nu ca unul, ci ca mai mulţi creştini. Şi nicidecum la ceas de post, caracterizat de oarecare cumpătare. Chiar şi la bucate.
În câteva clipe, cu argumente simple si logice, mi-a desfiinţat naivitatea şi mi-a explicat că o să mă înec în mizeriile cotidianului şi-o să mă sufoc de aerul stătut al lumii în care trăim. Că spiritul justiţiar funcţionează în poveşti, dar nu în “aici” şi “acum”. Şi că va trebui să îmi adaptez necesităţile fiziologice şi numărul de respiraţii pentru a supravieţui în poluarea înconjurătoare. Şi, pe cât posibil, frumos.
M-am ruşinat ca o puştoaică de 12 ani, dar i-am dat dreptate şi m-am dus în camera mea.
Vă amintiţi scenele alea din filme, când ea intră în cameră cu privirea-n podea şi gândul la aşternuturi, si SURPRIZĂ! camera plină cu flori! hehe Plină cu lalele, galbene, mai exact. Şi albe. În perfectă armonie cu cromatica încăperii. Şi cu sufletul meu dornic de primăvară. Aranjate ca în imaginile de pe flickr. Doar că peisajul era transpus în realitatea mea, în spaţiul meu fizic.
Le-aş duce cu mine la Cluj, le-aş da apă în fiecare zi. Şi soare. Şi căldură. Şi zâmbete am pentru ele.
Ştiu că ai înflori toate lalelele pentru mine. Şi că ai răsări soarele peste fiinţa mea. Că mi-ai ninge culori în viaţă şi mi-ai ploua lumină în priviri.
Dar, vezi tu, nici nu e nevoie de atâta osteneală.
E suficient faptul că eşti aici, mereu…
Anonymous
Este un mare noroc si privilegiu sa ai parinti care sa te iubeasca .. cateodata nu apreciem destul.
M-am intrabat de multe ori ce avem noi romanii atat de special de ne iubim asa de mult in familie, ca sa ne asteptam cu flori si facem sacrificii, sa platim studiile copiilor, o masina .. oare chiar este de datoria parintilor sa faca gesturile astea sau pur si simplu ne iubim noi in familie mai mult ca altii (vezi Germania, unde copii imprumuta de la banca pt banii de studiu, vezi SUA unde dupa ce se pensioneaza, babacii se ‘downsize’ adica isi vand casele mari si isi cumpara apartamente in Florida ca sa traiasca ca boierii ultimii ani de viata si sa nu cumva sa lase ceva la copii)? oricum, eu cred ca noi romanii avem ceva mai special la capilolul asta. Multumesc parintilor pt dragostea lor neconditionata.
o blonda cazuta... pe ganduri
Multumesc parintilor!
bine zici tu, dar vezi, nu toti parintii sunt asa. Din pacate unii inca isi mai parasesc pruncii sau ii arunca la gunoi. Literalmente. Si animalele au instinctul maternitatii mai dezvoltat decat unele femei. Eu cred ca intre o mama si puiul ei se naste o relatie cum nu exista alta, am mai spus chestia asta, e singura forma de iubire adevarata. Nu se compara cu relatia paterna, care se inscrie in randul restului de relaii interumane.
Oricum, norocul nostru ca ii avem cu toate instinctele la locul lor, ca ne iubesc si ne-o arata cat de des pot si cum se pricep mai bine.
Multumim parintilor!
Chris
Nu se compara cu relatia paterna, care se inscrie in randul restului de relaii interumane.
Tatal tau citeste blog-ul asta?
o blonda cazuta... pe ganduri
dar stie si el…
iar ca sa-ti raspund la intrebare: nu. 😀