Astă seară am ieşit cu cel mai bun prieten al meu şi cu iubita lui. Ea e genul de drăguţă cu care nu te poţi abţine să nu te lansezi în discuţii “de fete”. Iar el e genul care nici nu mai încearcă să se impună într-o situaţie care prezintă două blonde la aceeaşi masă. 😀
Aşa că ne-am ales un loc retras din Sibiul neobişnuit de liniştit în seara asta. Şi poveştile au curs.
Până când, la o masă alăturată, se hotărăşte o gloată de gagici să-şi stabilească tabăra.
“Hai, dragă, în seara asta nu bârfim, în seara asta e girls night out!” (o fi auzit şi ea expresia şi i s-o fi părând că ar da bine scoasă pe gura ei excesiv colorată)
“Ce ne luăm? –Orgaaaaaaaasm!” (Nu ştiu dacă întâmplarea făcea ca fix în momentul întrebării, ochii domniţei să fi căzut pe numele cocktailului respectiv sau a fost o izbucnire corespunzătoare hormonilor agitaţi şi IQ-ului intrat la apă)
“Ştii anu trecut când am mers la spovedit, parcă am mers împreună, că atâta de greu m-am hotărât cu ce să mă îmbrac! Ştii că iar ne-o întrebat popa…întrebarea aia! apăi io nu pricep ce-l interesează pe el. Nici tata nu-i aşa demodat. ” (Şi io nu pricep la ce s-a mai fâstâcit să spună lucrurilor pe nume, mai ales că nu mi-a lăsat impresia de o vreo timiditate…verbală)
“Lasă tu, apăi la ce bun să mai mergem şi anu ăsta? Se satură şi popa de aceeaşi poveste” (Şi eu de atâta cotcodăceală!!!)
În rest, şi-au petrecut timpul mutându-se de la una la alta în poală, făcând poze de hi5 şi sorbind din paharele colorat ornate.
Aşa s-a dus şi liniştea poveştilor noastre. Pe mine personal m-au obosit personajele. Şi nu numai acustic. Iar pe băiatul de la masa mea, probabil, l-au speriat cu totul.
Nu-i rău, aşa îşi mai aminteşte omul să aprecieze ce are. Sau mai bine zis, ce NU are, adică o gâscă gălăgioasă acasă. Am auzit că funcţionează şi individual, nu numai în grupuri.
Anonymous
hahaha :)) cred ca gagicile alea s-au inspirat din Sex and the City.. da las` ca asa e bine.. schimb se sexperientza.. :))
aikisan
Ce vorbesti draga!? E visul oricarui baiat un specimen din asta 😀
Vorba domnului, Sex&TheCity + Cosmo e reteta.
o blonda cazuta... pe ganduri
hehehe dar in Sex n the City erau doar 4!!! astea erau sex n the city la patrat…