Ziarul Studenţesc se vinde ieftin!

E bine să primeşti din când în când confirmări că felul în care ai gândit o treabă e cel corect. Cel aducător de linişti. Sau neproducător de nelinişti.

Dar e, totodată, şi brutal impactul cu realitatea care ţi-a determinat alegerea. Parcă e mai dulce norişorul de puf pe care îţi permiţi să pluteşti la 5cm de pământ.

Mulţi mă enervează zilele astea. Aş spune “toţi”, dar puţinele excepţii îmi împiedică degeţelele în direcţia aceea pe taste.

Mă enervează colegii ăia care au aterizat din gimnaziu direct în facultate. Problema e că în ziua de astăzi, calitatea de student e comercializată ca superofertă la reducerile de sezon, fără a exista un criteriu pentru a o obţine. Iar dacă rămâne în plus, “pe gratis”, că oricum “dă bine”.

Nu mai pot auzi fraze de genul “nici eu nu sunt de acord, dar…”.

Nu mai pot vedea cum unii tac şi înghit căcatul cu zâmbetul pe buze.

Nu mai pot auzi de fete care îşi aruncă pe esofag în jos impulsul de a-l trimite la origini pe nenorocitul mincinos, scuipând false scuze pentru a mai ieşi o dată la film. Parcă li se prinde curajul cu lipici de corzile vocale şi, în loc să li se asfixieze iubirea de netrebnic, îşi iau rânjetul cu aromă de miere expirată şi-şi oferă inima pe tavă. Riscantă operaţiune. Nefericite prostuţe.

Mă enervează cei care cred că au dreptul să-şi bată joc, dar şi mai rău cei care le permit acestora să respire. Sau le ascultă vorbele pe “laudspeaker” la mobil. La şedinţele alea cu prezenţa obligatorie. Obligatorie aşteptarea preafericiţilor mai mari în funcţii.
În viaţa asta, numai să mori e “musai”, în rest, puteţi face ca mine. Vă ridicaţi şi vă duceţi. Şi nu înghiţiţi decât dacă papilele gustative dau verde. Fiindcă şi gustul se adaptează. Iar încet-încet, intoxicaţia cu mizerii sociale se poate croniciza.

Hrăniţi-vă cu iluzii împachetate frumos şi prinse cu fontă. Dar să plângeţi la volum mic atunci când veţi descoperi conţinutul. Eu n-am de ce sa pup în fundul nimănui. Oricât de parfumat şi uns cu alifii ar fi.

Eu îmi construiesc o bază de date. Una care îmi va folosi mie ca om, ca femeie, fiică şi mamă. Soţie şi nepoată. Apoi ca prietenă şi medic. Una care îmi va folosi să judec orice indicaţie terapeutică semnată de vreun mare doctor specialist. Unele pot determina să te umfle râsul, altele, după caz, plânsul. Ăsta din urmă, la înmormântări, de obicei.

Şi o să-mi consum energia strict în direcţia dorită, nu în cea impusă. Mai bine dorm pentru mine, decât să transpir pentru alţii.

Articolul anterior

Supergagici şi bărbaţi intimidaţi?! Think again!

Articolul următor

Lalele, lalele, frumoase ca visele mele

9 Comentarii

  1. Bogdan Buburuz

    Titlul e gresit: Ziarul Studentesc nu se vinde ieftin…se distribuie gratuit.
    Oricum, hai sa nu tragem concluzii pripite.

  2. o blonda cazuta... pe ganduri

    Da, se poate sa ai dreptate. Cu siguranta se vinde scump, doar ca nu stie toata lumea.

    Mi-as schimba bucuroasa “concluziile pripite”…
    Un singur lucru spun, ca n-are rost sa ne lansam aici la discutii [rufele se spala in familie]:
    ZS nu inseamna gina si sergiu. Doar ca distanta de focalizare e prea mare de la inaltimea lor, ca sa arunce o privire. Dar nici n-ar avea timp, doar sunt atat de ocupati cu semnat destine. Ale cui accepta.

  3. sergiu

    Draga mea,

    eu nu vreau sa ma aventurez lucruri care sa ma faca sa imipara mie rau mai inainte de toate.

    Am pus bazele acestui proiect, acestui ziar si cred ca sunt cel mai atasat de el. Nu cred ca altcineva, daca ar fi fost in locul meu, ar fi tra s atat ca sa apara acest ziar si mai ales sa il plateasca de multe ori din banii personali (din bani lu tata).

    Daca am incercat sa propun ceva asta nu inseamna ca am impus Fiecare are dreptul sa gandeasca ce vrea si sa isi construiasca destinul in directia in care crede de cuviinta.

    Nici nu se pune problema de superioritate sau altceva, dar daca ziua ar avea 60 de ore probabl altfel ar sta lucrurile. Daca nu ajung la sedinte sa nu crezi ca nu imi pasa sau ca nu fac tot posibilul sa iasa ziarul Si fara lipsa de modestie crede-ma ca ziarul a ajuns aici datorita mie (nu numai mie, dar am avut un rol important).

    Sper ca la urmatoarea sedinta de redactie sa ajung si atunci sa pot sa va spun tuturor acest lucru in fata pentru ca nu am nici o remuscare sau nu ma simt vinovat cu nimic ca vreau binele ziarului.

    Un weekend cat se poate de placut

  4. o blonda cazuta... pe ganduri

    eah, si daca nu vei ajunge, nu-i bai, doar exista telefoane mobile cu laudspeaker. iar daca nu stii sa le folosesti, intreab-o pe gina, k stie mai bine, doar foloseste metoda 😉

    p.s. multumeste-i tatalui tau in numele tuturor consumatorilor de ZS.

  5. dorina

    sunt mindra ca mai exista asa un gind curat si asa o coloana vertebrala dreapta

  6. sergiu

    dragilor eu chiar nu vreau sa intru in polemici de genul acesta.

    ma bucur ca exista si pareri contra pentru ca altfel ar fi dictatura ceea ce nu mai exista din 89.

    singurul lucru care ma deranjeaza este ironia ta Miruna, dar probabil ca ai dreptate……..

    Toate cele bune!

  7. aikisan

    Iti doresc succes in demersul tau! Sper sa ai taria sa te tii.

  8. Bogdan Buburuz

    Ok, eu zic sa continuam discutia asta in intalnirea pe care o vom avea. Nu vreau sa-ti stric traficul de pe blog, dar nici nu vreau sa tragem ZS-ul prin noroi, intr-o polemica ce cu siguranta nu se va rezolva pe aceasta pagina. Sau, cel putin, nu ar trebui sa isi gaseasca rezolvarea aici.

  9. o blonda cazuta... pe ganduri

    perfect de acord. Mai bine trafic stricat decat noroi la ziar.

    Postul asta vorbeste mai mult despre general decat despre particular, exceptie facand titlul -pe care doar cei ce cunosc, il inteleg.
    Nu e bine sa degenereze discutia, nici sa se certe oamenii, mai ales ca suntem in Postul Pastilor.
    @sergiu: Intreg textul e impregnat de ironie, nu vreau sa o iei personal. Si te rog sa nu te superi, ca numa’ adevaru’ supara omu’.

    numai bine!

Leave a Reply

© 2007-2025 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 139 queries in 0.517 s