Feriţi-vă, POLIŢIA în acţiune!

Bine m-am găsit acasă. La mine, la Sibiu.
Bine c-am ajuns acasă, la Sibiu, mai bine zis. Spun asta, pentru că la un moment dat, în frumosul cătun Sebeş -no offense- mi-am pierdut orice speranţă. Traficul era paralizat. O oră mare şi frumoasă. Am înjurat la ele cărări ale patriei de mama focului. În gând, bineînţeles.
Dar m-am căit brusc la vederea celor care adunau ce mai rămăsese din maşina implicată în accidentul cauzator de blocaj. Şi mi-am urmat cuminte drumul în fundul primului tir găsit, până în faţa casei. Respectând toate semnele de circulaţie. Şi suportând toate semnele celorlalţi şoferi puternic enervaţi de blonda adormită din spatele volanului.
(când nu dorm la volan, merg prudent cu 130km/h. asta ca să nu las o impresie greşită 🙂

***
Aiud. Oraşul care face Turdei concurenţă la “cât mai multe treceri de pietoni pe suta de metri”. Eu -viteza regulamentară. Nu de alta, dar aici m-a înhăţat mai demult un radar. Nu imi doresc să repet experienţa.

Cine cunoaşte oraşul, îşi aminteşte fără efort, de o curbă de 90grade, pe care cu greu o execuţi în a 3a. Sediul poliţiei in apropiere.

Rulând cu viteză corespunzătoare, observ din timp, un pieton la marginea unei treceri pe parte opusă sensului meu de deplasare. Are în mână o plasă. Şi o moacă de tâmpit. Visează. La nemurirea sufletului cu siguranţă nu, că nu-l duce mintea până acolo.
Chiar mi-a sărit în ochi, cum stătea aşa degeaba, căci din sens invers nu venea nici o maşină. Dar tocmai când se apropie o Dacie, omul pune piciorul pe trecere. Prioritatea dată de lege, ii fost acordată si de Dacia aceea. Dar se răzgândeşte. Nu mai traversează.

Continuându-mi deplasarea, i-am urmărit în oglinda retrovizoare gestul acela cu umerii şi mâinile, gen “ce să fac, asta este”. I se adresa unui poliţist. Stat la pândă.
Mi-a fost clar că erau înţeleşi. Probabil până si împărţeala şpăgii o stabiliseră. Pietonul şi poliţistul. În slujba legii.

Trageţi voi concluziile, mie mi-a pierit glasul. Căci m-a umflat plânsul. Când am ajuns în faţa porţii şi, în loc să bag maşina în garaj, am înotat prin şanţurile şi munţii de noroi lăsaţi în urmă de nenorociţii ăia care au schimbat ţevile.

O primăvara frumoasă vă doresc!

Articolul anterior

Un strop de Phoenix

Articolul următor

Mein Hermannstadt

  1. M4Nu

    In Bucuresti e culmea culmilor!

    0

Leave a Reply

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 144 queries in 0.186 s