nu-ti cer mai mult decat sa ia rabdare
inca o noapte si-nc-un rasarit
cu tot acest rastimp, care ma doare,
si-am sa ma-ntorc de unde am venit….

fara putinta a mai fi sa-mi caut
intoarcerea spre tine, cat de cat….
acord perfect cu sunete de flaut
si lacrimi oarbe innodate-n gat….

ne mai despart doar cateva secunde,
la frontiera dintre azi si ieri….
nici chiar formal sa nu ma-ntrebi pe unde
imi voi purta aceste mangaieri,

din care tu ai consumat in graba,
ca dintr-un fruct exotic si carnos,
dar te-ai desprins si ti-ai vazut de treaba,
lasandu-mi urme-n fiecare os….

nu-ti cer mai mult, acum si intr-o doara,
decat sa-ti fie bine, mai ales,
cand va incepe, totusi, sa te doara
ce-ti pare astazi greu de inteles…..

si sa alergi cu bratele deschise,
spre cineva anume, dar atunci
sa fie inchisa usa dinspre vise
si,printre lacrimi, sa-ti adoarma prunci.

George Tarnea, “Exercitii de iubire”

Mi-a picat in mana nu demult, iar dimineata asta cenusie de ianuarie m-a trimis sa-i caut slova… sa zicem ca se potriveste cu decorul…