Astazi s-a nascut fiul tau

“Sa nasti un copil e ceva biologic; sa cresti un copil e ceva dumnezeiesc.”

Astazi s-a nascut fiul tau. Deschide-I usa casei tale si nu inchide fereastra. Lasa-l sa daruiasca priviri zarilor si sa primeasca fiecare raza a diminetii.
Acompaniaza-I zambetul fara de motiv si plansul cu suspine. Pentru ca la fel de sincer este el in inocenta lui. Cand rade si plange. Cand iti surade si te striga pe nume.
Strange-l la pieptul tau si imparte cu el aerul ce il respiri. Tine-l in palme caus si descopera-I adevarul. Incurajeaza-I stangacia si nu-l ridica niciodata cand a cazut. Singura ta grija e sa nu se raneasca. Data viitoare va ocoli singur coltul mesei sau pragul prea ridicat. Copiilor nu le joaca feste memoria.
Vorbeste-I ca unei fiinte umane, nu-l confunda cu animale de companie sau obiecte de mobilier. Arata-I respect, doar e maximul vietii tale. Increde-te in el si nu-l dojeni daca intampina un esec. Oricui I se poate intampla.
Primeste-I reusitele cu bucurie si spune-I ca esti mandru de el. Fa-l sa se simta maret, strecurand doza aceea de modestie ce tine de bun simt. Dar creeaza-I constienta valorii proprii. Pentru ca nu vei vrea ca fiul tau sa se subestimeze vreodata.
Lauda-I succesele, dar nu le recompensa. Cadoriseste-l in numele iubirii enorme ce i-o porti si nu-I contura sentimentul pericolului de a te dezamagi. Caci de ce ti-e frica, nu scapi.
Iar atata timp cat stie aprecia, ai voie sa-i oferi orice iti sta in putere. Dar accepta ca totul nu-i vei putea oferi niciodata .
Incredinteaza-I din secretele tale si trezeste-I raspunderea ce a cazut pe buzele lui. Care sa-I fie pecetluite. Invata-l mai intai sa spuna “noi” si mai apoi “eu”. Si ilustreaza-I nobletea lui “pentru voi”.
Adauga vocabularului sau notiunea de “manierat”, dar nu exagera cu partea roz a lumii si oamenilor ei. Doar nu vrei sa-ti pregatesti copilul pentru o lume inexistenta. Sunt adevaruri ce nu le poti ascunde. Te va lua drept mincinos. Si risti sa nu te ierte o viata.
Nu-I cere socoteala pentru sacrificiile tale; in fond nu te-a obligat el sa le faci. Iarta-I si cuvintele grele, pentru ca astfel ii dai o noua lectie de iubire.
Explica-I cum intre fetite si baieti exista diferente, cum unii sunt buni si altii sunt rai. Cateodata chiar acelasi om le indeplineste pe amandoua. Vorbeste-I despre legile moralei, dar nu-l obliga sa le respecte. Indu-I libertatea alegerii corecte.
Si nu-I permite sa desconsidere doar pentru ca nu intelege sau nu cunoaste. Indiferent daca e vorba despre alta culoare a pielii, alt pasaport sau nume dat divinitatii.
Asculta-l cand iti vorbeste. Pune-I intrebari dincolo de unde, cand si de ce. Si tine minte detalii ale vietii lui. Il vei impresiona cand iti va povesti de prietenul cutare si tu ii vei spune pe nume.
Nu incerca sa iti concretizezi vise proprii prin forta copilului tau. Nu ridica vocea decat strict ca sa-l salvezi din fata masinii. Altfel risti sa-si aminteasca mai intai glasul tau dojenitor si nu alintul la ceas de seara.
Nu-l incarca de problemele tale si nici nu-l face raspunzator de ele. Noi singuri ne croim destinul si orele zilei. Dar impartaseste-le cu el. Pentru a evita sentimentul de excludere. Poate crezi ca nu te intelege, poate ai si dreptate. Dar iti va arata cea mai sincera solidaritate de care vei avea parte vreodata.
Indruma-I pasii spre trepte greu de urcat. Nu-l impinge de la spate, nici trage dupa tine. Alegerea trebuie sa fie a lui. Dar datoria sa-I arati culmile e a ta. Singur isi va selecta calea, iar combustibilul il va culege din resursele sale naturale.
Si increde-te ca a-I da viata este dincolo de tot lantul fecundatie-burta dilatata-travaliu-alaptat. Asta functioneaza si la animale. Ceea ce ne ridica deasupra lor este povestea. Sentimentul. Intelegerea.
Credinta ca iti rupi din suflet si il hranesti cu toate valorile cunoscute de tine. Bucuria ca se zamisleste din energia ta. Tine minte ca ai pornit in constructia celui mai complex edificiu. Corijeaza-ti pozitia corpului la masa si vocabularul in trafic. Spala-ti mainile inainte de masa si mergi regulat la dentist. Fa-ti patul in fiecare zi si nu lasa vase in chiuveta. Spune rugaciunea in fiecare seara si nu-ti nesocoti semenii.
Nu iti obliga fiul sa fie ceea ce este corect, dar tu ai obligatia de a-i arata un exemplu.

Articolul anterior

Si ne-am cunoscut mai bine

Articolul următor

balada usilor inchise

9 Comentarii

  1. Valeriu

    Felicitari, ma bucur ca si blondele gandesc, si daca toti am spune in acest mod lucrurilor pe nume am trai intr-o lume mai buna si mai furmoasa, sau poate traim intr-o lume buna si frumoasa dar nu vrem sau nu putem sa o mai percepem.

  2. Trinity

    monumental!! ce bine ar fi daca ar ajunge la urechile unor parinti minunatele tale vorbe!!
    Spor si numai bine!

  3. naty

    fabulos!!!nu.. FA-BU-LOS!!! nu am putere sa mai zic ceva, oricum ai cuprins tu ffff bine totul!

  4. Cristina

    Am salvat acest post si il recitesc de cate ori simt nevoia de ceva FRUMOS si de fiecare data ma lasa fara cuvinte, ca la inceput. Azi e una din zilele in care l-am recitit si am simtit nevoia sa iti scriu, sa iti multumesc ..e sublim.

  5. neli

    Buna,
    Imi place f tare acest post(si nu numai 🙂 ) ma simt ”vizata” si fericita cand il citesc si as vrea sa iti cer permisiunea de a il posta(cu ghilimele si numele autorului)pe pagina mea de facebook de ziua fiului meu, sambata 01 dec.
    Mutumesc,
    Neli

  6. Uau uau uau, nu mai xitisem de mult ceva atat de educat-sufletesc-aromat:) Multumim, copila blonda, ca gandesti frumos si descrii prea bine.

  7. eşti tu prea drăguţă!

  8. Ina

    Love it!!!!

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 135 queries in 0.410 s