Cel mai crunt moment de blonzime

Am avut cateva momente in viata mea… cand gura o ia fast forward, cand sinapsele se incapataneaza sa functioneze, cand ti se urca sangele-n obraji, si ulterior ti se face paru cret de nervi la prostia la care tocmai ai luat parte.

Stateam si ma gandeam ca probabil traiesc in era paradoxurilor.
Cand razboaie mondiale impart acelasi secol cu marile incercari ale bisericii de a se unfica.
Cand industria alimentara e in floare, dar lumea e inspaimantata de E-urile livrate ambalat.
Cand facem campanii antifumat, dar numarul fumatorilor in randul copiilor creste.
Si cate si mai cate…

Pe toti ne afecteaza, caci traim sub acelasi cer. Dar eu de razboi mondial am invatat la scoala si mi-au povestit batranii. De hranit m-am informat s-o fac cat mai corect. Am renuntat la guma de mestecat, fornetti si toti stiu ca beau doar apa plata. Iar fumatul l-am biruit, am depasit demult varsta critica.

Si atunci atentia mi se indreapta spre paradoxurile din imediata mea apropiere, din chiar biosfera vietii proprii.
Cand eram mai mica si treceam cu ai mei pe langa Mc Donalds’ urile din Bv sau Bucuresti, faceam ‘ca toate trenurile’ ca nu opreau sa ne infruptam din deliciile puse in vanzare. Salivam pana la lacrimi, dar ai mei ramaneau neclintiti de toata suferinta asta. Motivele -la vremea aceea- erau medicale. Nu stiu cum se face ca nu mi-a reusit vreodata sa-mi santajez parintii in vreun fel. Dar inca nu ma dau batuta!

Alta data, printr-a 5a, venise moda picioroangelor la copilele de gimnaziu. Cunoasteti, desigur, acele hidoase talpi de 12 cm pe care isi balanganau pustoaicele greutatea…corpului si a mersului. Eah, am plans vreo 3 zile… mi s-a explicat cat e de nociv pentru oasele mele in plina dezvoltare, dar de zgomotul puternic al suspinelor,nici nu mai puteam auzi ceva.

Si uite-asa…ca-n basmele cu happy end, am ajuns zilele trecute –intr-o calatorie fiind- cu ai mei dragi parinti intr-un McDonalds’. Acum trebuia ei sa se roage de mine sa ingurgitez ceva. Dar eu eram de data asta cea de neclintit in fata gretzoseniilor savurate manierat de ei. Le-am urat haleala placuta, nici sa gust nu mi-a trebuit. Simpla amintire a documentarelor vazute pe net mi-a tinut in frau orice fel de pofta nebuna, ba chiar a pus-o –n cui, cu termen de valabilitate nelimitat.

Sau am ajuns sa se roage mama de mine sa abandonez adidasii, blugii evazati si gecutele de fas. Imi explica, de cate ori vine vorba, cat de feminina e o fusta in locul vesnicilor pantaloni, sau cat de chic e o rochita cu un paltonas deasupra. Incet-incet a si reusit sa ma convinga. Superstarurile se afla in inferioritate numerica absoluta fata de balerinii cu sau fara toc, cizmele cu talpa sau botinele atat de in voga. Dar asta nu inseamna ca si dragostea mea e direct proportionala.
Mai are mama de muncit inca… nu posed nici o haina de blana sau vreo caciula de cucoane. Am o haina de piele, senzationala pe umeras, dar intr-o contradictie totala cu detinatoarea umerasului. O tin pentru ocazii…

Si ca sa nu ma opresc din sirul paradoxurilor si al schimbarilor… in aceeasi zi din saptamana – de parca nu sunt atatea altele in care se pot intampla lucrurile- patesc ceva care ma bulverseaza total.
Ati citit vreodata cel mai frumos sms de pe lumea asta? Eu da! Si chiar la mine pe telefon. De la cineva care ma iubeste. Mai mult decat poate pricepe capul meu blond in momentul asta. Poate sunt prea mica, prea necoapta, prea speriata si prea blonda pentru a intelege dimensiunea, intensitatea si spectaculosul unui sentiment. Poate voi muri mica, necoapta, speriata si blonda.
Poate inconstienta tineretii ma impinge sa-mi asum riscuri uriase. Poate nu mi-o voi ierta la batranete.

In fine, la cateva sferturi de ceas departare, primesc o invitatie tentanta. Care m-ar fi bucurat. Nu as putea spune de ce. Pur si simplu cateodata se intampla sa percepi o vibratie ciudata in aer. Caci eu nu cred in vorba ca “e plina lumea”. De ce “e plina lumea” n-am eu nevoie. Insa cotele tentatiei scadeau pe masura ce invitatia lua directia: tv-ul lui, camera lui.. unde se spunea a fi mai cald si mai comod. Si mai putin crestin, adaug eu,dupa intentiile individului. La randu-mi, l-am invitat sa-si caute altundeva persoana cu care sa masoare temperatura locuintei.
E drept, barbatul e dator sa incerce.
Insa problema paradoxurilor ramane…
Si cel mai mare paradox e ca imi doresc un lucru, si cand mi se intampla, e prea tarziu si e…degeaba.

Articolul anterior

Regret. si zodia gemenilor

Articolul următor

I Love Christmas

  1. Corina

    imi pare rau ca pana acum nu am reusit sa iti citesc blogul pentru ca este intradevar interesant , sa mergi mai departe tot asa si sa-ti urmezi visul:)

    0
  2. Corina, iti multumesc frumos. Asta cred ca a fost primul post al blogului 😉

    0
  3. Marian

    dupa 4 ani si citeva minute ce s-a schimbat, ce ai schimbat?

    0
  4. Prea multe, ca să încapă într-un comentariu.

    0
  5. Marian

    atunci intr-un mail? 😀 😉

    0
  6. Marian

    uff…. acu’ tre’ sa iau arhiva la puricat… am ajuns la 2008 (abia…)…desi e fain sa vezi cum ti-ai schimbat ortografia in timp, cum ai trecut de la “messenger style” cu k-uri la gramatica cea corecta… merci de lectura!

    1+

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 149 queries in 0.166 s