Eram ieri în Carrefour toți trei și am rămas blocată la un moment dat, așa cum numai în fața multor raioane cu oale și tigăi într-o parte și ciorapi și maieuri în cealaltă poate o mamă adevărată rămâne. Visam cu ochii deschiși.
La care, Tudor, de pe umerii lui taică-său, către mine:
-Mi-nuna!
Aniversarea lui Tudor de 1 an a fost cu cântec. În primul rând, a fost dublă, pentru că noi avem o viață dublă: și în București, și în Sibiu. În Sibiu ne-a costat mai mult decât botezul, iar asta doar pentru că atunci când am făcut botezul eram niște oameni normali la cap (am făcut o masă doar cu familia, am fost sub 20 de inși, cu tort cu tot). În București, am înghesuit într-un apartament de 2 camere nici nu mai știu câți copii (9 oare?), cu aparținători cu tot, vă imaginați ce-a fost acolo. Unii erau și prin baie la un moment dat, nu de alta, dar nu prea mai găseai podea liberă pe care s-o ocupi cu trupul tău. Am menționat că n-avem decât 2 camere, da? Încă locuim acolo, deci această experiență sigur n-o vom repeta. Nu, până ne mutăm în vila aceea pe marginea lacului, cu canapea galbenă, la care visăm 😛 cu toții.
Cineva mi-a dat un test fulger și mi-a zis așa: Închide ochii și gândește-te la o bucurie. Spune-mi primul lucru pe care-l vezi în cap.
Nu sunt specialist și nu mă dau unul. Dar întrebarea asta mi-am pus-o la un moment dat în cel mai sincer mod posibil. Adevărul e că e atât de important pe mâna cui îți lași puiul, încât n-ai cum să nu vrei răspunsul la TOT.
În decembrie, am fost la inaugurarea unui nou sediu Kinetic Sport & Medicine, parte a Rețelei de sănătate Regina Maria. E o clinică de recuperare medicală și sportivă, care se întinde pe jumătate de etaj al unei clădiri de birouri. Sunt 1300mp, 35 de cabinete. Sincer, e ca un labirint, dar nu ai senzația că te pierzi. Clinica a adus două zone noi, cea de coloană și cea pentru copii. Mi-au plăcut multe de la eveniment, printre care Horia Tecău (of, aș fi vrut să fac o poză cu el, dar e atât de înalt, încât mi-a fost teamă că nu încăpem amândoi într-un portret). M-a amuzat teribil că și Andreea și eu ne-am îmbrăcat în roșu, fără să ne dăm seama că… Regina Maria, roșu, știți e culoarea brand-ului. Și ne-am trezit cu toți băieții ăia frumoși (kinetoterapeuții) îmbrăcați în roșu și noi două, hop. Nu puteam să nu ne facem poză cu ei, ce ne-am mai distrat.
Diminețile sunt grele. Tocmai mi-am auzit gura scoțând niște sunete pe care, imediat cum au ieșit, nu le recunoșteam ca fiind ale mele. Cum am putut spune așa ceva? Copilul ce vină are? Că io n-am dormit destul (de bine) azi-noapte, că scutecul a trebuit schimbat (se întâmplă f rar, extrem de rar, dar niciodată nu e noaptea potrivită), că eu mă grăbesc, că oamenii au nevoie de bani ca să … trăiesc.
