Cea mai veche amintire

În braţe la tata, pe strada aceea cu Cedonia. Ne plimbam toţi trei şi mama mă minţea că ea nu mă mai poate duce în braţe fiindcă, uite, ce bubă i-a ieşit. Şi-mi arăta o aluniţă de pe gât, dându-şi părul negru la o parte şi spunându-mi cât e de mare şi de urâtă. Pe vremea aia nu înţelegeam nici de ce zice că-i mare, fiindcă pentru mine, “mare” avea legătură cu “oamenii mari” şi, credeţi-mă, aluniţa aia era mare doar ca minciună, chiar şi în ochii mei mici. Cât despre “urâtă”, asta am crezut fără să judec, deşi nu sunt convinsă că înţelegeam dacă “urâtă” e de bine sau de rău şi cu siguranţă nu înţelegeam ce are buba aia cu mine, de apare mereu când vreau să mă ia mama în braţe!

Pesemne eram deja o mică, dar mare copilă. Iar mama şi acum e o brunetă slăbuţă, deci îmi imaginez cum era pe vremea aia. Tata, în schimb, sportiv a fost, sportiv a rămas. Probabil, el m-ar putea duce şi acum în braţe. Cred că i-ar şi plăcea…primii 10 metri 🙂

– Cred că asta e prima amintire, fiindcă e probabil dintr-o perioadă în care ştiam deja să merg bine, încât nu mai era cazul de cărucior. Doar că eu orice-aş învăţa, mă plictisesc repede. De atunci şi până în ziua de astăzi.

– Mai am o amintire tot legată de Cedonia, eu mică, de mână cu mama. Ne-am întâlnit cu cineva cunoscut şi m-a întrebat cum mă cheamă, eu am zis “Muna-Peta Lele, doi ani” şi lumea a râs. Învăţasem să zic poezia completă, ca să-l scutesc pe interlocutor de următoarea întrebare cretină, aia cu “şi câţi ani ai, Miruna?” Îl lămuream din start.

Mai ştiu prima zi la grădiniţă, la 4 ani şi un pic, îmi amintesc mirosul ăla din curte, leagănele prinse în beton şi băncile vopsite în albastru. Ştiu ce jocuri mă jucam cu bunică-mea, când mă învăţa animale de pe nişte cartoane. Ţin minte că nu voiam să mănânc şi ziceam că mă doare mâna, deşi supa cu găluşte era preferata mea. Dar ca lenea nu mi-a plăcut niciodată altceva la fel. De mult! Îi ţin minte vesta gri a bunicului şi degetele albe ale străbunicii. Ţepii din barba lu’ tata şi grilajul de lemn al pătuţului meu. Ţin minte Boni-bon-ul şi insolaţia de la Ocna, cum mă obligau să beau ceai când făceam febră. Şi ar mai fi ceva, dar nu sunt sigură dacă e amintire sau imaginaţie hrănită dintr-o poză. Ştii, ca atunci când visezi şi nu eşti sigur dacă a fost vis ori chiar ţi s-a-ntâmplat: Eram în sufragerie la bunici, cu toţii în jurul mesei. Nu ca să mâncăm, ci pur şi simplu. În sufragerie. Văd faţa de masă a bunicii, aceea groasă, cusută ca un covor, văd candelabrul mereu îngălbenit de vremuri şi colţarul ei vişiniu. Mai văd draperiile bordo şi parcă lumina aprinsă. Nici o sărbătoare sau ceva, că era un fel de faţă de masă simplă pusă peste covorul cusut. Mama tunsă scurt, în halatul pe care l-am luat la Bucureşti, dar nu l-am purtat niciodată. De parcă i-aş strica mirosul de ea. Vesta gri a bunicului şi ochii lui albaştri. Mâinile firave ale bunicii şi vocea ei tânără. Mama cu păr scurt şi halat lung, iar tata cu barbă. Şi eu, în scăunelul meu de lemn, lângă masă, fără a-mi aminti decât detalii din jur. Sau împrumutându-le după fotografii alb-negru.

*Acest articol l-am scris la iniţiativa World Vision, în cadrul campaniei “Mame bune, copii sănătoşi“. Mame fără aluniţe n-aveţi? 😛 Mi-ar plăcea să-şi amintească de la începuturile lor şi să ne povestească şi nouă: Iulia Georgescu, Manuel, Ioana şi dojo. Şi voi. 🙂

Articolul anterior

Daţi bunele maniere mai tare

Articolul următor

Suspendarea permisului. De pieton!

15 Comentarii

  1. Numai cu lucruri grele vii. Mai sa uit cand m-am intalnit prima oara cu X sau cand… si cand. Si tu ma pui sa imi aduc aminte de prima amintire :)) Mersi de leapsa, o tin pe duminica, atunci cand e mai light si viata mea 😛

    Ca tot vorbeai de tinut in brate, poate data viitoare cand te mai poarta un barbat pe brate o sa fie cand te trece pragul 😀

    0
  2. Imi amintesc cum ma uitam afara in timp ce ningea si ii ziceam mamei ca imi doresc ca Mos Craciun sa imi aduca un cadou din urmatoarele: bicicleta, robot care se misca singur sau calculator.
    In acea iarna am primit niste ciocolata si o masinuta, dar nu am fost trist. Ma gandeam ca Mos Craciun strange bani ca sa imi poata lua la anul.
    Ma gandesc ca pana la 7 ani nu are rost sa iti iei copilul dupa tine in vacanta ca sa ii faci o bucurie. Oricum nu va intelege ce faci pentru el si este destul de periculos.

    0
  3. Imi pare rau, nu pot astepta pana atunci 😛

    0
  4. Eu imi amintesc o zi de 13 august cand, cocotata pe o masa, sub bolta de vita de vie din curtea mea de la tara, am inceput sa-mi cant singura “La multi ani”. Era dupa-amiaza si parintii mei dormeau. Asa ca eram singura. Implinisem 5 ani in ziua aceea si, in loc de tort, am mancat boabe rotunde si mici de struguri. Si am cantat. Imnuri inchinate mie. Nu e cea mai veche amintire a mea, dar e una din cele mai vii. Si dragi. Eram un copil ingamfat, care se simtea mare si isi era suficient. Imi place sa-mi amintesc asta 🙂 Ca adult, m-a bantuit cam mult sentimentul ca sunt “marunta”.

    0
  5. eeeu am creat un soi de blog de amintiri numit Esto Perpetua, care se regăsește la mine în blogroll. este o colaborare cu o prietenă și urmărește păstrarea de amintiri de copii pseudo-post-comuniști :DDD, care vor să lase ceva în urmă. ideea a fost inspirată de jurnalul unui personaj din apocalipsa lui stephen king, care nota pentru copilul său nenăscut lucruri din lumea distrusă de apocalipsă.

    0
  6. Desueta, sper că şi acum faci în continuare lucruri aşa faine numai pentru tine şi te sărbătoreşti în stil mare (boabele de struguri nici nu contează, importante-s auto-imnurile :P) Sau n-ai învăţat nimic de la tine în varianta 5 ani?

    Jules, foarte drăguţ. Doar că, vezi tu, probabil fiecare generaţie de pe lumea asta spune cu nostalgie “pe vremea mea era altfel, maică”. Ceea ce nici nu e aşa rău. Înseamnă că nu stăm pe loc.
    Dar e bine să păstrăm undeva înregistrările. M-ai făcut curioasă.

    0
  7. Prima mea amintire este de la un Craciun, mosu’ a venit la tara la bunici si mi-a adus o masinuta rosie careia i se deschidea portbagajul si o periuta de dinti pentru calatorie, era intr-un tub sub forma de ursulet. Si-mi mai amintesc bomboanele de pom zaharisite la mijloc. Inca nu mersesem la gradinita

    0
  8. Miruna, ai provocat o gramada de amintiri care mi se rostogolesc prin cap si pe agenda. Nu stiu cum sa le selectez, dar inca ma straduiesc:)
    Dau de veste cand e gata. Si-ti multumesc anticipat:P

    0
  9. Nu ma mai urc pe masa, Miruna! Si nu-mi mai cant “La multi ani”. Dar imi fac cadouri singura. Si mi le si impachetez, daca iti poti imagina asa ceva 🙂 Nu sunt o introvertita, nu sunt o adolescenta necoapta, sunt doar o degustatoare minutioasa de placeri proprii. Frumos impachetate.
    Cat despre imnuri, ai foarte mare dreptate, tocmai mi-am dat seama ca merit cu varf si indesat un articol elogiativ pe blog! Chiar si numai pentru simplu fapt ca am depus efort sustinut pentru a-l incepe 😉

    0
  10. Cele mai fragede amintiri ale mele sunt de la gradinita cum ne duceam in posetutele noastre paine unsa cu gem 🙂 Cum ne luam la harta cu alti copii care se legau de surorile mele mai mici etc. Imi amintesc cum stricam tot ce prindeam in mana, desfaceam cu o surubelnita feonul, casetofonul si altele pe care nu mi le mai amintesc. Pentru astea doua mi-am luat o bataie de neimaginat in zilele de astazi. 🙂
    Apoi, amintiri puternice care mi-au ramas intamparite in minte, ca si cand ar fi fost ieri, sunt legate de iubitul meu tata, (cum esti din Sibiu poate ai auzit si de Dumbraveni, de acolo era tatal meu) in D-veni. mergeam in fiecare vacanta de vara. Acolo mergeam la baie in Tarnava Mare şi ne distram de minune, tati permitandu-ne aproape orice… asa, cum fac taticii. Alte amintiri vii sunt de acum 10, cei 2 ani pe care i-am petrecut in Franta. Cam acestea sunt cele mai indepartate amintiri ale mele.

    0
  11. Saru’mana de leapsa. Misto de tot ideea. Acum sa caut prin memoir 🙂

    0
  12. yneedtrust

    Hello:-)
    U did it again..:-)Nice post!
    Mi-aduc aminte sarbatorile,le asteptam mereu pentru ‘prajitura’ preferata,care evident era asezata pe raftul cel mai de sus din camara..si mi-e la fel de vie amintirea in care,mereu masinutele fratelui erau cadoul mereu preferat:-),pe ale mele le lasam de o parte:-)..Plus ,ma ademenea bunicul cu ‘inghetata pe bat’ ca sa il insotesc la bere pe terasa;-)

    0
  13. Ce “tema” faina… am scris si eu pe blog despre acelasi lucru, acum vreo trei luni 🙂 [http://www.simoneciel.ro/2011/04/09/papusa-rosie-cu-chip-de-plastic/]
    Pe blogul tau am descoperit-o saptamana trecuta pe Printesa urbana si iti multumesc, e super simpatica si scrie fain. Te pup, Miruna.

    0
  14. Imi amintesc cum am fugit in prima zi de la gradinita (sa tot fii avut vreo 4-5ani)..
    Imi amintesc de un Craciun, cand i-am scris scrisoare Mosului ca mi-as dori un joc din acela gri, cu Tetrix, Snake.. si in dimineatza aceea m-am bucurat nespus cand l-am primit.
    Imi mai amintesc gumele Sidney (tot pe la gradinita).. iar daca le colectionai surprizele/abtzibildurile si le trimiteai, puteai castiga o papusa. Iar vara aia, cand m-am intors de la bunici, chiar am gasit papusa. De vreo 2 ani insa am inceput sa ma intreb daca eu chiar am castigat-o, sau mi-au cumparat-o parintii. Dar nu vreau sa stiu adevarul. Prefer sa cred ca I was lucky ;))
    Iar cea mai veche amintire, de la 4 ani, aram cu sora mea, bebe fiind, care si pus guritza pe mana mea, iar eu am inceput sa tzip ca ma musca :)) foarte amuzanta amintirea asta 😉

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 171 queries in 0.230 s