BREAKING NEWS: Sisteme de bruiaj împotriva copiatului!

Să fie acesta sfârşitul telefoniei mobile în miez de examen? Ta-na-na-na-na-na!!! Ştiu eu pe unii care se vor bucura. Şi mai ştiu şi pe alţii care se vor bucura, când vor afla că minunea se petrece la Timişoara. Fiindcă ei nu învaţă acolo. Ta-NAh! Pentru cei necunoscători de subiect, facem un mic rezumat: ultimul trend în materie de copiat e handsfree-ul. Ştiu că am promis să nu mai vorbesc despre asta, dar m-am răzgândit, am voie, da? Nu se mai oboseşte studentul să scrie copiuţe şi să-şi belească ochii în ele, când poate primi informaţia servită pe timpan. Dispozitivele sunt mici cât o baterie de ceas, se lasă să cadă chiar pe timpan şi se extrag cu un magnet. Aia e casca. Se mai lipesc nişte fire de trupuşorul lui, care nu are nimic în comun cu ştiinţa, sau pardon, prea multe în comun cu tehnologia. Se prinde telefonul între craci, sâni sau alte elemente anatomice, care pe unde-l poartă imaginaţia şi lipsa de jenă.

La final de sesiune, auzisem că şi în Cluj la UMF s-au pricopsit ăştia într-un amfiteatru cu camere de supraveghere. Vreţi să vă spun ceva? Pe alea puteţi să vi le băgaţi fix undeva! Că nu vor folosi la nimic. Nici la meciurile de fotbal nu se arbitrează după reluări, apăih în universităţile noastre, unde atâtea se fac după… capacităţile pur intelectuale ale studentului şi deloc după relaţiile sociale stabilite de părinţii acestuia. Sau era invers…

Sisteme de bruiaje? Mai discutăm… Oricum, românul e isteţ, iar eu am încredere în inventivitatea studentului confruntat cu o situaţie extremă: aceea de a învăţa! Dar până atunci, sunt binevenite şi în orice ar consta ele, extrem de necesare! Noi avem la Cluj un prof, care merge la unele examene cu aparat radio să controleze studenţii. Nu mi s-a-ntâmplat, nu l-am văzut, doar am auzit.

Şi ca să vedeţi că am dreptate, vedeţi primul comentariu al acestui articol.

E realitatea crudă în care ne formăm viitorii specialişti.

Am mai spus-o şi o voi repeta până la epuizare: cei care ne “cresc” pică în propria lor capcană, fiindcă cei pe care îi formează sunt cei care le vor trata copiii şi nepoţii.
Iar medicina nu e facultate la preţ redus.
Se pare, însă, că reducerile în zilele noastre prind la publicul larg, chiar şi când e vorba de calitate. Ştiu medici profi universitari care au declarat că mai au încă vreo 20 ani de activitate în faţă şi că nu au de gând să îi înveţe pe mucoşi cum să le fure piaţa.
Sau alţi “mari” chirurgi pe la catedre -care susţin în faţa amfiteatrului că numai pe copiii lor îi învaţă meserie.

De parcă vorbim de bunuri, obiecte şi strategii de marketing. Sunt conştientă că avem datorii faţă de stomacul nostru, dar sunt şi mai conştientă că nu mai avem frică de nimic. Amin.

(Iar faza din titlu tocmai se întâmplă la noi la şcoală. Se negociază ca în târg, iar studenţii îşi cumpără liniştea în euro. Trebuie să plătim un curs pentru că la vârf nu se poate împărţi puterea. Sort of… Suntem constrânşi de minţi înguste, interese urmărite şi sisteme ridicate. O dată intraţi, suntem compromişi. Devenim ca ei. Sau chiar mai lacomi. )