Ştiţi fazele alea de pe şoselele patriei – că limităm subiectul din punct de vedere geografic, când eşti la volan şi începi să-l înjuri pe ăla din faţă şi apoi vezi că e femeie şi nici nu te mai miri? (Apropo, nu vi se pare că femeile la volan se înmulţesc îngrijorător de mult sau am început eu să am aere de capitală, cum zice mama. Mă rog.) Adică, e vorba de acei şoferi care te fac să te întrebi cine le-o fi dat carnet sau cu ce naiba vei fi păcătuit la viaţa ta, să te nimereşti taman cu nepriceputul în sincron pe şosea. De ăştia e vorba, îi ştiţi.

Preselecţia

Personal număr vreo 36mii de km doar cu cea mai frumoasă maşină din lume, ce-am condus înainte n-am idee. Am bătut drumul Clujului şi al Bucureştiului cu regularitatea unui copil plecat de lângă mama lui. Apoi de lângă iubitul ei, că aşa-s copiii, tot timpul le trebuie ce n-au. Şi concluzia unei statistici personale vine în contradictoriu cu faptul că am un prieten bun din Alba care este un şofer desăvârşit. Care şi-a lăsat inclusiv maşina lui pe mâna mea, maximă dovadă de încredere. Eu nu-mi dau niciodată maşina, aşa că am apreciat, vă daţi seama.  (Trebuia să spun chestia asta, chiar dacă el e un tip cu simţul umorului. Dar şi cu cel al dreptăţii. E sas. A, şi ca să nu generalizăm!)

Mă gândeam la un poll, să vedem ce decide glasul poporului generator de trafic. Nu trafic din ăsta online, din celălalt. Aşa că facem mai întâi nominalizările, după care îi băgăm în finală doar pe cei care o merită cu adevărat!

Să vedem.

Eu zic AB şi AG.

LATER EDIT:

Marea Finală!

p.s. Sunteţi liberi să votaţi de câte ori vreţi voi. Dar nu de tot atâtea ori, de  câte v-aţi enervat. Pică blogul, nu de alta.

În ziua în care mi-am cumpărat Rovinieta ca un şofer responsabil ce sunt era să-mi rup maşina de vreo 3 ori. Trei este un număr magic, ales la întâmplare, întrucât nu pot preciza o valoare exactă a posibilelor daune.

Problema? O porţiune de drum de pe Dealul Negru, cam până la Deduleşti. Cratere în asfalt. Peste tot. Printre cratere – tiruri. Bine, pentru prezenţa tirurilor nu era ministerul transporturilor de vină (mă scuzaţi, dar nu pot scrie cu majuscule). Ele erau în legalitate, săracele, unele chiar în staţionare în mijlocul craterelui. Cele mai periculoase însă, erau cele în mişcare ca la slalom printre gropi.

Slalomul ăsta te fentează rău uneori, că instincul de evitare a gropii te poate vîrî drept sub tirul mişcător. Şi atunci să vezi cum îţi stau toate înjurăturile în gât!

Astăzi, printre gropi şi înjurături, aud la radio despre rovinieta electronică. Despre cum vor ăştia să prindă hoţii care nu plătesc taxele la stat. Din punctul meu de vedere, statul e hoţul. Pentru că eu sunt cuminte şi plătesc, dar mă pedepseşte ca o învăţătoare tâmpă, care pune toată clasa în genunchi, fiindcă un îndrăzneţ a făcut-o cretină. După care îşi cumpără leucoplast ca să-i închidă ăluia gura, în loc să-şi cumpere ei alt creier. Chiar dacă omul avea dreptate, de ce trebuie să suferim cu toţii?!

Vreau să zic, ăia au dreptate să nu plătească. Pentru că nu primesc nimic în schimb. În afară de cratere în asfalt şi facturi de la reparat maşina.

Unde naiba se duc toţi banii ăştia? Şi de ce nu se iau măsuri pe drumul ăsta atât de circulat? Sau e pe principiul de ce să mă mai spăl, că mâine mă murdăresc la loc. Ştim, or să răsară cratere şi după următoarea iarnă. Dar, până atunci, măcar o groapă reparaţi. Aveţi şi bani. Din rovinieta mea! Că astăzi am plătit-o.