Eticheta: taran

A început din nou să ningă. Cu gunoaie!

Stăteam azi-dimineaţă frumos la o cafea, când mă trezesc cu revoluţia bunului simţ că-mi bate la geam. Probabil ştia că blondele n-au nici o culoare politică şi s-a hotărât să insiste. Agăţându-se de oblonul meu răblăgit. O fi vreun semn de sus, ceva mesaj cu subînţeles? (Ar trebui să repar oblonul?)

Dacă dumneavoastră pricepeţi, vă rog să îmi explicaţi şi mie. Până atunci, mă tot minunez…

Casa noastră nu e doar acasă

Ca să vedeţi ce am văzut, că dacă doar vă povestesc, ziceţi că a luat-o razna blonda. Deci, dovada:

Nu înţeleg de ce românul e astfel configurat, cu un simţ al miserupismului exagerat şi cu o prostie fără margini, uneori. Nu pricep de ce simţul proprietăţii rămâne încuiat după uşa lui metalică de la apartament. De ce nu vede că şi scara blocului face parte din acasă. Oare ca să ajungă aici, pe unde trebuie să treacă mai întâi? Că şi liftul e parte din casa lui, din moment ce îl foloseşte de fiecare dată când vine sau pleacă de-acasă. De ce, din momentul în care un lucru nu e doar al tău, ci al mai multora, toată lumea fuge de responsabilitate? Chiar dacă depinde de bunul respectiv în fiecare zi, ba chiar şi în weekend. De ce, dacă am doar o mică parte din ceva, îmi bag picioarele cu ostentaţie şi aplauze. De ce-s aşa de prost încât să-mi arunc gunoaiele pe geam şi nu la ghenă? De ce-s aşa sălbatic, încât să sfidez coşul verde prins de garduri. De ce-s aşa grozav cât să-mi permit să-arunc ţigara pe geamul de la maşină. De ce-s român şi-mi folosesc asta drept scuză…

Evident, am luat resturile şi le-am aruncat la coş. Fiindcă doar gândul la starea alimentelor plimbate o noapte între etaje, îmi tăia pofta de mâncare pentru toată săptămâna. Şi mă întreb: Oare câţi locatari au mai trecut prin lift? Că pe ăla care le-a lăsat l-aş arunca eu de la balcon, ca pe un gunoi de pus la ghenă.

———————————–

Casa noastră nu e doar acasă. Ci e şi în cartierul în care ne trezim în fiecare dimineaţă, pe strada pe care ne parcăm maşina sau de unde ne aşteptăm autobuzul. E şi acolo unde ne face câinele caca şi unde ne umblă copilul la joacă. Tot casa noastră e şi alimentara care ne aduce pâinea şi chioşcul de unde ne luăm apa.
Dar fiecare loc pe lumea asta e casa cuiva. Şi cum s-avem pretenţii de respect când noi înşine nu cunoaştem ce-i ăla. Am încălecat pe-o şa. Şi m-am dus la şcoală.

(ro)Mania pliantelor

Poate ştiţi voi mai bine, că eu m-am tot gândit, am întors-o pe toate părţile – problema- şi tot nu i-am dat de cap.

Weekend-ul ăsta am fost la târgul ăla de turism de la Romexpo. Şi nu m-am mai putut minuna de colecţionarii de pliante!!! Erau unii, domne, care voiau pliante, “da’ doar din astea aveţi?” şi roşii şi verzi şi uscate. Purtau teancul sub braţ, cum merg studenţii la facultate. Sau piţipoancele în club.

L-aş fi întrebat pe careva dacă-şi aprinde focul acasă cu ele, că la ciorbă nu cred că le pune. Ciudat hobby şi ăsta. Ori obsesie? Sau e pur şi simplu firea românului mult prea tentat să nu profite, dacă e pe gratis. Chiar dacă lui nu-i foloseşte la nimic.

Pentru sugestii şi reclamaţii folosiţi câmpul de comentarii. Eu abandonez ideea…

Jumătate e mai puţin decât întreg!

Din capitolul să vezi şi să nu crezi, continuă episoadele cu nervi şi spume în hypermarket. După ce am înjurat şi m-am jurat că nu mai calc pe la ei, mă duc ieri cu o prietenă la Real.

Toate bune, până ne loveşte foamea şi  mirosurile de mâncăruri gătite, care ne provoacă poftele şi imaginaţia. Culinare, desigur. Mie mi se face de o salată cu pui şi ciuperci; deja simţeam şi crănţănitul chiflelor proaspete între dinţi, aşa că am luat bon din ăla de dezordine  şi m-am pus la coadă. Dar nu eu fac savoarea acestui post. Din păcate însă, nici puiul de la rotisor.

Exact, prietena de care vă spuneam – la fel de blondă, dar mult mai înfometată decât mine- îmi împărtăşeşte gândurile ei necurate faţă de un pui din ăla. Că uite cum arată, uite cum se-nvârte, numa’ poezii nu zice, vorba ceea. Îmi propune să împărţim animalul, eu o ţin pe-a mea cu salata şi pâinea crocantă, nu te pui cu poftele blondelor.

Când colo, ce să vezi, bucurie mare, cineva cumpără jumătate de pui minunat! Yeah baby, deja viaţa părea mult mai frumoasă! Asta până când am descoperit că mă aşezasem la coada greşită, iar pofta de salată mi s-a tăiat ca maioneza în ziua de Crăciun. Instantaneu.

Pe de altă parte, prietena mea – nicidecum din spirit de solidaritate pentru cei mai puţin norocoşi- rămâne şi ea cu buza umflată, să vedeţi de ce: puii se dădeau ca pe bandă rulantă înaintea ei, când îi vine rândul, mai era unul singur în vitrină, deci yeah baby! continuă. Cică: daţi-mi jumătate de pui, vă rog.

La care, poftim răspuns: “Jumătate?! N-am decât întreg!”

Continuare

În care s-o bag?

Românii sunt mai mult nehotărâţi decât ecologici:


Gara de Nord, Bucureşti

Şi nehotărârea

Unde dai şi unde crapă

Poftim cultură, mai ziceţi ceva. Referitor la laptop vs. ţăranu cu toporu’. Sau ca toporu’?

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 108 queries in 0.391 s