Să mă ierţi că îţi scriu în loc să îţi vorbesc, dar adesea mi se întâmplă să pierd firul gândurilor în cascada de sunete care se-nteţeşte. Îmi e mai lesne aşa, doar ştii prea bine, lăuntrul meu va rezona întotdeauna perfect cu hârtia. Iar tu, de vei vrea, vei putea relua cuvântarea, când ţi-a fi mai frig, mai trist, mai însingurare. Nu-ţi garantez vreo alinare, dar măcar o presistenţă în timp şi-n drafturile tale.
Draga mea dragă, pentru tine îmi doresc tot ce e mai bun şi mai sfânt pe lumea asta. Vreau să te ştiu fericită dimineaţa pe pernă sau la cafea sau în perechea de pantofi cu tocuri înalte. Atâta cât îţi permit oasele, nu face rabat la centimetri, sunt cele mai la-ndemână mijloace de a privi lumea de sus. Mai ales când ceilalţi urmează trenduri din reviste. Tu ascultă la mine, să străluceşti nu e niciodată prea devreme.
Vreau să te ştiu ocupată şi preocupată, vreau să te ştiu căutată, dorită şi aplaudată. Atât la serviciu, cât mai ales acasă. Însă, ai grijă. Niciodată nu te crede indispensabilă, că nu există om de neînlocuit. Şi vai de cel care se culcă-ntr-o ureche, că aşa adoarme, şi precis când se trezeşte, e deja prea târziu. Ţine minte vorbele astea.
Vreau să ai curaj să simţi şi maturitate să faci. Să nu-ţi uiţi lecţiile pe care ai plătit mari preţuri, dar nici să le dai altora cu împrumut. Ştii că atunci când îţi cheltui banii tăi, e altfel. E mai pe bune, într-un fel.
Vreau să cucereşti inimi şi să suceşti minţi. Pe ale tuturor, dar nu pe ale oricui. Înconjoară-te doar de calitate, în rest, e relaxare.
Mi-ar plăcea ca într-o zi să mi-l arăţi pe mentor, iar el să fie onorat că l-ai ales. Sunt oameni care caută nu numai motivaţie, ci şi recunoştinţă. Găseşte-l şi mergi după el. Apoi va veni o vreme, când maestrul îşi va urma ucenicul. Cu bucurie şi onoare că l-a învăţat să meargă pe propriul său drum.
Îţi mai doresc să-ţi făureşti alegeri, nu scuze pentru ce-ai pierdut, să-ţi pregăteşti seminţe, fără a te mulţumi cu recolte gata adunate. Dar te mai rog ceva: ţine ochişorii larg deschişi, ca să ai listă cu alternative. Să le vezi pe toate-acolo. Şi când mai dai din ele, tot să-ţi rămână încă multe.
Iar de-ale sufletului îţi spun atâta: nu crede că le ştii pe toate şi ai răbdare, c-a să fie bine. Poţi juca totul pe-o carte, că nu e pielea altuia în joc. Doar nu lua totul la mişto, ca să nu se-nvârtă roata. Şi trăieşte-ţi prezentul, că viitorul e prea imprevizibil, ca să mai avem pariori învingători.
Aştept să te-ntâlnesc la răsărit de soare cu-aceeaşi inocenţă-ntre sprâncene şi-acelaşi calm plimbându-se prin vene. Aştept să-mi spui poveşti nemuritoare, desprinse din istoria ta, iar, printre rânduri, să picuri binecuvîntări în amintirea celei care-ai fost.
Şi nu uita, chiar dacă nimeni nu le poate-avea pe toate … asta nu te-mpiedică să ţi-l doreşti…
Duminică seara, Bucureşti, o ploaie obosită şi- un restaurant italienesc, un grup de tineri la nişte mese lipite, un cuplu cu mâinile prin scoici şi-o mamă cu fetiţa ei. La masa din dreapta, un tip aşezat cu spatele. Păr blond şi aer nordic. Singurătatea lui făcea notă discordantă în peisaj. Iar verigheta de pe deget, în atmosferă. Părinţi cu copii, iubiţi cu iubite, prieteni cu prieteni, la o cină de toamnă, într-o duminică seara.
