Acesta a fost iniţial un comentairu la postul Ninei. După cum se vede, nu totul sfârşeşte aşa cum plănuieşti când începe:
Cu regrete, dar eu nu o să mă căsătoresc niciodată “pe viaţă”. Că atunci, când o să iau decizia de a face pasul, o să îmi doresc să fie pe viaţă e cu totul altceva. Dar asta nu e garanţie că o să se şi întâmple asta. Plus, mă iubesc prea mult pentru a mă promite unuia, oricât de bine mi-ar fi spălat el creierul anterior. Nu suntem femeile unor singuri bărbaţi şi nici bărbaţii unor singure femei. Fiindcă în final, doar noi ne vom rămâne.
Dacă o să mă căsătoresc vreodată, o să fie pentru fix atâta timp cât mi-e bine împreună cu ăla. Iar asta o va şti şi el. Pentru ca nici “binele” nu vine din inerţie. Trebuie întreţinut încontinuu. Iar asta se întâmplă cu jar pe pâine uneori. Siguranţa şi jurămintele sunt moartea pasiunii.
Nina, eu ii admir mai ales pe cei care mai au puţin până la nunta de argint şi decid să pună punct. Dacă tot şi-au sacrficat atâta timp din viaţă, de ce să nu se bucure măcar de ce a mai rămas?! O căsnicie nu ar trebui să fie o proba de rezistenţă, ci un stil de a trăi frumos. Şi mai bine pierzi statutul de “căsătorit”, decât să te pierzi pe tine…
p.s. Însă da, ştiu un cuplu care a divorţat anul ăsta. Dar sincer, nici nu mă mir. Iar pentru el, mă chiar şi bucur.
naty
Postul tau vine la fix – de 2 ori fix – 1. fix la 24 de ore de cand o prietena de a mea s a decis sa divorteze ; 2. la fix sa i transmit linkul …o va ajuta , stiu ca o va ajuta! Se va regasi, in casnicie s a pierdut … Merci
nina
Asta da gandire sanatoasa! 🙂
domino
Postul tau respecta o logica a rationalului, dar in viata, mai ales atunci cand e vorba de relatii si mai cu seama cand acestea au luat forma casniciei, exista pasaje in care rationalul se ascunde.
Putini sunt cei care nu fac compromisuri in casnicie, iar tu declarativ cel putin, vei fi unul dintre acestia. Pe de alta parte inainte de razboi multi viteji se arata, care va sa zica in ale tineretii ganduri multi nu se imagineaza facand compromisuri. viata uneori le schimba gandurile.
eu iti doresc sa nu ajungi sa iti pui problema de a face compromisuri (pentru ca e, de obicei, adevarat: un compromis duce la altul).
despre oportunitatea divortului atunci cand situatia o impune…ok; mi-e frica insa ca tratarea lejera a acestui subiect face ca divortul sa fie solutia suficienta, fara sa fie si neaprat necesara. la fel si despre “a avea mai multi parteneri”…ok, atata timp cat nu ai ai avut “sansa” in dragoste..si n-a fost sa fie…sa vina urmatorul…dar nu atata timp cat lista de “fosti/foste” devine un scop in sine.
~parerea mea~
Anxious Schizoid
Sunt de acord cu o căsătorie pe un termen fix, poate vrei să vezi ce pierzi, însă ai grijă ca în urma divorţului să nu existe o anumită terţă care să sufere mai mult decât voi doi la un loc.
“Siguranţa şi jurămintele sunt moartea pasiunii.” – nu sunt de acord cu asta, mi se pare o prostie, dar dacă gândeşti din perspectiva căsătoriei, nici nu mai poate fi vorba de pasiune, ar fi mai bine să te gândeşti dacă mai poate fi vorba de afecţiune sau dragoste.
Femeile au inventat căsătoria, aşa că eu nu aş ţine cont de filosofia unei femei în această problemă.
Nicu
Am impresia ca vorbesti despre ceea ce se numeste “casatoria de proba” . Merge bine, nu merge iarasi bine.Stiu, nu ai de unde sa anticipezi daca va merge sau nu, dar fie eu nu am inteles eu, fie tu ai pus problema un pic simplist, pentru ca in ceeea ce zici lasi impresia ca intre a renunta la persoana cu care te-ai casatorit si a schimba o pereche de sosete…..nu e mare diferenta.
Radu Ciocan
Bine sa mai existe persoane ce vad viata in felul asta. Lumea de obicei se casatoreste pentru ca “asa se face”, sau din impulsul emotiilor. Dragostea poate fi vesnica dar nu neaparat impartasita unei singure persoane.
Lucian
Te bucuri de răul altcuiva? o_O;
Dacă nu vrei să te căsătorești pe viață, atunci nu face pasul acesta decisiv; e simplu.
done8989
Eu îţi doresc să fii fericită pentru totdeauna cu cel cu care o să te căsătoreşti !
gheghe
S-ar părea că o căsătorie fericită are la bază ceea ce vrei să-ţi ofere. Nu coincide întotdeauna cu ce ştie/poate să ofere.
Oana
Ideal ar fi sa ne casatorim… “pentru cat ne e bine”.Dar in realitate treburile sunt un pic mai complicate, iar un divort in pragul aniversarii casatoriei de argint nu e o dovada de curaj!E doar o dovada a cat de des se schimba oamenii şi cat de greu e sa cunosti pe cineva cu adevarat!Cred ca la varsta unei pesoane care sarbatoreste aceasta nunta, intelepciunea din parul gri şi teama unei batraneti singure conteaza mai mult, decat dragostea aparuta din neant! Cred eu…casatoria nu coloreaza totul roz.E important ca atunci cand treaba nu mai e roz sa ai puterea sa ramai.Nu sa pleci
Andrei
In casatorie e ca in afaceri, depinde ce kapital ai, daca esti bazat si iti permiti, normal ca renunti la ea gogoserie, vulcanizare sau reparatii de pantofi si iti deschizi pensiune sau hotel de trei stele, ca nu esti tu mai prost ca altii; daca nu te consolezi cu gandul ca se putea si mult mai rau, si si de bine se mai plictiseste lume
deyu
uite atitudinea corecta 😀
cristi
ai mei parinti au nunta de argint 🙂
Alex
In viata oamenii vin si pleaca. Nu conteaza cat timp mergi alaturi de un om, ci cate realizari ai cu acea persoana.
Si ai dreptate. Decat sa ajungi singur in cuplu, mai bine singur cu tine.
ella
da,dar oare cat de dureroasa este singuratatea cu tine insuti?
copila blondă
naty, sper din tot sufletul!
nina, 😉
domino, compromisuri faci şi în relaţia cu tanti de la chioşc, care îţi dă acadea în loc de rest pentru a mia oară în viaţa ei nenorocită. Îţi vine să-i spargi creierii, dar – ce faci? – un compromis! Nu e aşa, compromisul e la tot pasul, depinde să nu treacă în prostituţie. În rest, cu vitejii ai dreptate.
Doar ceva îţi mai spun: chiar şi vitează cum sunt înainte de război 😛 fac clar diferenţa între o ceartă şi o despărţire în cuplu. De certat m-am certat de multe ori, de despărţit într-un singur caz mi s-a întâmplat de 2 ori. Şi ştii de ce? Tocmai fiindcă acolo aveam eu nevoie să mă conving că am făcut şi cel din urmă compromis pentru ca rotiţele amorului să se învârtă. Probabil n-a fost destul, iar mecanismul s-a blocat într-un punct.
Iar eu am ieşit mai cu minte şi mai bogată din toată experienţa asta. Am plâns după potenţialul pe care-l vedeam la început în povestea respectivă, nicidecum după om. De el mă convinsesem. Şi – mult mai important- şi de mine tot aşa.
Anxious, ştiu băieţi care-şi caută în disperare un suflet pereche şi dau doar de curve şi beţive. Dar e şi asta o etapă a vieţii, ceva mai îndepărtată de tine, la momentul ăsta. Bănuiesc.
Nu discutăm de pasiunea dintr-o relaţie fie ea căsnicie sau nu. Aia nu e permanentă, dar e musai să se mai trezească din când în când. Dacă nu, e ca fake-ul ăla din piaţă, pe care-l porţi cu mândrie că scrie Gucci, da’ nu-ţi oferă nici pe departe sentimentul şi atitudinea pe care o ai de la ăla adevărat. Şi nu mă refer la “cine-mi-s-io”, că tocmai despre asta nu-i vorba.
Şi ba da, jurămintele înseamnă moarte, fiindcă presupun un început. Şi orice început aduce un sfârşit.
Dacă n-ai înţeles ceva, trimite-mi întrebările pe mail 😛 Aşa aiuria vorbesc de obicei
Nicule, nici vorbă de şosete. Principiul meu e în felul următor: fac tot ce îmi stă în putere ca să meargă o treabă. Nu pentru el, ci pentru mine. Nu mă duc la întâlnire, ca să mă vadă el pe mine, ci pentru că mie îmi produce bucurie. Nu-l las în aşternutul meu ca să-şi facă el norma, ci pentru ca eu să mă simt bine. Mă iubesc prea mult, înţelegi_ ;))
Plus, pentru confortul psihic postrelaţional ai nevoie să fii convins că nu se mai putea face nimic…
Problema e acolo când trăieşti cu convingerea asta şi cu el sforăindu-ţi nopţile cu spor!
Radule Ciocan, chiar aşa e. Starea de îndrăgosteală ia naştere şi se transformă eventual în iubire doar în condiţii favorabile. Ceea ce îi face obiectul e un soi de nimereală.
Lucian, păi nici nu îl fac. Deocamdată :))) Tocmai asta e. Îmi doresc să fie pe viaţă, dar sunt conştientă că există posibilitatea să nu fie. Atât.
done8989, bine ai revenit! 🙂
gheghe, exact. Şi când pică proba timpului, e vremea să-ţi iei tălpăşiţa. niciodată înainte.
Oana, eu cred că dacă ai nevoie de companie la bătrâneţe, să-ţi iei o mâţă sau cel mult nişte papagali. Şi ăia te pot deranja la fel de mult când tocmai ai aţipit.
Andrei, şi aici e o problemă. Degeaba ţi-o doreşti tu pe doamna cutărescu, dacă abia ştii lega două vorbe şi eşti portar la un bloc. Mă scuzi, dar capitalul contează, nene!
deyu, beep-beep, detectorul de atitudine 🙂
cristi, ai mei în mai puţin de doi ani. Şi vor să facă nuntă cu petrecere mare 🙂
Dar la ei văd că mai e ceva. Că se înţeleg în ciuda multor chestii. Mi-aş da cu părerea ce îi ţine, dar e vorba de mama… *blush
Alex, iar copiii pot fi unele din cele mai frumoase realizări ale celor doi oameni. Cei care cred că nişte copii cresc mai sănătos cu doi părinţi ciufuţi se înşeală amarnic.
ella, singurătate cu mine însămi n-am păţit. Cei cărora li se întâmplă sunt cu adevărat săraci. Iar a crede că poţi fi fericit cu altcineva, când tu singur nu eşti fericit cu tine, e o iluzie şi gravă eroare.
Nicu
@ Copila Blonda
Da domne, ok, daca te iubesti atunic…fie 😀 .
Buna asta cu “confortul psihic postrelational”. E de retinut
coana zoitzica
singuratatea in doi e mai grea decat in unu si cu toate astea, multi/e se casatoresc de “gura lumii”. ce uita ei este ca nu “gura lumii” ii iubeste, ii ignora sau ii inseala 🙁
nebuloasa
Ah, ce bine mi-ar fi prins sa gandesc ca tine atunci cand m-am casatorit. Adica sa pastrez pe undeva gandul ala ca n-o fac pe viata. Poate asa, divortul nu m-ar fi daramat atat de rau. Da, a fost decizia mea, pentru ca nu am vrut sa “ma pierd”, insa greutatea a venit in momentul in care mi-am dat seama ca nu pot sa schimb prea usor imaginea din mintea mea, aceea in care m-am vazut langa el, la 60 de ani, plimbandu-ne de mana prin parcuri 🙂
Orator
cu o asemenea gandire a murit si speranta,ultima speranta despre care se spune ca nu moare, ca lumea o sa devina mai buna.
o sa ajungem sa facem sex pe strada sau in baile publice, fara implicare emotionala si fara nimic. si…da, asta inseamna decadere.
Alex
@ Orator:
Sexul e o simpla nevoie de baza. La fel ca sentimentul de foame. Mananci, si gata. Treci peste. Asa e si cu sexul. Faci, te descarci, si gata.
Pe de alta parte, dragostea adevarata e ceva magic, care n-are nici o legatura cu sexul.
Dovada? Cuplurile care stau impreuna, si dupa un timp isi dau seama ca s-a stins pasiunea.
Se pune prea mult accent pe sex din cauza unor dobitoci frustrati si singuri.
As mai dezvolta, dar … nu e cazul.
george_escu
Cel usor si simplu pare totul in spusele Ninei ! … bine ar fi sa fie asa mereu …
deyu
pai da, detectorul meu personal.. dar in genere parerile sunt impartite.
done8989
uu mă mai ţii minte :>
Radu Ciocan
@ella “da,dar oare cat de dureroasa este singuratatea cu tine insuti?”
cat de dureroasa ar putea fi, e un test pe care trebuie sa-l treaca orice persoana. Doar atata timp cat te simti bine cu tine singur poti avea o relatie ok cu alta persoana. Altfel doar iti versi frustrarile personale pe el/ea.
@Alex: dragostea tocmai ca are legatura cu sexul.Ai sta cu cineva fara ca sa poti face asta?
“Se pune prea mult accent pe sex din cauza unor dobitoci frustrati si singuri.”
lucrurile par si sunt coplicate din cauza unor “dobitoci frustrati si singuri”
dia
Imi pare bine sa descoper ca si altcineva gindeste la fel ca mine… m-am regasit in multe momente pe care ai reusit sa le evidentiezi in comentarii.
“Am plâns după potenţialul pe care-l vedeam la început în povestea respectivă, nicidecum după om. De el mă convinsesem. Şi – mult mai important- şi de mine tot aşa.”
Asta am facut si eu recent, chiar daca relatia nu s-a incheiat…
La moment sunt alaturi de el dar, cum spuneai, o să fie pentru fix atâta timp cât mi-e bine împreună cu el!
Oana
“cat de dureroasa ar putea fi, e un test pe care trebuie sa-l treaca orice persoana”….hmm nu stiu daca trebuie sa-l treaca orice persoana!! in orice caz testul de care zici nu cred ca se refera la singuratatea cauzata de lipsa unei relatii de dragoste.Poate doar testul singurataii (cu o cauza generala-lipsa prieteniilor de exemplu, lipsa intelegerii celor din jur, un grup de colegi enervant la servici/scoala)
Normal ca e bine sa te simti ok cu tine, dar persoana de alaturi ar trebui sa ajute chestia asta, nu sa o inhibe!Deci treaba poate veni si in ordine inversa.Sa ai o relatie care sa te ajute sa te simti bine cu tine!Cineva care sa poata trece de frustrarile tale, de defecte si sa vada esenta nu aparenta!
Radu Ciocan
@Oana: ma refeream la singuratatea cum ai definit-o tu 😉
“persoana de alaturi ar trebui sa ajute chestia asta, nu sa o inhibe!Deci treaba poate veni si in ordine inversa.”
practica ne arata ca in realitatea nu prea se intampla asa, ci invers. Lumea ideala e mai mult una imaginara.
“Sa ai o relatie care sa te ajute sa te simti bine cu tine!Cineva care sa poata trece de frustrarile tale, de defecte si sa vada esenta nu aparenta!”
tot realitatea ne invata ca aceste lucruri sunt un prim pas catre o posibila relatie dependenta.
Oana
Spui relatie dependenta ca si cum ar fi un lucru rau!Interdependenta e ideala…dar cum spui tu…realitatea nu e ideala!
Radu Ciocan
@orator
“o sa ajungem sa facem sex pe strada sau in baile publice, fara implicare emotionala si fara nimic. si…da, asta inseamna decadere.”
de unde si pana unde rezulta asta?
@oana
“E doar o dovada a cat de des se schimba oamenii şi cat de greu e sa cunosti pe cineva cu adevarat!”
daca oamenii s-ar schimba asa de des, n-ar mai petrece ani in sir in cabinetele psihoterapeutilor
oamenii mai degraba raman fixati undeva in modelele invatate din copilarie si adolescenta
“E important ca atunci cand treaba nu mai e roz sa ai puterea sa ramai”
sa ramai doar asa chiar daca nu-ti e bine suna mai degraba a masochism
Radu Ciocan
@oana: dependenta asa cum poti fi dependent de tigari, alcool sau alte droguri. Poate fi bine o perioada, dar cu sevrajul nu e de glumit.
Oana
E important ca atunci cand treaba nu mai e roz sa ai puterea sa ramai si sa si iti doresti asta!Viata are suisuri si coborasuri iar daca am abandona la primul semn atunci nu am mai avea familii!
Casatoria nu e o joaca, e o responsabilitate! E un contract daca vrei!Si nu poti sa-l incalci cand simti ca nu-ti mai place!
Oana
`ain`t reality a biatch??Daca ajungi sa fi dependet de un om e urat si frumos! Atunci cand se ajunge acolo inseamna ca e mai mult decat fizic, si gestionat bine s`ar putea sa iasa ceva!Din pacate nu multi stiu cum sa faca chestia asta, iar pasiunea (pentru ca de aici apare dependenta) se va stinge la fel de repede cum s-a aprins.
Radu Ciocan
Femeile sunt libere de ceva mai putin de-un veac. Lumea de obicei crede ca lucrurile asa stau dintotdeauna. De exemplu, in Romania a existat chiar o puternica miscare feminista prin anii 20-30. Atunci femeile nu aveau drept de vot iar Sofia Nadejde (misto nume :P) a dus o lupta puternica pentru a integra femeile in societate.
Iar cu ceva ani mai in urma femeile erau considerate sub-oameni iar singura datorie era sa toarne multi plozi.
Femeile erau obligate sa se casatoareasca cu forta sau erau vandute iar in caz de vroiau sa iasa din casatorie erau omorate sau in cazul mai putin grav marginalizate la marginea societatii. Cam cum se intampla acum in unele tari fundamentalist islamice.
Atatea sute de ani de dependenta obligatorie se pare ca nu e cu una doua de eliminat din minte.
Andi
Nu inteleg de ce se comenteaza atita pe tema asta. Ideea este foarte corecta si gandita la rece. Orice comentariu nu reprezinta decat exprimarea frustrarilor si temerilor legate de divort sau de a trai singur.
Corina
Ma bucur ca nu sunt singura care gandeste asa, pentru ca eu nu m-as sacrifica nici de dragul copiilor sa raman intr-o casnicie care nu ma face fericita deoarece s-ar putea ca acel mediu sa le faca mai mult rau decat bine.
Flori
Eu ma voi casatori cu barbatul pe care-l iubesc si ma iubeste si stiu ca ne vom face fericiti toata viata, reciproc. Stiu ca va fi o viata fericita. Cred ca va fi o viata frumoasa in 2, nu un motiv de sacrificiu. Oricum, odata ce a disparut iubirea si respectul nu vad ce rost mai are sa ramai intr-o relatie, fie ea si casnicie.