Pe zidul unei case din Sibiu (Imaginea se potrivea la postul ăsta cu iubi, dar niciodată nu e prea târziu. Să te minunezi.)
Ghiceşte vreun sibian strada? Sau semnează careva opera? ;))
Eticheta: gimme a break (Pagina 4 din 5)
…grav sănătăţii mintale şi liniştii familiei. Fiindcă dacă ştii că ai 250 de minute cu 3 numere, atâta îi freci pe nefericiţii posesori ai acestora, numa’ de gândul ca nu cumva să plăteşti ceva şi să nu şi foloseşti. Că deh, după ce tot dai un ban…
Îmi zicea o prietenă că şi-a luat cu iubitul ei un abonament, astfel încât au convorbiri nelimitate între ei. Şi îmi explica ce bine că nu sunt 500 ori 1000 ori foarte multe puse într-un număr de minute, fiindcă atunci s-ar simţi obligaţi să le şi consume. Adică, asta e un fel de obligaţie de a vorbi chiar şi când nu ai nimic de zis, sau cum? Şi ce păcat că tot mai multe minute gratuite pe piaţă şi tot mai generoase oferte… (Dar când te trezeşti vorbind numa’-n ciuda Telecomului, ajungi să te întinzi la costuri suplimentare aruncate pe certuri aiuria şi împăcări fredonate.)
Iar oamenii preferă să scrie semese.
E cald afară. E nouă jumătate şi e cald. La şapte am deschis geamul, că e singurul moment când am vreo şansă să îmi chiar aerisesc camera. Ulterior, rămâne deschis, însă fără efect. Televizorul, activitatea numărul unu a românului peste 50 ani, vuieşte pe două teme: inundaţii şi călduri. Despre prima am tot dat eu cu presupusu’ prin vecini, acu’ e vremea să îi tragem de urechi pe cei care dau bătaie de cap salvărilor.
Ai 65 ani. Iei cinci pastile dimineaţa, două la prânz şi încă trei seara. Nu ştii cum le cheamă, decât că sunt pentru tensiune. N-ai voie să mănânci sărat. Zilnic consumi pâine. Pâinea nu creşte în cămară. Ea se cumpără de la alimentară. Care cumpărătură se poate face bine-merci la primele ore ale dimineţii, când drumul înapoi spre casă nu îl faci în ambulanţă. Că dacă te apucă plimbatul şi achiziţionatul franzelei de toate zilele taman în toiul amiezii şi te loveşte canicula în moalele capului, scuză-mă, n-ai dreptul să te plângi. Nu, ai doar pretenţia să vină ăia cu tiiiii-no-niiiii-no să-ţi vâre ceva pe venă, să-ţi dea două palme să-ţi revii. Asta în cazuri fericite. Că dacă te loveşte ghinionul în culmea hipertensiunii, ai boxat-o. Şi le strici şi amărâţilor de copii concediul. Concluzie, ce înţelegem din postul ăsta? Răspuns: nimic. Că nu e pentru noi, punct. Care umblăm în trafic în aer condiţionat (“umblăm” e folosit stilistic pe post de hiperbolă), ne suflăm mucii în batistă şi ne ungem ceafa regulat că prea bate alizeul la birou. Dar bătrânii noştri suferă de alte boli. Unele sunt la mintea cocoşului.
Anul trecut am surprins, pe la unu fără ceva la amiaz, o discuţie între doi moşi:
-Pfai, ce ne facem de căldură, Nicule (punct). / -Ne omoară cu zile căldura asta, aşa ceva n-am mai văzut de când sînt.
La ora aia la amiaz, soarele stă unde poate el mai cocoţat pe cer, iar umbra se zgârceşte crunt. Chiar m-am oprit lângă bătrâni şi le-am spus că doar juma’ de metru mai la stânga de s-ar da, măcar cheliile le-ar nimeri la umbră. Şi că la ce s-au pornit în miezul zilei pe uliţă, cu capetele descoperite, să ia temperatura împreună?
(N-am zis chiar aşa, dar ştiu că am plecat în pseudo-înjurăturile lor la adresa obrăzniciei mele. Mda, tinerii din ziua de astăzi, ne omoară cu zile…)
Un prieten tocmai se duce să-şi cumpere bicicletă. Dacă ar fi în Bucureşti, l-aş trimite la parcul de închiriat biciclete. Mai multe, am scris pe românia-curată.ro
şi am văzut că şi bobby a fost la inaugurare.
În rest, aruncaţi grijile la gunoi, scoateţi telefoanele din priză şi internetul din calculatoare. Have a nice weekend, folks!
Toate muierile pământului suferă, la un moment dat, de sindromul “părăsită şi prostită”. Ştiţi vorba că un deştept învaţă şi din greşelile altora, iar un prost nici din ale lui.
Culmea e că sindromul ăsta de mai sus se manifestă în egală măsură şi la nevastă şi la amantă. Că doar tot din aluat cu XX sunt fabricate amândouă. Diferenţa e că una are societatea şi pe mama soacră de partea ei, iar cealaltă numai pe o prietenă. Şi pe soacra celeilalte, în unele situaţii.
Iar acum voi face o afirmaţie pentru care multe mă veţi înjura şi puţini mă veţi înţelege.
Înainte, vreau doar să precizez că nu judec, din contră, admir.
Dacă el te înşeală, iar tu continui să îi răspunzi la telefon, n-ai dreptul să te plângi. Şi cu atât mai puţin, să-i mai şi faci capu’ calendar cu smiorcăiala de rigoare după ce apeşi butonul verde. Ori, mai tragic, să fii tu prima care apasă pe el. Că am văzut şi nebune care se aşează în genunchi, implorând îndurarea nenorocitului. (pardon, asta mi-a scăpat, nu nenorociţii sunt subiectul acestui post. Nici măcar atâta onoare nu primesc pe blogul meu)
Iar dacă el pleacă din patul tău spre copiii nevestei, la fel n-ai dreptul să îi reproşezi că nici Crăciunul ăsta nu îl petrece cu tine. Omul are obligaţii morale, pe care tu, desigur, nu le înţelegi. (din nou, de nenorociţi şi păcatele lor să vorbească popa la spovedanie, eu nu-mi pierd timpul cu aşa ceva)
Ideea pe scurt, îl vrei doar pentru tine? (sună ca un slogan publicitar, doar nu vă imaginaţi că o să scot la final bărbaţi cinstiţi la vânzare, nu de alta, da’ cu asemenea afacere aş da faliment urgent)
Da.
Însă în momentul în care tu îl accepţi cu mirosul alteia în piele, eah.. în momentul ăla ţi-ai pierdut dreptul de a pretinde exclusivitate. Iar el şi-a câştigat dreptul de a profita de tine. Cu prostia ta, toate la un loc grămadă.
¤ Atenţie, post lung. Ai libertatea de a nu-l citi.Şi nu-mi da BUZZ pe mess.
Dacă vezi cerculeţul ăla roşu, cu o dungă albă în centru, e semn că n-am chef de poveşti.
Ştiu, aş putea sta “pe invisible” sau m-aş putea plimba prin parc. Dar uite, vreau eu să apar la tine în listă, cu poza mea culeasă de pe flickr şi linkul către blonde.
Şi nu vreau să răspund la telefon. De aia s-a inventat funcţia de caller ID. Că să am eu libertatea asta. Deci, nu are rost să insişti. Şi am o opţiune la mobil, care face ca nici măcar ecranul să nu pâlpâie când mă baţi la cap.Plus, dacă am binevoit să apăs tasta aia verde, aş prefera să îmi faci un rezumat cu problema pe care o ai. Pentru că, în general, mă suni când îţi trebe ceva de la mine. Puţini sunt ăia care nu au nimic să mă roage dupa întrebarea cu ce faci.
A, şi era să uit. Întreabă-mă întotdeauna CE FAC, nu CE MAI FAC, iar eu îţi voi răspunde că eram pe drum spre veceu, dacă eram pe direcţia aia. Ca să pricepi tu, interlocutorul cu minute gratuite, că aş aprecia să fii concis. Că telefoanele mobile sunt nocive, iar al meu nu a fost achiziţionat pentru taclale.Apreciez să mă suni rar, dar să îmi spui ceva concret. Că ai făcut ceva. Sau că ai văzut ceva. Tot ceea ce n-ai făcut, n-ai văzut şi n-ai mâncat la prânz NU MĂ INTERESEAZĂ. De fapt, nici ce-ai mâncat nu mă prea interesează. Exceptând cazul în care ţi-a picat prost şi acu’ dai în greţuri şi vrei leacuri. Băbeşti, că la altele nu mă pricep. Încă.
Nu mă interesează ce ai visat azi-noapte, decât dacă e ceva ieşit din comun. În sensul ăsta, avea shmirtzic nişte poveşti interesante. Şi o să-i mai cer detalii, că vreau si eu vise ca ale lui. 
Nu-mi spune ce ştiu şi eu deja. Şi nici ce îţi închipui că mi-ar plăcea să aud. Nu sunt atât de blondă pe cât par. Şi nu-mi vorbi în fraze de pe blogul meu. Alea eu le-am scris, deci nu mă impresionează cu nimic. Vino şi tu cu ceva nou. Un schimb de informaţie mă captivează aproape întotdeauna. Sunt mult mai interesată să aud ce ai tu de zis, atâta timp cât e ceva deştept. Că ce am eu de spus, ştiu, oricum. Iar oamenii cu greu mai ajung la dialoguri, în ziua de azi. Mai degrabă, o succesiune de monologuri. Plictisitor.
Vreau să interacţionez, dar dacă mă oboseşti şi faci gălăgie multă într-un pahar cu apă, m-ai pierdut. Ascultă-mă fără să întrerupi pentru a mă întreba dacă nu mai vreau o prăjitură. Nu trăiesc ca să mănânc. Şi când mi-e sete, o să-mi iau singură. Sau o să te rog pe tine.Explicam cuiva, de curând, că e important să îi fii celuilalt alături atunci când are el nevoie, nu când ai tu timp. E uşor de înţeles, dar greu de aplicat.
Nu încerca să mă cocoloşeşti, că nici mama nu face chestia asta. Am spus-o dintotdeauna, dar unii nu m-au crezut decât când a fost prea târziu. Nu te ofensa dacă nu dau detalii despre încotro mă duc. Alea oricum le ofer când şi cui vreau eu, nu când mi se cer.Nu te chinui să mă înţelegi, nici să mă aprobi. Când vreau înţelegere, caut să o obţin cu argumente. Dar pesoanele vizate sunt relativ puţine şi nu presupun multă muncă de lămurire. Căci uneori mă citesc din priviri sau telefon.
Iar când mă apucă logoreea, ascultă-mă. Sau opreşte-mă fără reţineri. Numa’ nu încerca să-mi laşi impresia că eşti atent. Tot o să-mi dau seama, deci atâta efort şi degeaba. Apreciez pe cel care spune ce simte, pentru că uneori e nevoie de curaj pentru asta. Alteori de nebunie. Şi nu îţi cere scuze niciodată pentru felul în care simţi.
Îmi amintesc primul oracol pe care l-am completat printr-a doua. Unde la ich schwarme fur am trecut Freiheit. Adică libertate. Nu ştiu dacă face vreun sens, dar incă e valabil.
