V-ați întrebat vreodată cum e viața de femeie pentru o femeie care suferă de cancer? Dincolo de fricile și durerile fizice, dincolo de părul pe care îl pierde în chimioterapie, de orele pe care le petrece prin spitale. V-ați gândit oare vreodată dacă ea mai are chef să se dea cu parfum? Cu ce scop se mai uită în oglindă? La ce bun, dacă oricum e condamnată într-una din cele mai grele lupte, cea cu moartea. Oare mai are ea chef să se dea cu ruj?
A fost o vreme când aș fi încercat orice ca să slăbesc, inclusiv psihologia inversă. Așa că, am băgat atâta Mars în mine, până oricărui om normal i s-ar fi făcut rău. Nu mi s-a întâmplat, deci concluzionez că există o genă a toleranței la ciocolată, care în mod sigur la mine s-a exprimat.
Mi-a venit în Anglia scrisoarea în care mă invitau să-mi fac screening-ul pentru cancerul de col uterin. Probabil că au trecut 5 ani de la ultima analiză și e vremea să o repet. O treabă foarte simplă, un pic neplăcută, dar foarte importantă. Am zis, ok, să-mi fac în România. Ocazie cu care am aflat cu bucurie că avem și noi program de detecție a cancerului de col uterin, vă povestesc pe scurt și din interior, cum a fost el implementat (luați loc înainte, nu e tocmai la ce v-ați aștepta):
Mihai Vasilescu a scris acest text, Șapte semne care-ți pot da de bănuit că te înșală, care mie mi se pare senzațional, fenomenal, extraordinar de bun. Realmente, mi se pare de departe cel mai cel text al lui, nu înțeleg de ce nu este în topul celor mai vizualizate și viralizate articole.
