Ruj roșu pentru zile negre

V-ați întrebat vreodată cum e viața de femeie pentru o femeie care suferă de cancer? Dincolo de fricile și durerile fizice, dincolo de părul pe care îl pierde în chimioterapie, de orele pe care le petrece prin spitale. V-ați gândit oare vreodată dacă ea mai are chef să se dea cu parfum? Cu ce scop se mai uită în oglindă? La ce bun, dacă oricum e condamnată într-una din cele mai grele lupte, cea cu moartea. Oare mai are ea chef să se dea cu ruj?

În Anglia, există în spitale consiliere psihologică pentru pacienții oncologici, știu de la Horațiu. Sunt clinical psychologists, care se ocupă exclusiv de work-life-balance și starea non-fizică a pacientului. Sunt atât de specializați, încât există chiar neuropsychologists, care sunt responsabili doar de pacienții neurologici și neurochirurgicali. Fac testări cognitive și verifică foarte aplicat la pacienții cu tumori craniene, de exemplu, cât de afectată le este cogniția, etc.

În România, ești cam pe cont propriu când vine vorba de sănătatea ta. Așa și aceste doamne.

M-am gândit mult dacă să vă arăt poze cu aceste femei foarte frumoase. O să vă impresioneze, vă spun de pe acum. Sunt poze de la un eveniment numit ”Glam me up”, organizat de voluntarii Asociației Române Împotriva Leucemiei, pentru câteva dintre pacientele secțiilor de hematologie de la Fundeni și Colțea. Special pentru ele, s-a organizat cu voluntari și fără vreun mare sponsor în spate, o întâlnire într-un studio foto, unde doamnele au putut proba peruci, diferite ținute și accesorii și au fost machiate de un make-up artist. Iar rezultatele au fost imortalizate în fotografii profi de Cristina Paraschiv. A fost cam așa:

Iar dacă vă mai țin nervii pentru ceva, vă invit să citiți mărturia uneia dintre ele:

Mie mi-a povestit despre asta Mădălina Rândașu, o veche prietenă, pe care am cunoscut-o pe vremea când scriam acel articol despre celule stem pentru revista ELLE. Mădălina e o învingătoare a unei boli grele, am încredere mare în ceea ce-mi spune ea:

 În România aproape că nu se face nimic să te susțină când treci prin așa ceva. Consilierea psihologică e timidă, grupuri de suport mai rar și nu mai vorbesc de cât de importantă este atitudinea pozitivă care poate veni și din exterior. Trebuie să fie cineva care să le aducă aminte femeilor care trec printr-o asemenea experiență că sunt femei și că sunt frumoase. 

credit foto Cristina Paraschiv