Când ajunge provincia în Bucureşti, Bucureştiul -nu înţeleg de ce- simte obligaţia clocotindă în ospitalitatea domnească de a duce provincia în mall. După cum spuneam, şi noi avem frigidere şi pizza cu livrare la domiciliu, acolo în vârful dealului. Plus, ţinând cont de faptul că în ultima lună am fost mai mult prin Bucureşti decât prin alte locuri natale, nevoia mea flămândă de cultura magazinelor era suprasaturată de mult şi nu numai atât, dar foarte concentrată şi pentru viitor. Astfel să vă imaginaţi următoarea scenă: mătuşa mea probând diverşi pantofi prin magazine, iar eu proptindu-mi poponeaţa de orice obiect destinat proptelii.

Şi observând lumea dintr-un punct static, m-am întrebat -la vederea domnişoarelor bronzate la rotisor şi tăvălite prin fond de ten în plină vară- oare ele cum se simt în rolul ăsta? Am văzut fete cu eşarfe la gât, ‘eţi fi auzit voi că e trendy, dar aţi greşit sezonul, mamă. Oare asta e natura lor? Oare aşa arată comoditatea pentru ele? Mie îmi e foarte greu să asociez comoditatea cu o contracţie permanentă a orbicularilor gurii în atitudinea de monica columbeanu ori elena băsescu. Oare aspirina duce şi febra musculară de la buze? / Eu votez pentru naturaleţe. Asta cucereşte pentru că niciodată nu e fake. Iar fake-urile te încadrează în categoria ieftin (metaforic, nu economic). Nu, mulţumesc. Îmi place parfumul pielii mele proaspăt ieşite de sub duş, îmi place freza ciufulită de dimineaţa din oglindă şi îmi ador superstarurile de toate zilele. În capitală nu-mi ascund vreo clipă graiul ţărănesc, fiindcă ştiu că vorba mea corcită poate avea mai mult miez decât cinci fandosite de shopping center.

Iar altă realitate care m-a distrat: un merţan în parcare. De fapt, în visele lui intra în parcare. Alţii aveau de mult loc aici, dar şi visele cu merţane erau de mult. Ăsta săracu’, însă, nicicum nu izbutea să se înghesuie în vreun loc… Acuma, ai merţan, nene, ce mai vrei, şi loc de parcare?! (cea mai frumoasă maşină din lume nu mi-a dat vreodată asemenea probleme de geometrie)