Sunt momente în care îmi e greu. Și sunt tot mai dese aceste momente în ultima vreme. Și, oricât mi-aș dori să fie totul doar lapte și miere, să fie totul doar miros de migdale și bebeluș, nu prea e. Oricât mi-aș dori să fiu eu mama aia multifuncțională, așa cum multe prietene de-ale mele sunt, să le pot face pe toate cu copilul într-o mână și determinarea în cealaltă, să-mi scutesc bărbatul de frecat morcov uscat de pe faianță, oricât, oricât, nu sunt, nu pot și nu o să se-ntâmple.
Zborul cu avionul e foarte diferit când ai cu tine un bebeluș. Primul zbor cu Tudor a fost când el avea o lună și o zi. Atunci, totul a decurs foarte simplu, a dormit aproape non-stop, iar în rest a stat la sân.
La 5 luni și jumătate e diferit, fiindcă nu mai petrece atât de mult timp dormind, nici la sân, de-acum are dorințe, cerințe, vrea distrat, jucat, complimentat, pupat. (Haha, asta cu pupatul e băgată de la mamă-să putere. Sper că vrea pupat și că o să mai vrea încă vreo 20 de ani de-acum încolo)
Zborul de dus cu bebeluș de 5 luni și jumătate
Văd cum se trezeşte un băieţel în bebeluşul meu de 5 luni fixe. Unul adorabil, cu picioare delicioase, îmbrăcate în cărniţă fină. Un băieţel cu freză hipsterească, toată naturală, de habar n-am cu cine-o semăna. Care începe să ştie bine ce vrea: o jucărie-n gură, un cântec lălăit, o gîdileală bună. Care reuşeşte nişte acrobaţii straşnice, cum ar fi să-şi crăcăneze picioarele perfect ori să şi le lingă pe amândouă cu o singură limbă. Care deja poate face mai multe lucruri în acelaşi timp, adică să sugă un deget şi să se tragă de picioare, asta în timp ce te urmăreşte să vadă dacă eşti atent. Un băieţel care câştigă lupte grele, finalizate în victoria de-a se ridica în fund. Unde nu ştie cât rezistă, dar el tot nu se lasă oricum.
Era prima noastră ieşire în 3, la cafeneaua din grădina botanică. În miercurea celei de-a doua săptămâni din viaţa lui. Afară era un frig cu soare, copilul bine îmbrăcat, am luat loc pe terasa acoperită, măcar să ne mai vadă soarele un pic. Soţul a comandat cafeaua pentru el, pentru mine -apa, bebeluşul era liniştit. Până când s-a neliniştit. Şi, ghici ce, a început un pic să plângă.
Cred că e deja suficient de cunoscut şi general acceptat faptul că alăptatul e varianta cea mai sănătoasă de hrănire a bebeluşului, pentru toată lumea. Inclusiv pentru liniştea familiei (din punct de vedere logistic şi financiar, e ceva mai complicat să pregăteşti biberoane cu lapte praf). Asta nu mai suportă discuţii. Acesta nu este un articol despre bebeluş şi hrana sa. Ci despre mamă şi liniştea ei.
