Erau vremuri când gustul rahatului era ceva atât de obişnuit, încât aproape uitasem că mai sunt şi alte senzaţii pe lumea asta. Erau zile în care singura consolare la care mai puteam apela era imaginea unui rahat mai savuros. Întotdeauna e loc de şi mai rău, credeţi-mă. Iar oricât de jalnice ar părea consolările, uneori, dacă funcţionează, sunt binevenite.

Apoi, conform tradiţiei din adolescenţă -vârstă pe care nici nu mai sper a o depăşi vreodată- am trecut în cealaltă extremă. Aia în care te crezi stăpân pe propriul destin, în care crezi că prima iubire ţi-e şi ultima, că oamenii nici nu sunt urâţi, ci doar ţi se pare. Că un zâmbet poate cuceri tirani şi o prejudecată lăsată la uşă, schimba legi. Şi în vâltoarea unui extaz nefăurit, ci real până la ultimul sâmbure, în goana după “vă arăt eu că se poate, necredincioşi conservatori ce sunteţi” primesc una din acele lecţii de viaţă pe care n-o uiţi cât tăieşti.  O palmă scăldată-n ironia sorţii, ca să văd eu cine-i şeful. Şi când să îmi feresc şi celălalt obraz, mă trezesc cu alta peste ceafă. Că niciodată nu-i cum ţi  se pregăteşte, ci cum se nimereşte.

Şi chiar dacă lecţiile de valoare există, noi nu le-am priceput încă. Dilemele existenţiale se trăiesc, nu se rezolvă. Că-şi pierd din farmec. Iar lecţiile de viaţă se primesc, nu se vorbesc în cuvinte. Dar, dacă n-ar fi, nu s-ar povesti… Ştiţi, nu înseamă că dacă am căutat şi nu am găsit, ceea ce am căutat nu există. Poate nu am căutat destul. Iar unele răspunsuri erau mult mai aproape decât ne-am putut imagina vreodată. Însă momentul la care le aflăm nu e altul decât cel mai potrivit. Să te întrebi de ce e prea riscant. Să te bucuri cu cinste e tot ceea ce poţi face.

O viaţă de om. O figură în fotografiile de la grădiniţă, o prezenţă în prima zi de şcoală. Colega de bancă dintotdeauna şi coechipiera jocurilor de cărţi.

MOMENTE.

Băile bălăcite la soare şi tălpile goale pe iarba din curte. Bulgăritul în parc şi leagănul din colţ. Telefoane insuficiente şi poveştile neterminate. Petrecerile nesfârşite şi dureri de picioare. Tocuri prea înalte şi nopţile pierdute. Întrebările nerăspunse şi finaluri fericite.

Momente.

Primul fluturaş în burtă, primul manifest de prostie. Prima menstruaţie în chiloţi. Prima întâlnire cu bujori la purtător şi primul sărut franţuzesc. Prima palmă de la viaţă sau ultima gogoaşă servită. Prima greşeală iertată şi ultimul gest afectuos. Primul semn de cutremur şi ultimul spasm incercat.

momente.

prea puţin

c            i                      o                    b                   u                      r                    i