Am primit acest mesaj înainte de Crăciun, de la doi medici, colegi de-ai soțului meu. Pe dr. C.M. poate v-o amintiți de aici, când a lăsat un comentariu emoționant, care a mișcat sponosorul acelui concurs să suplimenteze premiul pus în joc (nu pentru ea, ci pentru o altcineva). Mesajul îl redau integral, exact așa cum l-a scris dr. N.M. Sunteți liberi să-l distribuiți, copiați, preluați, oricum credeți că puteți să ajutați.
Mi-a spus cineva de curând. Asta, în contextul în care, e greu să faci un copil, să îl crești, să îi oferi o educație, niște haine curate și o mâncare decentă de trei ori pe zi. Normal că e și foarte frumos, că pe fiecare silabă pe care o scoate copilul o simți ca pe o victorie personală. Asta, desigur, până începe să spună ”nu vreau” și s-a dus tot feng shui-ul.
Ca să fie fericite.
Aș îndrăzni să enumăr anumite mărci de genți și de pantofi (căci mă pricep la visat destul de bine și nici nu cred că e vreuna dintre noi nebună să se simtă ofensată când primește o pereche de Hardot), dar nu despre asta e vorba în fericire.
Nu e despre flori, bijuterii sau bombonae.
Prima regulă: cu familia și prietenii ăia buni ne sunăm, urăm și gratulăm cât mai aproape de doișpe noaptea în prima zi dintre ani, atunci când să prinzi semnal pe GSM e prima victorie absolută în lupta contra sistemului. I-am învins, am prins linie, am vorbit 30 de secunde întregi! Cred că noi, ăștia tineri, simțim așa o reminiscență a perioadei pretelefonie mobilă, când oamenii erau foarte deconectați (că nu aveau whatsapp, erau cam obligați să vorbească doar cu persoanele din apropierea fizică și geografică). Și simțim această dorință în străfundul sufletului nostru să facem, să dregem, să sunăm, să felicităm acum, acum, de zici că arde!
Sunt bătrână, prieteni. Dacă ați ști voi de câte ori și-a rezoluționat blonda voastră toată ciocolata de pe pământ, pe care urma să n-o mai mănânce niciodată, dacă ați ști voi câte donații ferme și convingătoare a făcut sub forma unor multe abonamente la săli de sport, nefolosite nici măcar o dată, dacă ați ști voi de câte ori s-a jurat ”e ultima seară când mă culc nedemachiată”.
Hai ca am facut-o si pe asta: eu sunt Miruna, am un bebe de aproape 2 ani si acest revelion l-am petrecut la club. Sa vedeti cum a fost.
Mai intai, e foarte important de specificat ca imi pregatisem tinuta cu vreo saptamana inainte, imi aranjasem parul cu fixativ (ceea ce e exceptional la mine), ba chiar si unghiile mi le-am facut! Inainte sa ies din casa, imi zice tata:
-Stii ca ai ruj rosu pe buze?
