Mintea bebelușului este ca o foaie albă de hârtie, pe care vin înscrise toate informațiile despre sine și despre lume. Copilul știe după primii ani de viață dacă această lume e un loc prietenos, unde se poate simți în siguranță sau dacă, dimpotrivă, e un loc unde trebuie mereu să fii în alertă, de parcă un pericol poate lovi în orice moment.
– Și, cum i-ai spus că ești însărcinată, cum i-ai dat vestea cea mare lui? mă întreabă prietena mea, după ce i-am zis că așteptăm un bebeluș în curând.
– A, păi a fost cam invers. Oricât de ciudat sună, el a știut mai întâi.
Legătura e aparent simplă, deși observ că multă lumea nu se gândește la ea: Dacă aveți o asigurare de locuință, plecați de acasă și postați asta pe facebook e un fel de invitație pentru hoți. Ca și cum ți-ai lăsa geamul deschis ori ușa descuiată. Portofelul la vedere în mașină, cu geamul lăsat.
Timișoara, aeroport, într-o seară de noiembrie anul trecut. Ne pregăteam să zburăm înapoi spre București. Eram cu Tudor (1 an 8 luni), cu mama mea, Ioana (Prințesa Urbană) și Raluca Kișescu. Ne întorceam de la o conferință locală cu și despre bloggeri. Cum încă alăptam, am anunțat organizatorii că vin cu copilul și cu bunica lui, că nu aveam cum să ne despărțim încă. A fost totul ok, conferința a mers strună, nepotul și bunica fericiți.
Prima dată, mi-a atras el atenția:
-Știi, tu tot zici ”copilul meu”. E al nostru, să știi.
Ai fost la dentistul de la clinica privată unde îți faci detartrajul bianual inclus în pachetul tău de la muncă, ăla ți-a făcut o radiografie și ți-a zis că ai un dinte praf, e nevoie de tratament de canal și obturație (plombă) pe rădăcină, ți-a explicat omul vreo 10 minute ce înseamnă asta, dar ai uitat tot când ți-a zis prețul: 900 lei.
