Fără să apleci urechea la ce zic alții, la ce critici îți aduc sau ce îmbunătățiri ar face ei la viața ta de familie. Ce e bine pentru alții poate fi diferit pentru tine, ce o ajută pe altă mămică din parc mă poate încurca pe mine. Să vă povestesc ceva.
Studiul e aici, dacă sunteți ultra-curioși de detalii. Dacă nu, vă zic pe scurt cam despre ce-i vorba. Cu alte cuvinte, veștile-s bune!
Era mai demult o reclamă, parcă la ceva detergent. O scrisoare a tatălui aflat la bătrânețe, către fiica sa. Pe fundal, apare fiică-sa, seara, de la serviciu, cu plasele pline de mâncare, începe să taie legume, să bage hainele la spălat, în timp ce mai răspunde la un telefon și îi servește un ceai soțului, pe canapea.
Încă mi se pare ca-n filme. Încă mă uit la hăinuțele mici pe sfoară, la uscat, și mi se face un ghem de iubire în burtă. Încă îi miros șosetele când i le dau jos și îmi scufund, noaptea, nasul în cârlionți și inele.
De când îl avem pe Tudor (aproape 2 ani), întrebarea ”cum a fost drumul?” nu se mai referă la trafic, pentru noi. A dormit? A plâns? A mâncat? Cum, n-a dormit?
N-ați fost atenți câteva zile și noi am dat o fugă până-n Cipru, mai exact Larnaca. Pe principiul, unde zburăm să mai prindem bilet gratuit înainte de a împlini copilul 2 ani? Ne era un pic de dor de Londra, recunosc, dar când ne-am vizualizat împingând la cărucior pe niște rampe perfect child-friendly, pe vânt și ploaie, la 3-4 grade, ne-am reorientat rapid. Ceea ce s-a dovedit a fi o decizie excelentă.
Larnaca, Cipru, 23 de grade în fiecare zi. Sfântă inspirație!
