Era mai demult o reclamă, parcă la ceva detergent. O scrisoare a tatălui aflat la bătrânețe, către fiica sa. Pe fundal, apare fiică-sa, seara, de la serviciu, cu plasele pline de mâncare, începe să taie legume, să bage hainele la spălat, în timp ce mai răspunde la un telefon și îi servește un ceai soțului, pe canapea.
Taică-său își cere iertare, într-o scrisoare universală a oricărui tată pentru fetița lui.
Iertare pentru toată copilăria ei, când se juca ”de-a mama și de-a tata” și avea grijă de casa ei imaginară. Acum are grijă de o casă mai mult decât reală. Și de un job la fel de obositor.
Sunt foarte mândru de tine. Dar îmi pare atât de rău. Că trebuie să le faci pe toate singură. Că nu te-am oprit atunci, când erai mică și te jucai de-a mama și de-a tata. Îmi pare rău că nu ți-am spus că nu e treaba ta să le faci pe toate, ci și a bărbatului tău. Dar, cum aș fi putut să îți spun asta, când nici eu nu o ajutam pe mama ta?
Și ce ai văzut, aia ai învățat.
Soțul tău a văzut, la el în casă, probabil același lucru. Că nici tatăl lui nu o ajuta pe mama lui la nimic. În jocul de-a mama și de-a tata, băiețelul care a fost probabil se prefăcea că se uită la televizor, în timp ce tu te prefăceai că pregătești masa.
Îmi cer iertare în numele tatălui său.
Și îmi mai cer iertare în numele tuturor taților care au dat exemplul ăsta greșit vreodată.
Se spune că fetițele își aleg soții după modelul tatălui lor, iar băieții, soțiile după modelul mamei lor. Se mai spune (și aici pot să garantez, căci cunosc personal multe cazuri) că atât mamele, cât și tații își doresc pentru băieții și fetele lor tot ce-i mai bun pe lume. O viață fericită, un partener de nădejde.
O altă certitudine pe care psihologii o repetă la nesfârșit este că primul model de relaționare pe care mintea noastră l-a salvat în memorie e cel al părinților noștri. Asta e cam ca primul sărut: poate ai parte de altele mai bune după, dar pe ăsta nu îl uiți cât trăiești.
Așa că, oricât de tare v-ar enerva nevasta, alegeți o cale pașnică de a împăca situația, nu musai de dragul ei, ci neapărat de dragul fetiței care vă vede. E unul dintre cele mai mari cadouri pe care i le puteți face.
De câte ori soția ta pune singură masa, de atâtea ori fetița ta va fi o servitoare pentru soțul ei.
De câte ori nu participi la dat cu aspiratorul, de atâtea ori cineva îi va călca în picioare munca fetiței tale.
De câte ori nu cari și tu plasele cu mâncare, de atâtea ori fetița ta va fi umilită de cineva.
De câte ori nu îți cinstești nevasta, de atâtea ori copila ta va înghiți critici.
De câte ori vii târziu acasă, de atâtea ori, fetița ta va adormi singură seara.
De câte ori vii beat acasă, de atâtea ori fetița ta va respira aburi de alcool până dimineața.
De câte ori ridici vocea sau mâna, de atâtea ori fetița ta va încasa palme sau pumni, cu resemnare.
De câte ori o înjuri pe mama ei, un tip îți înjură copila.
Așa că, fii, pentru soția ta, bărbatul pe care ți-l dorești pentru fiica ta. Și sigur ea o să-l găsească.
Pe cât de fain începuse reclama respectivă, ea se termină mai mult decât S.F. cu această revelație a bătrânului tată care merge acasă și se apucă de băgat rufe la spălat :))) #whishfulthinking
foto Unsplash
Simona Schwab
Ai scris cat se poate de frumos. Eu nu sunt asa rezervata, am scris despre acest subiect, dar sunt mult mai vehementa in afirmatii… Marele meu vis este sa particip anul acesta la o campanie a tuturor bloggerilor impotriva violentei domestice.
Miruna
Ce te opreste sa o faci? S-a scris mult despre asta, dar nu stiu cand nu va fi destul.
Ana G.
Jos pălăria pentru textul din seara asta!
Miruna
❤️
Disagă Ioana
Într-o relație, căsnice totul se face in doi , nu trebuie să le punem totul pe tavă, doar nu sunt handicapați să, nu poată băga și ei la spălat… Sa nu participe la treburile casei … atata timp cat totul in pat treba se face in doi asa totul trebuie facut in doi … Sunt într-o relație de 8 anii , Doamne ajută, nu ma jicnit niciodată, sincer niciodată, nu ne mințim, nu ne jicnim părinți, comunicăm, ne respectăm reciproc și întotdeauna cautam soluti împreună in orice impas , ne sprijinim reciproc .
A fost si educat de părinți lui n-am ce zice nota 10 pentru ei .
În orice familie exista mici neînțelegeri dar comunicarea e baza, intelgerea si respectul, si iertarea reciprocă și ajutorul . Daca ele nu sunt la bază totul e in zadar , singura nu poți să te lupți cu un zid .
K'melia
Din păcate la noi prea multe mama cred că este o dovadă de dragoste în a face ele tot si eventual a le pune doar pe fetite sa le ajute, sa invete să fie gospodine, bune sotii si bune mame dar nimic pe băieți. Mamei mele coafeza care ia facut freza de mireasa in 1965 i-a spus orice faci ține-l pe sotul tau langa tine, speli rife pune-l sa le limpezească, gătești pine-l sa curete legume, la incepit o va face din dragoste și mai tarziu va crede că asa e normal!!! Verisorii mei, baietii fratelui tatalui au crescut la tara cu mama si bunica casnice dar matusa nea ia învățat sa gătească, sa isi coase un nasture sa facă curat spunandu-le ca atunci cand ambii soti au serviciu si aduc salar in casă si treburile casnice trebuiesc împărțite, am admirat-o mult pentru aceasta gandire, chiar dacă avea 5 clase si era țărancă a gandit mult mai intelept decat parinti cu facultate.
Un'OM
Interesant articol.
Multe comentarii.
Dar prea multe “analfabete”. 🙄
Te dor ochii de la atâta LIMBA ROMÂNĂ…stricată! 😠
Litere aruncate cu praștia, fără gramatica și ortografia LIMBII ROMÂNE… na, suntem în mileniul vitezei… femeia este “emancipată”, face multe “trebi” odată… off off… 😏
De aia apar “fetițe” gen “Vulpița” pe la televizor și în online, să promoveze analfabetismul femeilor…femei ce NU sunt interesate de faptul că pot fi un exemplu pt alte fetițe ce vor citi aceste rânduri…negândite, necitite, doar postate…offf viața mea.
“Succesuri să aveți în viețile voastre!”
Cristina
Imi permit sa cred ca nu toate fetitele patesc la fel ca mamicile lor, nici macar majoritatea, pt ca ele stiu sa discearna raul de bine. Eu sunt una dintre ele care am ales asa NU. Never. Si am ripostat si am vazut nedreptatea, dar este si vina sotiilor ca accepta atat de multe compromisuri….din varii frici. Si am cel mai bun sot din lume, dar acolo unde el nu stie sa dea, cer eu. Cu drag doresc fetitelor sa gaseasca puterea interioara pe timp ce cresc. 😊
Miruna
Bine, tot mai simplu e sa isi dea silinta tatal un pic mai mult si am castigat din start 2 femei fericite!
K'melia
Din păcate Cristina trebuie sa te contrazic, iti recomand să citesti cartea “Femei care iubesc prea mult”scrisa de Robin Norwood. Noi cu toții cand devenim adulti cautam ceeea ce este normal pentru noi și ceea ce am văzut acasa la părinții noștri este normalul pentru noi, în proportie covârșitoare cei care au fost abuzati in copilarie vor fi ca adulti fie victime ale abuzului gie abuzatori.
BaLaura
Adevărat, am citit și eu cartea aceea și din păcate marea majoritate a copiilor fac ceea ce văd în familie și poartă sechele toată viața lor. Eu sunt una dintre acele “fetițe” și tocmai am părăsit o căsnicie unde eram sclava mereu neapreciată. Și da, m-au urmărit mereu criticile și vorbele mamei “ești fată, ia și fă, că o să te lase ăla dacă nu știi să faci nimic”. L-am lăsat eu pe el, după ce am realizat toxicitatea relației și după ce mi-a crescut mintea.
Acum sunt liniștită, fac de toate, mă iubesc așa cum sunt, nu mai accept compromisuri și am și o fetiță minunată pe care vreau să o învăț ce e respectul de sine.
Mulțumesc pentru articol, Miruna! Sper să reușiți,voi, bloggerii, prin acest gen de articol, să deschideți ochii cât mai multor femei, să nu accepte o viață de sclav “de dragul copilului” și să găsească un partener cu care pot împărți totul, inclusiv sarcinile casnice.
883
Foarte frumos ai descris tot, din păcate văd că așa este – partea cu asemănările tată – soț, iar cu cât e mai tânără nevasta, parcă cu atât mai mult seamănă soțul cu tata nevestei….
….însă oricât de bine scrisă să fie acest text, din păcate nu cred că va ajunge la persoanele la care ar trebui: adică la tăticile de fetițe, iar noi, nevestele degeaba suntem de acord cu tine, viața noastră nu se prea schimbă….
Miruna
Never say never. Poate cineva o sa foloseasca butonul share si altcineva o sa citeasca si o sa casa pe ganduri
Greta
Da și nu 🙂 Când eram mică, tata era cam ca-n frazele tale cu ”de câte ori…”. Soțul meu e fix opusul. Printre altele, am avut în minte o idee citită undeva: urmărește-l cum se poartă cu mama lui, așa se va purta și în propria familie.
N-am dat greș 🙂
Miruna
Si asta e adevarat. Desi, multi barbati au fost foarte cicaliti de mame si daca au norocul de a iesi din tiparul cicalelii cAnd isi aleg nevasta, se vor purta foarte diferit.
Alexandra
Fix la asta ma gandesc de cateva zile . Ce exemplu ii dau eu Azariei ca femeie…? Si mi-a aparut articolul tau 😂 pe care il trimit si tatalui ei acum .
Intotdeauna am fost de parere ca exemplele atat bune cat si rele pleaca de acasa de la parinti. Eu am vazut-o pe mama facand mancare si curatenie mereu… si desi stiu ca nu e in regula.. eu fac aceleasi lucruri acum …. iar sotul meu la fel.. vazand ca mama lui era cea care mereu facea totul.. i se pare normal ca femeia sa se descurce cu toate treburile casnice … trist dar adevarat
Mihaela
Felicitari! Mare adevar in toate si chiar asa se intampla. Lucruri traite de mine in copilarie si apoi in viata de adult. Normalitatea parca e departe si ca o poveste. Credeam ca daca fac si ma implic in toate voi fi apreciata si respectata,dar din pacate partenerul de viata (sotul) nu vede asa. Am zis apoi ca fetele mele vor creste si vor vedea implicarea mea totala in tot ce e necesar vietii si corect totodata,dar am ajuns sa imi spuna ca este prea mult-adica el vad asa cum este bine si corect si multumesc bunului D-zeu pt.asta,dar regret tare mult ca nu am avut curajul de a opta pt ceeia ce era bine si frumos pt ele si dezvoltarea lor-scutindu-le de multe episoade anormale ale vietii de casnicie! Imi dorec din toata inima ca partenerul lor de viata sa fie altfel decat modelul tatalui lor si sa nu faca singure ceea ce trebuie facut in doi si sa isi poata impartasi absolut orice lucru si asi fi alaturi !
mai
Sustin. Parintii trebuie sa fie primul exemplu de impartire a responsabilitatilor. Cine vrea sa faca toate treburile casnice de placere, fie, dar sa nu rezulte asta din vreo obligatie nescrisa (cum ar fi gura lumii).
Miruna
Exista cineva asa? 😂😂😂
mai
Da. Obsedatii/obsedatele de curatenie. Cumva, casa nu e niciodata suficient de sterila, un microb tot sta ascuns pe undeva.
Adela M.
Modelul asta era si la noi acasa, mama trebuia sa le faca pe toate singura (mai tarziu si cu ajutorul nostru); doar ca ea niciodata nu s-a conformat cu asta, cere ajutor si azi desi de obicei primeste injuraturi si blamari…
Poate noi (3 fete) am invatat ca ASA NU E OK si am ales altfel.
Pe dragul meu l-a invatat mama lui sa faca de toate acasa, daca tot nu avea ajutorul sotului ei. Eu cand ieseam cu un baiat si relatia devenea mai serioasa imi imaginam: Ce fel de viata voi avea cu el? Am aceeasi viata acum ca si inainte de casatorie: facem totul impreuna ca apoi sa ne putem relaxa, odihni, plimba sau orice vrem noi
Dar ma intristeaza cand inca vad modelul bunicilor, cand totul acasa era “treaba de femeie”
Miruna
Sunt multe mame care fac totul si fiindca nu au incotro, dar si fiindca asa stiau sa isi exprime grija. Zilele trecute era cineva la noi, lui Tudor i-a scapat un strop de lapte pe masuta si tipa a zis: “lasa ca sterge Maria” Am intervenit imediat, desi Maria e doamna care face de doua ori pe luna curatenie, ea nu ne sterge la gura, cum ar veni. Copilul e mare, deja poate curata singur dupa el. Ea a ramas foarte impresionata, mi-a zis ca am dreptate.
mihaela
Eu imi doresc ca fiica mea sa aiba un sot asa bun cum este tatal ei. Dar stii cum se zice, ca incerci sa ii dai de toate, dar noroc nu poti. Sper sa aiba norocul meu.
Miruna
Ce frumos! >) Ce bine ar fi să vorbească așa toate mamele!
IQ
umm…nu exista noroc, exista doar nevoi psihologice, determinate de mediul in care am crescut si tipul de relatii cu care am avut de-a face in special in copilarie. Pe baza acestora ne alegem partenerii si tipul de relatie in care vom fi. N-are nicio legatura cu norocul, sunt chestiuni (aproape) stiintifice (zic “aproape” pentru ca psihologia nu e considerata stiinta de unii, in special in raport cu psihiatria). Recomand si eu cartea de mai sus, ar trebui citita de orice femeie care se afla intr-o relatie abuziva, dar si de cele care se auto-abuzeaza stand intr-o relatie in care lasa foarte mult de la ele “ca sa fie bine”.
Ioana
Tata a plecat când aveam doi ani. N-am putut, deci, sa ma bazez pe modelul lui decât la categoria așa nu. M-a crescut mama cu ajutorul părinților ei, oameni de la țară, trecuți prin de toate. A fost teribil de greu pentru toți trei, înțeleg acum. Mama fusese copilul ala care văzuse toate lucrurile astea de care povestești tu, Miruna. Târziu de tot, cu mintea coaptă, mi-am dat seama că nu l-am văzut vreodată pe tataie făcând vreo scenă în fața mea, deși așa fusese toată viața lui, așa funcționa lumea in care crescuse si ăsta era normalul in bucata aia de societate. Știa el cumva, insa, ca parca pentru mine nu-i bine, că eu trebuie sa vad altceva, sa fiu altfel, sa fie bine și liniște.
Cu câteva luni înainte să-mi moară m-a intrebat dacă e totul bine in relația mea si mi-a spus sa nu uit că e important să ținem unul de altul și unul la altul, ca nu e ușor, dar daca ne avem unul pe altul, o sa fie bine.
Probabil că știa el ceva. Câteva luni mai târziu el a plecat, iar alte câteva luni mai târziu eu am zis da. M-as duce să spăl vasele acum, dar nu mai sunt in chiuveta.
Miruna
Plâng. <3
Wit O'Toole
Smiorc… Ce grea și oribilă e viața de femeie… Ce neajutorată și lipsită de puteri este săraca femeie… Atât de oprimată, atât de nedreptățită… Să vină cineva să o salveze… De preferat un bărbat puternic și curajos, care să compenseze incapacitatea ei de a se exprima ;i manifesta. Dar să fie și frumos și cu bani bărbatul ăla, că altfel nu e interesant.
Câte stereotipuri înghesuite într-un text. Câte idei nemestecate și negândite. Câte scuze și câtă ideologie regurgitată…
mihaela
Cum vezi tu rolul unui tata?
Cristiana
Draga Wit O´Toole, imi pare rau ca ai fost atat de ranit incat sa ajungi sa acumulezi atata frustrare si ura. Pe de alta parte ma bucur ca ai ajuns sa citesti articolul acesta, chiar intamplator si chiar daca a generat aceasta reactie agresiva si puerila, pentru ca articolul acesta este si despre tine. Si pentru tine, pentru ca pari usor debusolat si ignorant (privind subiectul acesta).
Sper sa fii bine, pana la urma.
Mihai
As zice ca (aproape) totul s-ar reduce la un singur cuvant: respect. Daca mamele isi invata fiii cand cunt copii/adolescenti sa-si respecte viitoarele sotii, e grozav…dupa aceea, totul vine de la sine. Hai, va pup pe toate pe frunte…si va respect 🙂
Gabi Co
Tata muncea pe vremuri de luni pana sambata (5h30am- 18h30pm iar sambata pana la pranz, vara programul putand continua pana la 5-6am a 2a zi). Mama casnica.
Mama avea grija de copii (3), curatenie, spalat rufe, gatit sambata si cand era nevoie, facut mic dejun si pregatit pachet pentru toti ai casei.
Tata venea cu paine proaspata in fiecare seara negresit, facea cumparaturile saptamanii si gatea duminica (ne trezea dupa ce era gata micul dejun).
Mama avea grija sa ne facem temele, tata ne ajuta sa le rezolvam daca nu intelegeam ceva.
***
Azi dimineata, in lift cu pufarina si the one, el ma saruta, pufarina rade si zice “inca o data”.♥
Sa fiti iubite si respectate si sa iubiti si sa respectati in aceeasi masura!♥♥♥
Luminita
Ce articol bun si ce bine ar fi daca ar ajunge cumva sa fie citit si de lumea din zonele rurale din Romania! Din punctul meu de vedere, acolo este problema cea mai mare. 🙁 Pana si femeile considera asta ceva normal – sa fie batute uneori de soti/parteneri, sa li se vorbeasca urat in mod constant, iar ele sa nu faca nimic, pentru ca ‘asa e viata’. 🙁
Vad acum in Belgia/Franta cum sunt crescuti barbatii de mici, invatati sa respecte femeile, sa gateasca (partenerul meu face niste chestii a la master chef si, de cate ori intra in bucatarie, insista ca eu sa nu il ajut deloc, sa ma duc sa ma relaxez la televizor 🙂 ), deci se poate, cu conditia ca familia sa ii educe in acest sens de mici. Sa ajute mamicile – am vazut aici barbati care au stat in concediu de ingrijire a copilului, care se ocupa daca nu mai mult, cel putin la fel ca si mamicile. Nu mai spun de reactiile prietenelor mele din Romania, cand au auzit ca aici este ceva normal ca tatii sa asiste si ei la nastere, indiferent ca e naturala sau cezariana: vai de mine, cum sa stea langa mine cand nasc, cum sa ma vada asa? Va fi speriat saracul, i se va face rau (barbatii se pare ca sunt extrem de gingasi, in viziunea unora dintre noi), va lesina si apoi sigur nu va mai dori sa se atinga de mine!!!! In mod straniu, am vorbit aici cu o multime de tati care au asistat la minim o nastere si, guess what, niciunul nu a ramas marcat pe viata, ba chiar s-au bucurat ca au fost acolo si toti continua sa aiba si ulterior relatii armonioase cu sotiile/partenerele. Bizar, nu? Evident ca probleme sunt peste tot, dar poate nu asa de acute, cum cel putin am vazut eu una in Romania.
Cristiana
Imi place mult ideea articolului, bravo! Dar consider ca pe de alta parte putem sa ne indepartam si de anumite idei pe care le vad cumva radicale… 🙂 Daca vine tarziu si are un motiv (de pilda sotul tau cu operatii), pana la urma ce e asa rau sa mai stam si singure? Daca se imbata 1 data la o petrecere, nu pica cerul. Echilibrul bilateral e cea mai buna solutie, eu asa vad lucrurile. In orice caz, intr-o societate asa dezechilibrata ca a noastra e greu de gasit un mesaj echilibrat, cred ca suntem in etapa in care e nevoie sa fim cumva exagerati…Dar am zis sa imi zici si eu parerea 🙂 Hugs!
Miruna
nu cred că e vorba de situațiile excepționale, că vine târziu acasă de la muncă, deși, să fim serioși, ce muncă e aia care se termină după 12 noaptea? nici soțul meu nu vine așa de târziu acasă :p
nu e vorba de o petrecere, ci de o rutină. Sunt foarte multe fetițe care cresc cu tați alcoolici, cu tați mincinoși, care duc vieți paralele și au casă și familie cu amanta etc. Astea nu se întâmplă numai la țară, cum ați crede, sunt mulți chiar printre noi.
Luminita
Miruna, pot sa te contrazic? Si eu, ca Project Manager, am ocazional seri foarte tarzii, mai ales ca lucrez cu echipe virtuale din alte tari/continente. So….it does happen.
Miruna
cuvântul cheie e ocazional.
Cristiana
Eu cred ca nu ai inteles prea bine mesajul meu, probabil nu l-oi fi scris prea clar, sunt si in graba. Si mai cred ca ideea extrem de buna a articolului tau este din pacate “contaminata” de cliseele pe care, iata, continui sa le folosesti (si chiar nu o zic cu pic de intentie rea, sa nu crezi asta). Si scriu asta ca una din fetitele cu tata alcoolic, bunic abuzator, tata cu inca o familie si n amante. Si am crescut in Bucuresti, deci inteleg prea bine…vreau doar sa zic ca mesajul asta radical si dicotomic nu mi se pare constructiv deloc. Eu cred in echilibru si nu ma vad o printesa ascunsa intr-un turn, inchisa acolo asteptandu-l pe alcoolic sa vina din oras. Nu sunt pentru cultivarea victimizarii femeii, pur si simplu nu cred ca asta e solutia. Mama din poveste are si ea o influenta imensa asupra micutei fetite. Pur si simplu cred ca pe termen lung functioneaza mesaje echilibrate. Atat.
Miruna
Acest mesaj nu e pentru victimizarea femeii, ci pentru tați. Care, dacă nu pot funcționa în semn de respect pentru partenera lor, poate copilul e motiv suficient de bun. Să se trezească. Măcar din când în când.
Cristiana
Scuze ca raspund cu intarziere, dar nu am avut vreme. Mesajul este pentru tati considerand mama din propozitie ca o cantitate neglijabila, deci o victima care nu poate sa reactioneze in nici un fel, ceea ce este fals. Exista studii multiple care arata ca reactia mamei in situatii ca acestea este mult mai importanta decat agresiunea mai mica sau mai mare a tatalui. Imi pare rau ca nu reusim sa ne intelegem, dar nu-i bai.
Miruna
Băi, apreciez mult că te-ai întors să îmi zici. Și discuție îmi place, de ce concluzionezi că nu ne înțelegem? Nu știam că este mai importantă reacția mamei. Ar fi interesant de văzut cum e mai bine să reacționeze pentru minimal damage.
o femeie
Cred ca e si mai complicat: nu tatal e problema principala ci ca un copil copie comportamente umilitoare (fie de la mama fie de la tata). Astea dau maturitatea emotionala a viitorului copil, si maturitatea emotionala e cea care decide compromisurile vietii de familie/job/societate etc.. E o bucla din care e f. greu de iesit si daca nu luptam acum sa acceptam ca nefericirea (suferinta) e o alegere, atunci o lasam mostenire copilului.
Iar una din greselile transmise din generatie in generatie este lipsa de respect, ajutorul la curatenie/cuvantul tampita sunt doar o forma.
Desi viata mea e mult diferita de cea din copilarie, m-am trezit ca fac unele compromisuri fix ca mama.
Miruna
măi, să fim serioși, cine nu face compromisuri? Adică, nici să nu o dăm în cealaltă extremă. Important e ca noi să fim ok cu aceste compromisuri, să fie mai întâi ale noastre, nu ale mamelor noastre, niște alegeri conștiente adică..
Disagă Ioana
Într-o relație, căsnicie totul se face in doi , nu trebuie să le punem totul pe tavă, doar nu sunt handicapați să, nu poată băga și ei la spălat… Sa nu participe la treburile casei … atata timp cat totul in pat , treaba se face in doi asa totul trebuie facut in doi … Sunt într-o relație de 8 anii , Doamne ajută, nu ma jicnit niciodată, sincer niciodată, nu ne mințim, nu ne jicnim părinți, comunicăm, ne respectăm reciproc și întotdeauna cautam soluti împreună in orice impas , ne sprijinim reciproc .
A fost si educat de părinți lui n-am ce zice nota 10 pentru ei .
În orice familie exista mici neînțelegeri dar comunicarea e baza, intelgerea si respectul, si iertarea reciprocă și ajutorul . Daca ele nu sunt la bază totul e in zadar , singura nu poți să te lupți cu un zid .
Cristina
Eu nu am crescut cu un tata, ai mei au divortat cind eu eram mica, dar cu un bunel care ii scutura covoarele bunicai, care matura curtea, care ii aducea tot din camara din bunica ii zicea, care framinta painea cind bunica nu avea putere. Am trait intr-o familie unde bunica nu stia cite lemne si carbune mai este, cit fin si cite caldari de apa era necesar pentru animale. Si peste ani am un sot exact ca bunelul meu 🙂 care ma ajuta la treburile casei, nu vede o problema sa dea cu aspiratorul , sa gateasca , sa calce sau sa iasa cu copilul in parc. E adevarat, noi cautam in parteneri o figura asemanatoare tatilor. Merci pentru articol.
dia
M-am apucat sa mai trebăluiesc și eu ca tot pe taica-sau îl vede ca gătește etc😀Nu ca nu as face-o pe viitoarea lui soție f fericita, dar totuși😀
oana harabagiu
Da, orice carte citești îți spune că relația ta de cuplu ca adult este major influențată de relația de cuplu pe care au avut-o părinții tăi! Și sunt dovada vie că așa e. Eu mă tot gândesc cât de mult îl vor impacta pe fi-miu anii ăștia în care suntem doar noi doi, ce va înțelege el din viața de cuplu?
adri
“Children see, children do” – zicala este si nu este adevarata. Unii copii fac asa cum vad in casa, DAR altii fac exact opusul tocmai pentru ca s-au saturat in copilarie de unele lucruri.
Sotul meu e complet diferit de tatal meu. 🙂
Roxana
Si sotul meu e complet diferit de tatal meu. Tatal meu gatea,sotul nu..tatal meu dadea cu aspiratorul,sotul meu nu…dar tatal meu detinea autoritatea suprema,sotul meu, nu. Tata nu era si nu este violent ,dar ce scoate uneori din gura “in numele iubirii”….e greu de digerat. In ceea ce o priveste pe fata mea,sper sa aiba norocul pe care l-am avut eu,sau intuitia pe care am avut-o eu:)).
Oana
Atat timp cat barbatul si femeia au amandoi serviciu, muncesc deci in afara casei la fel de mult, da, e o cruzime sa i pretinzi femeii sa faca toata treaba in casa singura. Inainte feneia se ocupa NUMAI de casa si deceea toata treaba legata de gospodarie ii revenea ei. Barbatul pe de alta parte muncea din zori pana in seara sa intretina familia. In concluzie, lucrurile erau cumva echilibrate. Tind sa cred ca era mai bine ca acum. Eu am constatat ca ma pricep la treburlie casnice mai bine ca sotul meu, nici nu imi place sa si bage altcineva nasul in teburile mele si imi place sa fac curat, ma relaxeaza. Daaaaar nu am timp sa fac totul, mai ales ca am si doi copii mici. Doar daca as sta numai acasa ar fi toate puse la punct.