Tocmai mă mutasem în București, aveam douăjde ani și tata îmi spunea că internetul e rău și într-o zi o să mor la calculator, fiindcă o să uit să beau apă și să mănânc. Și am mers la primul Webstock, unde oamenii credeau că internetul e ceva fain de tot. Cristi Manafu organiza eveniment cu microfon. Simțeam cu toții un fel de potențial și o curiozitate, genul ăla care nu te lasă să dormi. Tata nu neapărat exagera, chiar petreceam mult timp online. Vorbim de era de dinainte de facebook. Yahoo messenger, mai știe cineva?
N-am cum să nu vă spun cum a fost când le-am zis copiilor. Vorbim de ceva o dată în viață, așa că nu le puteam trânti vestea, poftim. Am construit suspansul, am făcut puțin mister. Întâi le-am zis că diseară la 8 le-am pregătit o surpriză. Tudor a întrebat dacă e vorba că mă trezesc dimineață cum sună ceasul, nu era 🙂 Lego? Orez cu lapte? Ce e, mami? Dă-ne, că nu mai putem. Le-am zis că nu e cu dat, e cu spus. O veste.
A fost tare ciudat când m-am măritat și mi-a intrat ”soțul meu” în vocabular. Fix la fel mă simt cu ”clasa a doua”. M-am uitat luni dimineața la el și nu-mi venea să cred. Clasa a doua?! Și-a pregătit hainele de seară. Ghiozdanul a fost lângă birou de sâmbătă, ne-a arătă fiecăruia, pe rând, ce și-a pus în el. Caietul de teme, cartea, două penare (nu întrebați de ce, e ca taică-său, îi place să aibă și planul B, C, D puse la punct).
Sunt încă sub influența Clujului. Știți cum te simți a doua zi după nuntă? Fix așa sunt acum, doar că n-am băut nimic în afară de apă și cafea aseară. Am condus înapoi la Sibiu, cu muzica tare și un zâmbet lăbărțat ca o clătită în tigaie.
