Cum creștem elevi responsabili fără să devenim mămica Tema de la Pagina 5 (p)

A fost tare ciudat când m-am măritat și mi-a intrat ”soțul meu” în vocabular. Fix la fel mă simt cu ”clasa a doua”. M-am uitat luni dimineața la el și nu-mi venea să cred. Clasa a doua?! Și-a pregătit hainele de seară. Ghiozdanul a fost lângă birou de sâmbătă, ne-a arătă fiecăruia, pe rând, ce și-a pus în el. Caietul de teme, cartea, două penare (nu întrebați de ce, e ca taică-său, îi place să aibă și planul B, C, D puse la punct).

Sticlă de apă, șapcă. Papuci de casă și pantofi de sport. Ai pus ceasul să sune? La cât? Promiți că te trezești? Dar să nu mai ceri 10 minute, mami.

-Nici nu contează dacă nu dormi 10 minute dimineața în plus, mi-a zis. Dacă te gândești. (Știe că îmi place să mă gândesc) Contează dacă nu dormi 5 ore, dar 10 minute? 10 minute sunt un nimic, dar destul cât să întârzii la școală. Deci te trezești imediat, mami, promiți?

Așa eram și eu. Când suna ceasul, mă ridicam din pat ca-n tedx-ul cu Mel Robbins. Ce 5-second rule?! Eram Regina Ridicatului din Pat. Dușmanul absolut al butonului Snooze. Înainte de doi copii și fără aproape 8 ani de nesomn, aveam resurse și posibilități. Acum, îmi aduce copilul argumente să îmi mișc fundul din pat.

I-am admirat cartea pe care o citea pe plajă. Pentru că a intrat în vorbă și nu mai știam ce să zic. Plus că și eu o citeam pe fix aceeași, era un moment potrivit să mă laud că știu și eu literele. Mi-a zis că nu știe cum să facă să fie mai responsabil băiatul ei. Aceeași vârstă ca al meu. Se jucau împreună mai încolo în nisip. Sunt tot cu gura pe el, dacă nu i-aș zice, nu ar face nimic. Și vreau să-i zic, fără să țip.

Ce provocare! Să determini copilul să scrie, să citească, să facă teme, dar într-un mod prietenos și blând, nu milităros și imperativ. Cinste mamelor care caută căi noi, altele decât cele pe care le știu, care ies din gură automat, fiindcă sunt singurele pe care le-au auzit de la părinții lor când erau mici. Dar nu sunt singurele pe care vor să le audă și copiii lor. Cinste acestor femei care rup lanțul traumelor legate de teme și de școli. Ele sunt eroinele generațiilor noi.

-Tu cum reușești?

Speram să nu mă întrebe asta, Doamne, să nu mă întrebe asta, dar uite că fix asta m-a întrebat. De câte ori primesc această întrebare, sună ca și cum mă laud în răspuns.

-Nu cred că e meritul meu, să știi. Cred că sunt și copiii diferiți.

-Așa e. Dar totuși, am tras de el să-și facă temele de vacanță, două rânduri i-au ieșit. Tu cum faci, gata lecțiile peste vară? a insistat.

-Habar n-am, i-am zis.

Am văzut șocul cum se instala peste trăsăturile eroinei din fața mea.

-Cred însă că da. În ultima zi de școală, când le-a dat Frau tema, a venit acasă, s-a pus la birou, a făcut jumătate de caiet. Copiii chiar sunt diferiți. Eu nu pot dormi dacă știu că am ciocolată în dulap, el nu poate dormi dacă știe că are vreun calcul neterminat.

Citeam pe fața ei, că nu e bine ce zic. Uite, fix de asta, nu vreau să răspund la astfel de întrebări. Dar tipa chiar nu s-a lăsat. Fiindcă eroinele nu se lasă mai ales când e vorba despre lanțuri generaționale și copiii lor.

Nu știu dacă i s-a potrivit ce am zis, nu știu dacă o să mai ajute pe cineva, dar poftim.

1. Școala

Eu am absolvit clasa 1, așa că n-am de ce s-o repet. Nu fac teme, sunt ale lui. Știu literele și cifrele, nu iau lecțiile de la învățătoare și nici, de la alte mămici. Nu e nepăsare, nu e că îl las trei zile nemâncat. Nu fac temele în locul lui, nici măcar nu mă interesează care sunt. De câte ori am primit mail de la școală, că are nevoie a doua zi de ceva anume, am așteptat să spună el mai întâi. De fiecare dată spunea cum se urca în mașină. O dată am uitat să îi dau bani pentru un târg școlar, așa că am căutat împreună o soluție care să preîntâmpine situații similare în viitor.

2. Orarul

Sigur că se poate ca nivelul de Mami Varză next Level să se fi activat, dar după ce s-a trezit de două ori fără ce-i trebuie la desen sau sport și copilul a jucat fotbal în șosete, ne-am dat seama că are nevoie de un orar pe care să-l poată citi singurel. Așa că l-a desenat, ca să-l înțeleagă rapid. Oare cum ai putea recunoaște matematica? Desenezi niște cifre, 1+2? La baschet, faci o minge, pentru germană, un steag, pentru mediul înconjurător un glob pământesc. Excelent, le-a desenat, le-a lipit pe dulap și niciodată nimic n-a mai fost uitat. De el, că eu am mai uitat multe de atunci, unele chiar grave dacă vreți să știți. Dar mai bine nu vreți.

3. Poveștile și joaca

Cumva, poveștile lui de la școală nu sunt cine cu cine, ci mai degrabă despre ce și de ce. A învățat tabla înmulțirii singur de pe o aplicație, cred că v-am mai povestit. Niciodată nu l-am încurajat să o ia înaintea clasei, nu văd niciun avantaj. Dar a găsit copilul o cale. Stai la masă, mesteci tocănița și numai îl auzi: 5×5? 7×8? Mami, dă-mi ceva greu.

4. Curiozitatea ca valoare number one

Înainte să înceapă clasa 1, ne-am întrebat împreună cu soțul, ce ne dorim de la școală în primii 4 ani. Să nu îi omoare curiozitatea pe care toți copiii de vârsta lui o au. Atât. Să scrie și să citească îl putem învăța și noi, în cel mai rău caz. Să fim serioși, literele nu sunt chiar fizică cuantică de nivel performant. Sunt niște litere. Cifrele sunt niște cifre. Și tabla înmulțirii tot îl învățăm în patru ani. Dar să-și păstreze intactă curiozitatea, asta ni s-a părut o provocare de zile mari! E un motor în viață. Și grav subevaluată, în general. Curiozitatea e tot potențialul de a face ceva cu adevărat important cu toate literele și cifrele, după ce le-ai învățat.

5. Încrederea în el

Un lucru știu precis despre copiii mei: sunt oameni deștepți. N-au cum altfel, fiindcă sunt ai mei. Nu am așteptări academice în clasa 1, nu vreau note de un anumite fel. Sunt niște copii. Vor crește mari. Vor plăti taxe într-o zi, nimeni nu scapă de așa ceva. Se va alege ceva de ei. Tatăl lor e unul dintre cei mai buni neurochirurgi din țară, e o onoare și o responsabilitate să fii copilul lui. Să fim serioși și să-i stresăm e ultimul lucru de care au nevoie ca să poată deveni tot ceea ce nici nu știu că își doresc.

6. Mână liberă

I-am dat această mână liberă pentru a se organiza. El gândește, eu execut. El își pregătește ghiozdanul. Când ne-am mutat, eu i-am pus hainele în dressing, dar toate celelalte lucruri singur și le-a aranjat. De ce ai nevoie, puiule? De lipici? Care lipici, tu știi. Pix care se șterge și are gumă în capac? Păi, dacă n-am căutat pe toate site-urile, frați și surori, în Carrefour și în două malluri acest pix? Pentru că îl promisese cadou unei fetițe de ziua ei și un cavaler își ține promisiunea orice-ar fi. Numai mama cavalerului să nu fii :)) Am găsit de la BIC, îi zice pix eraser, pare că e șmecherie cu șurub când ești în clasa 1. Costă douăjdelei. Fain cadou, încurajăm relațiile în care fata își dorește pix, trăiască BIC!

7. Atenția

Știu numele tuturor colegilor. Nu e nevoie să-mi spună de două ori ceva. Sunt varză la căpuț, dar nu atât de rău încât să încurc copii, fetițe, părinți. Dacă aflu ceva nou legat de școală, de Lego sau Titanic, îi spun. Îl țin la curent, mă ține la curent, e o stradă cu dublu sens. Dacă am încredere în el, are încredere în mine, dar eu trebuie să am prima, că eu sunt adultul dintre noi. Întrebări și respect. Nu confirm prezența la petreceri fără să-l întreb. Nu stabilesc întâlniri fără să discutăm anterior. Nu e nu, nu încerc să-l fac să se răzgândească sau să-l conving. Fierb când nu vrea să-mi spună de ce. Dar respect. Mă doare de mor, mă întreb cu ce am greșit, eu îi spuneam mamei mele tot. Și câte semințe de mac erau pe covrig. Dar el nu e eu, eu nu sunt ea. Oameni și covrigi diferiți.

Dar tot știu despre el că-i deștept. Că mă iubește în felul ăla care-l face să doarmă pe fotoliu lângă mine în secret. Bine, secretul e până mă trezesc și îl găsesc. Tocmai a început clasa a doua și nu știu când a trecut tot acest timp.

El și-a organizat biroul în acest fel. Stați să vedeți.

Și avantajul când ai doi copii și cel mare e așa, e că cel mic o să fie copy/paste. Când își face Tudor temele, fuge și Victor (băiețelul mai mic) la biroul lui, să își facă temele și el.

Avem mult BIC în aceste poze, fiindcă Tudor e fan. El e cunoscătorul. Sunt creioane și carioci de calitate la prețuri la care nu se teme că se pierd sau se consumă. Pluc că BIC are acel pix cu gumă de șters, un vis.

Plus că atunci când cumperi cel puțin unul dintre produsele participante la campanie până pe 30 septembrie 2023, BIC va investi in proiecte educaționale, sponsorizand cu pana la 200.000 lei activitatile Organizatiei Narada in scolile din Romania incluse in programele sale.

Proiectul principal il reprezinta transformarea comunitatii de elevi si profesori din cadrul CN Mihai Eminescu Satu Mare prin dotarea scolii cu un tech lab (echipamente pentru clubul de robotica, resurse proiecte STEAM, mobilier), precum si cu sprijinirea echipei Multitouchcnme. Echipa si-a format viziunea in proiecte STEAM si are nevoie de ajutor pentru participarea la competitii, programe de mentorat si introducere in mediul academic de cercetare.

Proiectele vor avea impact atat pentru cei peste 2200 de elevi din scolile selectate, cat si pentru generatiile viitoare.

Mai multe detalii la

pentrueducatie.bic.com 

Cea mai grea sarcină a unui părinte

Am reținut din cartea asta pe care și doamna de pe plajă o citea, că una dintre cele mai grele sarcini ale părintelui e să rămâi calm în timp ce îți privești copilul cum face alegeri proaste. Stupide, aș zice fără să greșesc. Știți, când tu îi spui, nu sări, că verși vinul pe canapea. Ești pe scări, uită-te pe unde calci. Uită-te în față când pedalezi, că intri în zid. Și copilul ce face? Testează, evident. Chiar intru în zid? Posibil să ajungi cu el și la spital. Purtați cască, ok?

”Dacă nu fac temele, posibil să rămân un agramat?”

Și nenea ăsta, domnul autor, zice că acesta este că e cel mai important lucru, dacă vrem să ne păstrăm vreo influență asupra copiilor nosștri. Să stăm acolo, să încasăm. Consecințele, evident. Că literele am stabilit că îi mai învățăm, dar cine strânge tot dezastrul din jur cu adevărat? Niciun copil de 5 ani n-a chiar scos vinul din canapea.

De asta, nu pot încheia decât cu asta: L-am întrebat pe tata (care mereu mi-a zis să mai las cartea și să bat mingea, că ies mai pe plus), ce ar fi făcut dacă n-aș fi fost așa conștiincioasă. Tot așa ar fi zis? Răspunsul lui a fost că i-am dat greu. Fiindcă e ușor să fii relaxat, când copilul tău e pe treaba lui. Dar mama zice că e un cerc vicios, care întotdeauna pornește de la părinți. Și că atunci când ești relaxat, când nu pui presiune și nu bați la cap, copilul tău o să fie pe treaba lui. Acum, io ce să zic. Treaba voastră, poate încercați.

 

Articolul anterior

Decât să modifici, mai bine verifici: Cum am decorat camerele copiilor (poze, mobilă și concept)

Articolul următor

Hai cu noi de 1 decembrie în Laponia (despre excursie, prețuri, cazare, program) (p)

8 Comentarii

  1. Livia

    Cum se cheama aplicatia cu inmultirea?

  2. ADINA MUNTEANU

    Ce carte citea doamna de pe plaja?

  3. Eli

    Multumesc pentru disclaimer-ul subtil „asta merge la noi, nu neaparat va merge si la voi”, ca mai indulceste inevitabilele regrete de un soi sau altul rezultate din comparatiile pe care le fac (constient sau nu) mamele care te citesc cu propriii pui.
    Empiric (din experienta proprie limitata), as zice ca, desi ajuta foarte mult mediul, educatia, deschiderea la minte a parintelui, etc., de baza este tot „samanta” (cum se zicea la tara pe vremuri). Gena bat-o vina, cum ar veni. „Nature” bate „nurture” la fund, din punctul meu de vedere.
    Si, mai mult, cand sunt si situatii deosebite (ADHD in cazul nostru), devine imposibila abordarea relaxata si detasata a scolii (nu a invatarii si cunoasterii, ci a scolii), chiar si avand un copil sclipitor (cum e cazul nostru).
    Ah, si multumesc punctual pentru mentiunea despre aplicatie (e in extaz cu ea)!

  4. Simo

    Si noi am luat BIC, ma bucur sa citesc ca-s bune. Sunt importante recomandarile pentru mine. Doamna ne-a zis doar sa fie rechizite “de calitate”, ceea ce mi-a dat batai de cap.

    Cat tine de Tudor al tau, pff, felicitari pentru organizare! Intrevad acolo un chirurg iscusit 🙂

    P.S. eu sunt regina amanarii alarmei, cel putin asa a fost in primele zile de scoala.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 142 queries in 0.130 s