Fiecare om caută chestii diferite la un restaurant: unii vor atmosferă, alții vor decor, unii servicii de calitate (adică, măcar să nu te enervezi), alții doar să mănânce și să plece. Dar sunt unele chestii care mă scot din sărite și mă întreb ce naiba caut eu în acest loc.
Sunt multe lucruri pe care nu mai știu cum să le pot spune, fiindcă nu mai am curaj să fiu cea care eram. S-au deschis câteva uși în ultima vreme, am primit câteva bucurii mari. Și mă tot mir ce fel ciudat de om mai e și-această copilă. Ca atunci când îmi plăcea de un băiat și m-am supărat teribil când l-am văzut că scuipă pe jos. Mi s-a părut că asta spune mai multe despre mine decât despre golanul pe al cărui prenume abia îl știam.
Să nu mă înțelegeți greșit. Sunt multe lucruri din astea mici, neimportante, pe care ți le iei ca picătura chinezească. Ajung să te frustreze și nu te mai poți concentra la altceva decât la felul în care soarbe ciorba din lingură cel din fața ta. E păcat.
foto: Unsplash
Vi le dau așa, deși am multe povești de la căutările de case, ceva cu care ne-am ocupat după ce ne-am întors în București, la un moment dat. Între timp ne-am resemnat, dar asta e din topul best of all times. Nu mă pot hotărî dacă ia locul 1 sau 2, sunt prea grozave aceste întâmplări. Aș putea scrie o carte cu agenți imobiliari 🙂
”Mamele depresive nu sunt, de obicei, mame prea bune, chiar dacă persoanele depresive care funcționează bine pot uneori să își mascheze maladia și să își îndeplinească rolul parental. Cu toate că unele mame depresive se supără din orice pe copiii lor și, în consecință, se poartă inconsecvent, multe mame depresive pur și simplu nu reacționează la copiii lor: sunt lipsite de afecțiune și retrase în sine. Tind să nu stabilească un control, sau reguli, sau limite clare. Au de oferit puțină iubire sau îngrijire. Se simt neajutorate în fața cererilor copiilor lor. Au un comportament neordonat; se înfurie fără vreun motiv aparent, iar apoi, cu vinovăție paroxistică, își manifestă afecțiunea în mod extravagant, pe motive la fel de nelămurite. Nu pot ajuta un copil să își regleze propriile probleme. Reacțiile lor față de copii nu sunt legate de ceea ce fac copiii sau de manifestări ale unor trebuințe. Copiii lor sunt plângăcioși, furioși și agresivi. Acești copii sunt adesea ei înșiși incapabili de comportamente empatice; uneori însă, sunt prea înclinați spre comportamente empatice și se simt răspunzători pentru toată suferința din lume. Mai ales la fetițe există probabilitatea excesului de empatie, care le face pe ele să sufere; dat fiind că nu văd vreo îmbunătățire a stării de spirit a mamelor, își pierd ele însele capacitatea de felxibilitate a stărilor sufletești.”
Să știți, pentru oricine se întreabă, că nu ne supărăm să găsim copilul mâncat, schimbat, culcat, când ajungem acasă. Nu, funcția de mamă și faptul că NOI facem cel mai des și (poate) cel mai bine aceste lucruri nu înseamnă că ne dorim să le facem doar noi.
