Sunt multe lucruri pe care nu mai știu cum să le pot spune, fiindcă nu mai am curaj să fiu cea care eram. S-au deschis câteva uși în ultima vreme, am primit câteva bucurii mari. Și mă tot mir ce fel ciudat de om mai e și-această copilă. Ca atunci când îmi plăcea de un băiat și m-am supărat teribil când l-am văzut că scuipă pe jos. Mi s-a părut că asta spune mai multe despre mine decât despre golanul pe al cărui prenume abia îl știam.
Când m-am trezit la ora 12 și musafirii noștri erau deja plecați, m-am gândit de ce am dormit până așa târziu, nu de ce au plecat ei atât de devreme.
Când cineva m-a întrebat dacă am încuiat ușa, fiindcă îi lipsea o sumă destul de mare de bani, iar eu fusesem ultima la locul faptei, mă gândeam deja să scot banii din buzunar, deși, în mod evident, nu îi luasem eu. De fapt, fuseseră doar rătăciți într-un plic fără nume. E ciudat cum te poți judeca pe tine chiar și atunci când nu e nimeni vinovat.
Credeți că e genetic stilul ăsta de gândire? E un reflex sau e doar formă de a păstra controlul. Mă supăr pe mine, fiindcă relația cu mine o pot controla și nu vreau să pun în pericol legăturile cu ceilalți.
Deși e o iluzie să crezi că e ușor să te poți ierta.
foto Unsplash
Miruna
Nimeni? Unde esti, lumeo?
Daniela
Nu cred ca sunt de ordin genetic ci dobandite din frageda copilarie si accentuate de noile valori impuse de vremurile pe care le traim. Cred ca este ok sa le accepti si sa traiesti cu ele. In general ies ca un ghimpe astfel de sentimente si trairi in momente de oboseala. Atunci iti aduci aminte de toate ,,datoriile”. Un somn bun le mai rezolva pentru o vreme 🙂
Miruna
Nu cred ca e atat de simplu.
Iulia
Si eu fac la fel. Mie mi se spune ca uneori ma gandesc prea mult la altii si prea putin la mine, probabil ca e un defect stricat al oamenilor cu bun simt…
Miruna
Nimic “prea mult” nu e bine.
Diana
Păi, care pe la casa cui ne are 😉… nu stiu ce sa zic, doar ca de ex eu tac uneori doar ca sa nu periclitez relații. Cred ca toti facem asta. Prefer să ies eu in pierdere.
Miruna
Asta nu e neaparat rau, sa stii. Dreptatea (ta) nu iti foloseste la nimic. It’s more important to be kind.
Ioana
Victimizarea e sportul meu preferat. E chiar o arta ce fac eu. ;;)
Miruna
Si eu il practic. De asta ne avem asa bine tu si eu.
Ioana
Biiine, tu! :))
Da’ sa stii ca o sa te caut si cand voi fi scapat de obiceiul asta. Ca mi-am pus in gand sa il las. :-“
Andra
Azi eram la o pensiune rurală unde mai erau doua camere ocupate pe etaj și cele 3 cupluri împărțeam bucătăria, sufrageria și holul. Am ars pâinea în prăjitor și s-a umplut spațiul comun de fum, asa prost m-am simțit ca am început sa plâng.. M-am gândit ca totuși i se poate întâmpla oricui, plus ca s-a ventilat și gata, dar pe urma m-am supărat pe mine ca sunt proasta și plâng din prostii, asa ca am plâns din nou. Deci înțeleg ce zici.. 🙄
Miruna
Oricat de nedrept ar suna, ma simt un pic mai bine. Distractie placuta! Si bine ca n-au venit pompierii!
Stef
De trei saptamani am o pisica noua care debordeaza de energie. Astazi era sa se stranguleze cu zgarda si am prins-o fix cand avea spume la gura. Dupa ce am eliberat-o a inceput iarasi sa se joace. Imi amintesc ca in copilarie treceam usor peste un moment in care nu era vina mea. Cand suntem mici trecem mai usor peste suparari pentru ca tot ce ne dorim e sa ne intoarcem mai repede la joaca. Povestea ta imi spune ca undeva in copilarie ai avut un moment puternic in care te-ai simtit vinovata, iar acum, la maturitate, cand mai traiesti situatii in care nu esti tu de vina, redevii fetita care a trait momentul din copilarie/adolescenta.
Solutia ar fi sa intelegi ca esti un copil mare acum care nu a gresit cu nimic, care este complet si care e foarte bun. Ai putea sa ii spui Mirunei de atunci ca este in regula, ca e in siguranta si sa aiba incredere ca totul va fi bine.
Pe de-alta parte, psihologia transgenerationala (constelatiile familiale) spune ca noi putem purta rani din generatiile trecute. Asta daca ar fi genetica aceasta vina.
Daca as fi in locul tau as fi atenta atat la emotia, cat si la situatia de care-mi aminteste. As mai fi blanda cu mine insami si as fi recunoscatoare ca sunt minunata si faina 🙂
Si as mai incerca sa ma joc cu Tudor atunci cand ma bantuie vina.
Iertarea se intampla cand ii permitem noi. Cand ne impacam cu noi. Dar toate la timpul lor si sper ca timpul propriei tale iertari sa vina chiar acum cand imi citesti comentariul. Te imbratisez, om drag!
o femeie
Eu nu cred ca e in gena ci un comportament invatat de la parinti/ mama/ scoala. Altfel doar singuri putem sa ne schimbam, incet, si in loc sa ne auto-invionatim sa gandim ce actiuni avem de facut de acum incolo.
Andra
Mare dreptate ai.. Îmi amintesc când eram mica, mereu era vina mea în ochii părinților pentru tot ce se întâmpla. Niciodată nici nu ascultau sa vadă ce părere am, ce s-a întâmplat, totul automat era consecință a acțiunilor mele. Îmi amintesc ca ma uitam cu jind la copii ai căror părinți le luau apărarea, la mine era fix pe dos 🙁
dia
Comportament absolut învățat in frageda pruncie. Cu cât e mai mică încrederea cuiva in sine, cu atât mai mare autoinvinovatirea. Și eu mai fac, dar încerc sa ma vindec😀
Lacramioara
Eu sunt foarte rea cu mine. Si pentru o greseala mica ma biciuiesc bine inainte sa o las sa treaca. Eu zic ca problema mea vine din copilarie, iubire conditionata, sinteam ca nimic nu fac bine, nimic nu era suficient pentru ai mei.
Dana
Si eu sunt foarte exigenta cu mine sau cel putin am fost. De cand sunt mama nu mai am timp sa ma critic, stiu ca sunt asa cum pot eu mai bine sa fiu. Ceea ce e un lucru bun zic eu….sa nu ai timp sa te critici….viata e prea scurta si imperfecta, la fel si cei din jurul nostru. Doar ca noi cele ce suntem exigente cu noi nu observam imperfectiunile din jurul nostru suntem prea focusate pe propria persoana. Viata e imperfecta si merita traita asa dar in limita bunului simt. P.S. cred ca am fost indoctrinata cu aceasta exigenta si sper sa nu fac aceeasi greseala cu copilul meu. 🤗🤗🤗
Diana
Nu e nici o gena, e comportament invatat in copilarie, si tot invatul are si dezvat
Eu nu am aceasta problema insa cineva apropiat sufera de invinovatit pe altcineva la orice. S-a dezvatat in timp, dar stau si ma gandesc, daca nimerea cu cineva cu gena auroinvinovatirii, era gata cuplul toxic si ninonino :))