Precis ați auzit de italianul parcagiu, care se dădea medic cu acte-n regulă și care n-a operat decât, stați liniștiți, un singur pacient. Probabil ați fost șocați, v-ați spus, așa ceva, cum a putut să le scape? Cui să scape nu prea știe nimeni, că toată lumea dă din umeri, când ieri-alaltăieri dădea din coate.
Eram ieri în Carrefour toți trei și am rămas blocată la un moment dat, așa cum numai în fața multor raioane cu oale și tigăi într-o parte și ciorapi și maieuri în cealaltă poate o mamă adevărată rămâne. Visam cu ochii deschiși.
La care, Tudor, de pe umerii lui taică-său, către mine:
-Mi-nuna!
Aniversarea lui Tudor de 1 an a fost cu cântec. În primul rând, a fost dublă, pentru că noi avem o viață dublă: și în București, și în Sibiu. În Sibiu ne-a costat mai mult decât botezul, iar asta doar pentru că atunci când am făcut botezul eram niște oameni normali la cap (am făcut o masă doar cu familia, am fost sub 20 de inși, cu tort cu tot). În București, am înghesuit într-un apartament de 2 camere nici nu mai știu câți copii (9 oare?), cu aparținători cu tot, vă imaginați ce-a fost acolo. Unii erau și prin baie la un moment dat, nu de alta, dar nu prea mai găseai podea liberă pe care s-o ocupi cu trupul tău. Am menționat că n-avem decât 2 camere, da? Încă locuim acolo, deci această experiență sigur n-o vom repeta. Nu, până ne mutăm în vila aceea pe marginea lacului, cu canapea galbenă, la care visăm 😛 cu toții.
Cineva mi-a dat un test fulger și mi-a zis așa: Închide ochii și gândește-te la o bucurie. Spune-mi primul lucru pe care-l vezi în cap.
Nu sunt specialist și nu mă dau unul. Dar întrebarea asta mi-am pus-o la un moment dat în cel mai sincer mod posibil. Adevărul e că e atât de important pe mâna cui îți lași puiul, încât n-ai cum să nu vrei răspunsul la TOT.
