Știu sigur că tot din ce zice fiul meu e ceva ce unul dintre noi a zis în preajma lui cel puțin o dată, dacă nu de mai multe ori. M-am recunoscut în oglinda pe care mi-a întins-o el de prea multe ori, ca să nu fiu sinceră și să recunosc: cele mai multe (bune și mai puțin bune) le are de la mine.
Oficial, suntem în plină fază de ”spun mami”, care înseamnă să spună mami. Cred că e faza premergătoare momentului în care copilul își dă seama că nu împărțim aceleași gânduri, cuvinte, senzații. Mi se pare adorabil, mă topesc și nu mă grăbesc. Toată viața va ști să conjuge corect.
Îmi amintesc de un pacient mic, din Anglia, un puști de vreo 4-5 ani, pe care l-am anesteziat pentru prima dată, iar reacția lui a fost de milioane. Își tot atingea bărbia și îi zicea mamei lui: ”pune mâna, să simți și tu cum e!” :))
Așa și noi. În afară de schimbat baterii și reparat mașinuțe, că trebuia să-i rămână o specialitate și lui tati, restul, tot restul e sub titlul ”mami știu”.
Mami știu unde-i orice în casă.
Mami știu cu ce mă îmbrac.
Mâncare e atât de bună, că ”nu (ș)tiu mami pun”.
Când suntem cu cineva pe care el cunoaște mai puțin și îl întreabă câți ani are sau orice urmează după ”cum te numești”, el răspunde ”spun mami”. Și spune mami. Ceea ce o face pe mami în ochii copilului această Citește-Gânduri și Știe-Tot. De unde mi se pare perfect logică următoarea concluzie:
Era Tudor super răcit, cu febră și tuse; vine taică-său acasă și-l întreabă cum se simte:
-Tudor, te doare capul?
La care, Tudor:
-Spun mami.
O fi serialul meu preferat, dar când o dăm de gard, nu închidem ochii. Vorbesc de cel mai recent episod din Anatomia lui Grey. Dacă nu l-ați văzut încă, buh-bye now. E scena de mai jos:
Și dulce. Și spontană, dacă e să fim tot optimiști. Mucioasă, dacă e să fim realiști. Stricată de o răceală, dacă e s-o spunem pe aia dreaptă.
Degeaba plătești pentru loc de parcare în București, dacă nu există o autoritate în măsură să îți apere acest drept. O scenă ca-n filmele cu proști:
O mașină cu număr de Bacău a parcat 3 nopți la rând pe locul nostru de reședință, închiriat de la stat. Fără număr de telefon, fără nimic, doar cu multă nesimțire.
