Foarte des mă gândesc cum vom fi noi doi, când tu vei crește mare. Nu mare-mare, ci un pic mai puțin mic decât ești acum. Mă bucur de fiecare clipă, dar nu pot să nu mi te imaginez în viitor.
Pagina 187 din 647
Îl țineam astăzi în brațe, în timp ce-și urla toată supărarea. Efectiv urla. În brațe la mine.
Când se liniștea, îl întrebam cu niciun pic de ironie, cu toată empatia:
-E gata plânsul, pui?
-Mai am.
Și o luam de la capăt.
Din boxe, răsună Hrușcă în toată mașina, pe o liniște deplină. Se aud doar copiii cum dorm.
Copiii sunt drăgălași, simpatici-foc și foarte inteligenți. Toți părinții vor să arate asta lumii, de parcă faptul că ei știu despre copiii lor că sunt așa n-ar fi de ajuns.
Bunica mea. Cea făcătoare de prăjituri. Îmi dă un plic de moș Nicolae cu o grămadă de bani și pentru mine, apăi pentru ea. Îi spun că e prea mult, că nu pot accepta, dar ea mă refuză cu acea vehemență cu care doar o autoritate te poate refuza:
Am distribuit ieri un articol scris mai demult, despre faptul că să lăsăm copilul să creadă în Moș Crăciun nu înseamnă că îl învățăm să mintă. Mai mulți cititori mi-au trimis link-ul de la acest articol, în care o mamă vorbește despre cum le-a spus ea copiilor acest adevăr. Mi-a plăcut atât de mult, încât am căutat sursa și l-am tradus:
În familia noastră, avem un mod special să facem trecerea copiilor de la a primi daruri de la Moș Crăciun la a deveni un Moș Crăciun. În acest fel, adevărul despre Moș nu este o minciună care este descoperită, ci o serie de fapte bune, în spirit de Crăciun.
