Cum le spunem copiilor adevărul despre Moș Crăciun fără să distrugem bucuria lor

adevărul moș crăciun miruna ioani

Am distribuit ieri un articol scris mai demult, despre faptul că să lăsăm copilul să creadă în Moș Crăciun nu înseamnă că îl învățăm să mintă. Mai mulți cititori mi-au trimis link-ul de la acest articol, în care o mamă vorbește despre cum le-a spus ea copiilor acest adevăr. Mi-a plăcut atât de mult, încât am căutat sursa și l-am tradus:

În familia noastră, avem un mod special să facem trecerea copiilor de la a primi daruri de la Moș Crăciun la a deveni un Moș Crăciun. În acest fel, adevărul despre Moș nu este o minciună care este descoperită, ci o serie de fapte bune, în spirit de Crăciun.

Când au 6 -7 ani sau ori de câte ori vedeți acea bănuială în zorii zilei, că Moșul nu poate fi o ființă din carne și oase, asta înseamnă că cel mic este pregătit.

Îl scot „la o cafea” în oraș, oriunde. Primim o masă, ne comandăm băuturile și se face următoarea declarație:
„Chiar ai crescut mult în acest an. Nu numai că ești mai înalt, dar pot vedea că și inima ta a crescut. [Și subliniez 2-3 exemple de comportament empatic, când a luat în considerare sentimentele oamenilor, ce fapte bune a făcut în ultimul an]. De fapt, inima ta a crescut atât de mult, încât cred că ești gata să devii un Moș Crăciun.

Probabil că ai observat că majoritatea moșilor pe care îi vezi sunt oameni îmbrăcați ca el. Este posibil ca unii dintre prietenii tăi să-ți fi spus chiar că nu există Moș Crăciun. Mulți copii cred asta, dar numai pentru că ei nu sunt încă pregătiți să fie un Moș. Dar TU Ești. Spune-mi cele mai bune lucruri despre Moș Crăciun. Ce primește Moș Crăciun pentru toată străduința lui? [conduci copilul la răspunsuri de la „fursecuri”, până la sentimentul bun că a făcut ceva pentru altcineva]. Ei bine, acum Ești gata să-ți faci prima treabă ca Moș!”

Asigurați-vă că mențineți tonul conspiratoriu adecvat.
Rugăm apoi copilul să aleagă pe cineva pe care îl cunoaște – un vecin, de obicei. Misiunea lui este să descopere în secret, în mod sincer, ceva de care are nevoie persoana, apoi să achiziționeze acel lucru, să îl împacheteze, să îl livreze – și să nu-i dezvăluie niciodată vecinului respectiv de unde a venit cadoul. Să fii Moș nu e ca să obții vreun beneficiu, știți. Este dăruirea dezinteresată.

Copilul meu cel mare a ales-o pe „doamna vrăjitoare” de la colț. Era într-adevăr oribilă – avea un gard în jurul casei și nu-i lăsa niciodată pe copii să intre și să ia vreo minge rătăcită sau un Frisbee. Striga la ei, să se joace mai liniștit, etc – moartea pasiunii. El a observat, când se ducea la școală, că ea ieșea în fiecare dimineață după ziar, în picioarele goale. Așa că s-a gândit că are nevoie de papuci de casă. Apoi a trebuit să facă pe spionul și să afle ce mărime poartă. S-a ascuns în tufișuri într-o sâmbătă și a decis că i s-ar potrivi un M. Ne-am dus la magazin și am cumpărat o pereche de papuci de casă pufoși. I-a împachetat și a scris așa: „Crăciun fericit, Moșul”.

După cină, într-o seară, a pornit spre casa ei și a strecurat pachetul sub poartă. A doua zi dimineață, am urmărit-o cum a ieșit după ziar, a luat cadoul și s-a dus înăuntru. Fiul meu era foarte încântat și abia așteptam să văd ce se va întâmpla în continuare. A doua zi dimineață, în timp ce noi plecam la școală, ea era acolo, după ziar, cu papucii cei noi în picioare. Copilul meu era în extaz. A trebuit să-i reamintesc că nimeni NICIODATĂ nu va putea ști că el a fost autorul sau nu va putea fi un Moș Crăciun.

De-a lungul anilor, a ales un număr bun de persoane cărora să le facă mereu un cadou doar pentru ele. Într-un an, și-a aranjat bicicleta, i-a înlocuit jițul și a dat-o uneia dintre fiicele prietenului nostru. Acești oameni au fost și sunt foarte săraci. L-am întrebat pe tată înainte, dacă este în regulă. Bucuria de pe chipul ei, când a văzut bicicleta pe terasă, cu o fundă mare pe ea, a fost aproape la fel de mare ca bucuria de pe chipul fiului meu.

Când a venit timpul ca Fiul # 2 să intre pe baricade, cel mare a venit și m-a ajutat cu discursul de introducere. Acum, amândoi fac niște cadouri extraordinare și niciodată nu au simțit că au fost mințiți – pentru că au aflat Secretul de a fi un Moș Crăciun.

 credit Leslie Rus

Care era secretul, de fapt? Bucuria de a oferi.

Mi-ar fi plăcut să o știu pune în cuvinte și eu, mai ales că mi-am dat seama că acesta e Secretul pe care mi l-au transmis părinții în toate acele Crăciunuri magice de până acum. Și dacă v-am povestit ce am primit eu de la moș de atâtea ori, am omis să spun și ce cadouri am făcut eu, când am mai crescut.

Înainte să am banii mei, căutam prin dulapuri și sertare lucruri rătăcite, de care ai mei uitaseră, dar care erau încă în stare bună. O bluză a mamei, uitată în fundul șifonierului. O curea pe care tata nici nu mai știa că o are. O brățară pentru bunica, pescuită din sertarul cu șosete. Brățara, nu bunica. Cel mai greu era să găsesc cadou pentru bunicul, pentru că el avea puține lucruri și era foarte ordonat.

Când am mai crescut, lucrurile s-au schimbat. Prima dată, i-am trimis la Paris. Am strâns bani din blog, în vremea studenției. Ceea ce a făcut biletele alea să valoreze cu atât mai mult. Nu văzuseră Parisul și m-am gândit că ăsta ar fi cel mai potrivit cadou, cred că la aniversarea căsătoriei lor era. Am luat biletele din timp, am rezervat o cazare modestă, cu indulgență spus, și duși au fost. Trei zile de vis.

Iar Parisul a fost doar un început. Că, după aia, m-am făcut stomatolog 🙂 Așa că au urmat și alte destinații, doar cazarea a devenit mai bună puțin. Într-un an aproape m-am pus în mâini să aflu unde-și doresc să ajungă, dar nu-mi zic. Că, de fiecare dată când îi întrebam unde ar mai merge, ziceau că nu le trebuie lor, să nu-mi mai cheltui banii cu ei. Știți cum fac părinții… Așa că, o păsărică mi-a șoptit și am luat bilete pentru o croazieră în Egipt. Doar că a fost anul cu atentate și agenția a anulat tot. Anul ăsta au fost la Polul Nord, de exemplu, au văzut Aurora Boreală din prima zi.

Mi-am dat seama că e cel mai potrivit cadou. Și am decis să nu mai cheltui banii pe prostii de fiecare zi de naștere, aniversare a căsătoriei, Crăciun, Paști, sfinți și etc, iar, în loc, să fac un singur cadou. A funcționat. A fost și cu lacrimi mai pe la-nceput. Apoi s-au obișnuit 😛

V-am povestit toate astea ca să fiți siguri că niște părinți minunați n-au parte întotdeauna de niște copii modești, dar au parte de unii minunați 😉

Image by annca from Pixabay

Articolul anterior

Ce nu face o mamă ca să-și salveze puiul? O chetă de 2,1 milioane de dolari

Articolul următor

Lumea întreabă cum face față fratele mai mare când apare cel mic și uită că nici mamei nu-i e ușoară schimbarea

  1. Oana

    Și eu i-am dus pe ai mei în primul an de salariată în Italia, în Bari. Foarte mult le-a plăcut. A fost greu să îi urnesc de acasă, dar a meritat. Frumos ai scris!

    1+
  2. Excelent articolul. Multumesc pentru sfat!

    0
  3. Nu m-as fi gandit niciodata la o asemenea explicatie. Foarte tare mamica, big like! 🙂

    Eu am aflat destul de devreme ca nu exista Mos Craciun, cred ca pe la 5 ani, dar nu stiu de ce, dar nu am fost dezamagita si nici nu m-am simtit mintita cand ai mei mi-au confirmat ca ei imi comparau cadourile si mi le puneau sub brad.

    0
    • Diana

      Singura “dezamagire” daca ar fi sa o numesc asa, a fost ca eu consideram ca sunt deja destul de “mare” ca sa inteleg dar parintii nu au realizat destul de repede asta:) Dar in nici un caz nu mi s-a parut o trauma 🙂

      0
  4. Ama

    Am mari emotii, ca a mea fetita si al meu baiat sunt mari si inca cred in mos Craciun!!! fetita e mai mare si banuie ea ceva, dar nu am reusit sa o chestionez ce anume stie, mai mult a fost cu trenul lui mos craciun si a vazut 2 mosi deodata coborand din tren, din 2 vagoane diferite. Am sa incerc sa le zic si eu povevstea asta sa vedem ce iese.
    Nici eu nu tin minte sa ma fi suparat cand am aflat de cine e Mos Craciun, stiu sigur am fost ultima de la bloc, desi nu eram cea mai mica dintre copii :))

    0

Leave a Reply

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 153 queries in 0.323 s