
Când vânzătoarele de la pâine au primit întâia oară, mai demult, mănuși de unică folosință, am zis ”aleluia” de trei ori. Dar entuziasmul mi-a trecut rapid, când le-am văzut că au o singură mănușă, cu care nu numai că luau pâinea de pe raft, dar luau și banii de la client, băteau la casă și tot așa. Clienții veneau, mănușa nu se schimba. Am înțeles rapid că mănușa asta nu e de unică folosință, ci e doar unică și-atât.Un fel de ”știu că fumează, dar să nu fumeze-n fața mea”, numai că mai rău.







